Antrenorul formaţiei CSM Arcada Galaţi, numit selecţioner al echipei naţionale de volei masculin a României

Antrenorul formaţiei CSM Arcada Galaţi, numit selecţioner al echipei naţionale de volei masculin a României
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Antrenorul triplei campioane naţionale CSM Arcada Galaţi, Sergiu Stancu, a fost numit, luni, 17 mai 2021, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de volei masculin a României, a informat Federaţia Română de Volei.

El îl înlocuieşte pe banca tehnică a primei reprezentative pe Dănuţ Pascu, care şi-a încheiat în mod amiabil acordul contractul cu federaţia, după ratarea calificării la Campionatul European.

Debutul lui Stancu pe banca echipei naţionale este foarte aproape, deoarece România va juca în Golden League chiar la începutul lunii viitoare (1-6 iunie).

Născut pe 4 august 1982, Sergiu Stancu a fost unul dintre cei mai reprezentativi voleibalişti români ai primului deceniu al anilor 2000. Component al naţionalei României timp de 11 ani (2002 - 2013), el a evoluat pe postul de centru şi a disputat peste 100 de meciuri sub tricolor. Triplu campion al României cu Tomis Constanţa (2013 - 2015), dublu câştigător al campionatului Belgiei cu Knack Roeselare (2005 şi 2006), Sergiu Stancu a jucat şi într-o finală de Liga Campionilor în 2007, cu formaţia franceză Tours. De asemenea, mai are în palmares două Cupe şi o Supercupă cucerite în Belgia, precum şi două Cupe ale României. Ca jucător, a mai evoluat în campionatele Italiei, Greciei şi Spaniei.

După retragerea din activitatea de jucător, Stancu a devenit antrenor, echipele conduse de el cucerind ultimele patru titluri naţionale. A reuşit acest lucru cu Tricolorul Ploieşti (2018) şi cu Arcada Galaţi (2019-2021).

Citit 2308 ori Ultima modificare Marți, 18 Mai 2021 19:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.