Doi pacienți morți, în condiții suspecte, la Spitalul Județean Galați, au fost exhumați

Doi pacienți morți, în condiții suspecte, la Spitalul Județean Galați, au fost exhumați
Evaluaţi acest articol
(45 voturi)

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au decis exhumarea cadavrelor a doi pacienți care și-au pierdut viața, recent, în condiții suspecte, la Spitalul Județean de Urgență Galați. Trupurile exhumate au fost duse la Serviciul de Medicină Legală Galați, pentru efectuarea autopsiilor cerute de anchetatori.

Primul caz este cel al lui Florin Chirilă, un bărbat de 46 de ani, din Galați, fără alte afecțiuni medicale, care a murit de o banală pneumonie, boală care s-a agravat însă după ce gălățeanul nu a primit, zile în șir, niciun tratament medical, și după ce a fost plimbat în mod inutil de la un spital la altul.

Cel de-al doilea caz este cel al Mihaelei Anghele, tânăra de 21 de ani, studentă în anul al treilea la Medicină, care a murit în secția de Reanimare a Spitalul Județean Galați, din cauza unei infecții generalizate, după ce rudele spun că ar fi fost consultată cu superficialitate și diagnosticată greșit, de două ori, de un medic din cadrul unității sanitare.

„În cursul zilei de luni, 22 noiembrie, procurorul de caz a dispus exhumarea celor două cadavre, operațiune care s-a pus în aplicare marți, 23 noiembrie. Cadavrele au fost aduse la Serviciul de Medicină Legală, pentru necropsie, în scopul lămuririi, sub aspect medico-legal, a cauzelor exacte ale morții celor două victime”, a precizat procurorul Marcel Codiță, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Mama Mihaelei a primit cu durere vestea că anchetatorii au cerut dezgroparea fiicei sale. Spune totuși că se consolează cu gândul că astfel se va face dreptate.

,,Rezultatul autopsiei nu a fost concludent, mă gândesc. De ce ar mai fi nevoie altfel să mai trec încă odată prin aceeași durere pentru că, vă dați seama, nu îmi este ușor și nu mi-a fost ușor să accept așa ceva. M-am gândit că o să o supăr pe fetița mea dar poate, pentru dreptate, mă iartă. Mai este un semn de întrebare cu infecțiile intraspitalicești, apăreau în analizele ei, nu au apărut trecute pe certificatul de înhumare și poate nici pe cel al autopsiei, poate mai trebuie făcut încă odată ceva. Am înțeles că pe lângă Parchetul Curii de Apel s-a autosesizat și Avocatul Poporului. Dacă rezoluția pe care ei o găsesc consider că nu este ceea ce trebuie, eu voi merge până în pânzele albe. Pe fetița mea nu mi-o mai aduce nimeni înapoi, dar lucrurile nu trebuie lăsate așa. Nu atât pentru mine, cât și pentru alții”, a spus Carmen Anghele.

Citit 14191 ori Ultima modificare Joi, 25 Noiembrie 2021 00:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.