Și-a stropit nevasta cu benzină şi i-a dat foc, după o viață împreună

Și-a stropit nevasta cu benzină şi i-a dat foc, după o viață împreună
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Peste 25 de ani de căsnicie și o spuză de copii nu au fost suficiente pentru a-l opri pe un localnic din comuna gălățeană Corod să îi dea o lecție înfiorătoare celei care i-a stat alături la bine și la rău.

Scenele terifiante, din care nu au lipsit alcoolul, vorbele grele, bătaia și gelozia au avut loc într-o gospodărie din satul Cărăpcești, în casa lui Tică Sinescu, un bărbat despre care lumea, iar acum și poliția, spune că își cam temea nejustificat nevasta, care îi făcuse numeroși copii și nu mai era deloc la prima tinerețe. Atât de tare, încât într-o seară, în urma unui scandal, a decis să îi dea o lecție "fierbinte". A stropit-o cu benzină și i-a dat foc. Femeia a încercat zadarnic să se stingă cu apă, flăcările, alimentate de combustibil, provocându-i arsuri pe o parte însemnată din corp. A avut noroc să fie dusă la timp la spital, la Tecuci, unde medicii i-au acordat primele îngrijiri. Bărbatul ei, Tică, în vârstă de 62 de ani, a fost audiat de polițiști și pus sub acuzare într-un dosar penal, inițial sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci. Pentru că medicii legiști au decis că incendierea femeii i-a pus acesteia viața în pericol, anchetatorii au schimbat încadrarea juridică a faptei, într-una mult mai gravă, care i-ar putea aduce bărbatului până la 12 ani și jumătate de pușcărie.

"Inculpatul a fost reținut după declinarea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, prin cruzimi și asupra unui membru al familiei. Tribunalul Galați a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile", a precizat procurorul Liliana Istrate, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.

Citit 6132 ori Ultima modificare Duminică, 05 Septembrie 2021 20:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.