Marina Suvac, campioana gimnaziştilor după contestaţie

Marina Suvac, campioana gimnaziştilor după contestaţie
Evaluaţi acest articol
(36 voturi)

Marina Irina Suvac este eleva care a obţinut media 10,00 curat după recorectarea tezei la Limba şi literatura română, pentru care fusese notată iniţial cu 9,60. Ea este singura elevă de la Colegul Naţional "Vasile Alecsandri" care se poate mândri şi cu o medie de 10,00 în toţi cei patru ani de gimnaziu, deci cu o medie de admitere maximă.

Ea va învăţa din toamnă la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, unde a fost deja admisă cu o bursă de 60 la sută din costurile aferente anului de studiu. Va urma profil Matematică-informatică, cu performanţe pe Chimie, pentru că-şi doreşte pe viitor să devină un medic chirurg valoros. În momentul de faţă, toate şansele sunt de partea ei. Marina nu este doar un elev de 10 la şcoală şi atât. Este olimpică naţională la Chimie şi Fizică. Anul acesta a participat la Naţionala de Lingvistică, unde a câştigat premiul I şi, în plus, este autoarea a patru volume apărute la Editura "Sf. Nicolae" din Brăila: "Fraţii", "Suflete", "Jurnalul meu, raiul meu" şi "A fost odată ca niciodată la gimnaziu", în curs de apariţie, carte despre experienţele vieţii sale în gimnaziu, un demers foarte curajos.

Recunoaşte că nota iniţială la Limba şi literatura română a surprins-o neplăcut: "Nu am înţeles de ce mi-a scăzut atât de mult. Gramatica o făcusem perfect, iar de scris sunt obişnuită să scriu. M-am bucurat mult când am văzut nota de după contestaţie", spune Marina.

Reţeta succesului ei pare un pic neobişnuită: "E drept că am învăţat constant toţi anii de gimnaziu. Însă în săptămâna de dinainte de examen am învăţat foarte mult. Am făcut multe teste la Limba şi literatura română şi am lucrat mai multe probleme grele la Matematică, astfel încât să-mi ţin mintea antrenată", povesteşte ea.

Îi plac provocările, de aceea şi-a şi ales meseria de chirurg, care ştie că este una grea. Dar tocmai asta o atrage: să descopere nenumărate căi prin care să salveze vieţile oamenilor.

CITEȘTE ȘI: Patru campioane ale gimnaziştilor, generaţia 2021. Au trecut cu brio primul examen al vieţii

Citit 8346 ori Ultima modificare Marți, 06 Iulie 2021 00:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.