La Galați, este mare nevoie de donatori de sânge

La Galați, este mare nevoie de donatori de sânge

Din sângele donat de un singur om pot fi salvate până la trei vieți Remus Basalic
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
4 comentarii

De câteva zile, numărul gălățenilor veniți la Centrul Regional de Transfuzie Sangvină (CRTS) Galați pentru a dona sânge este mult prea mic pentru a acoperi cererea din spitale. Astfel, județul nostru a ajuns să se confrunte cu o criză de sânge și de preparate pe bază de sânge. Este o situație gravă, deoarece viața unora dintre pacienții din spitale depinde de aceste tratamente. 

În mod normal, numărul donatorilor de la CRTS Galați era în jur de 50 de persoane pe zi. Săptămâna aceasta însă, doar câte 30 de persoane au putut dona sânge în fiecare zi. ”Ne confruntăm cu o scădere a numărului donatorilor, în condițiile în care cererea de sânge și de produse pe bază de sânge a spitalelor a rămas constantă, dacă nu chiar a crescut. Le recomandăm tuturor celor care consideră că sunt sănătoși să vină și să doneze sânge, pentru că astfel pot salva vieți. Donarea de sânge nu este dureroasă și nici dăunătoare pentru organism. Din contră, există beneficii dovedite pentru sănătate”, a explicat Camelia Stoichicescu, directoarea CRTS Galați.
Și mai grav este faptul că multe dintre persoanele care vin să doneze sânge nu o pot face, deoarece rezultatele analizelor de sânge nu le permit. De vină este mâncatul în exces sau alimentația prea bogată în grăsimi. ”Îi rog să aibă grijă la alimentație măcar cu o zi sau două înainte de donare. Sunt recomandate fructele și legumele, iar hidratarea corespunzătoare este foarte importantă. Trebuie avut grijă la alimentele cu prea multe grăsimi”, este sfatul dat de Camelia Stoichicescu.

Câteva condiții pentru a dona sânge

Din sângele donat de un singur om pot fi salvate până la trei vieți. O persoană poate deveni donatoare de sânge în condiţiile în care îndeplineşte o serie de criterii care sunt verificate în momentul în care se prezintă la centru. Prima condiţie obligatorie este vârsta minimă de 18 ani. Există recomandarea ca prima donare să se facă cât mai aproape de această vârstă. Un al doilea criteriu se referă la greutatea persoanei care donează: aceasta trebuie să aibă peste 50 de kilograme, dar bineînţeles că greutatea se corelează cu înălţimea, astfel încât să existe un raport optim între greutate, înălţime şi cantitatea de sânge recoltată.
Situat pe strada Regiment 11 Siret nr. 48A, CRTS Galați este deschis de luni până vineri, între orele 7,00 și 12,30. De asemenea, centrul are program și în ultima sâmbătă din fiecare lună. După ce aţi donat, veţi obţine o adeverinţă pentru o reducere de 50 la sută la transportul în comun, valabilă pentru 30 de zile. Angajaţii care donează beneficiază şi de o zi liberă, la cerere. De asemenea, donatorii primesc şi şapte bonuri de masă.

APEL UMANITAR: O tânără de 19 ani are nevoie urgentă de sânge

Viața unei tinere mămici din Galați depinde de transfuziile de sânge. Fata a născut prematur, prin cezariană, operație în urma căreia au apărut unele complicații severe. Acum, este internată în secția ATI a Spitalului Clinic de Urgență Galați.

Persoanele care vor să o ajute pot merge să doneze sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sangvină (CRTS) Galați, situat pe strada Regiment 11 Siret, nr 48A. Programul este de luni până vineri, între orele 7,00 și 12,30.

Puteți dona indiferent de grupă (pacienta are grupa sangvină B3), dar trebuie să menționați că o faceți pentru ”Andra Curelaru, internată la ATI; Spitalul Județean Galați”.

Citit 2032 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Mai 2021 21:22

4 comentarii

  • postat de Radu Vineri, 07 Mai 2021 20:43 5.13.143.*** Link la comentariu
    0
    3

    La galati, birocratia celor de la centrul de transfuzii te determina sa nu mai vrei sa incerci aceeasi experienta pana nu se schimba ceva. Suntem printre putinele orase unde nu exista un sistem programare online. Pt o donare pierzi, in medie, 2.5h.

    Raportează
  • postat de Paul_7 Vineri, 07 Mai 2021 19:43 86.124.205.*** Link la comentariu
    0
    3

    Eu am donat si sunt dispus sa mai donez, dar nu este ok sa stai 4-6 ore sa faci o donație! Mai avem si copii mici acasa si cate un loc de muncă la privat. Daca ma duc sa cer o zi libere ca sa donez nu-i pica bine patronului chiar daca este reglementată de lege, plus ca a doua zi la munca tot eu trebuie sa trag sa recuperez, eventual sa mai muncesc si acasa sa acopar timpul petrecut la donat. Rezolvati problema cu timpul de recoltat si apar donatorii.

    Raportează
  • postat de Donator Vineri, 07 Mai 2021 13:35 109.166.132.*** Link la comentariu
    0
    4

    Daca ar fi organizarea mai buna, sunt sigur că nu ar fi nevoile așa mari..dacă mă duc să donez trebuie sa pierd cel puțin 2 ore cu statul la cozi, completarea de formularea, in timp ce alții sunt băgați peste rand de către asistente..până nu se rezolvă birocrația excesivă de la acest centru de donare, din păcate nu mai donez sânge

    Raportează
  • postat de Dan Vineri, 07 Mai 2021 08:50 194.105.20.*** Link la comentariu
    3
    0

    Donarea de sânge este benefică pentru cei care donează sânge. Există numeroase studii care demonstrează creşterea duratei de viaţă la donatorii de sânge. Persoanele care donează sânge regulat prezintă un risc mai scăzut de infarct şi accident vascular cerebral.
    Beneficiile pentru sănătatea donatorului:
    1) înainte de donare beneficiaza întotdeauna de un control medical și câteva analize de sânge. Hemoglobina se verifica la fiecare donare, glicemia si hemoleucograma se fac la indicația medicului, iar grupa sanguină se verifică doar la prima donare.
    2) după donare, din sângele donat, se fac alte analize, al căror rezultat poate fi ridicat personal de donator (după 3 zile lucrătoare).
    3) donarea regulată produce împrospătarea sângelui și întărirea sistemului imunitar, diminuarea riscului de boli cardiovasculare și chiar de cancer, conform unor studii medicale, de specialitate.
    4) donând regulat se realizează reglarea nivelului mărit al trigliceridelor și colesterolului, ceea ce influențează benefic ficatul.
    5) cu ocazia unei donări de sânge total se produce arderea a 650 calorii.
    6) donatorii recurenți înregistrează o creștere a rezistenței organismului la eventuale șocuri hemoragice (accidente cu sangerari).
    7) la bărbați, la femeile post-menopauză ca de altfel la toate persoanele cu exces de fier, prin donarea regulata se produce o reglare a nivelului fierului din sânge (excesul de fier este un factor de risc cardiovascular).

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.