O directoare din Tecuci, printre cei mai buni manageri de şcoli din România

O directoare din Tecuci, printre cei mai buni manageri de şcoli din România
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Directoarea Şcolii Gimnaziale "Elena Doamna" din Tecuci, Adriana Lefter, a fost unul dintre cei patru profesori laureaţi la Gala Premiilor pentru Directorul Anului 2021. Ea a fost desemnată Directorul Anului pentru Antreprenoriat, pentru că a reuşit, numai în 2021, să atragă fonduri de 150.000 de euro pentru instituţia pe care o conduce.

Gala Premiilor pentru Directorii Anului este un eveniment organizat anual de Asociația pentru Valori în Educație, pentru a susține și premia directorii de școală care se remarcă printr-o activitate extraordinară și ajută la transformarea educației din România, începând cu propriile lor comunități. Distincțiile primite de aceștia sunt pentru Egalitate de Șanse, Antreprenoriat și Inovație, dar și premiul pentru Directorul Anului 2021.

Fondurile în valoare de 150.000 de euro au fost atrase prin șase proiecte Erasmus, prin intermediul cărora peste 20 de cadre didactice și 40 de elevi au participat în mobilități internaționale Erasmus, iar mai mult de 300 de elevi au participat la două mobilități desfășurate online. Proiectele desfășurate vizează dezvoltarea competenţelor digitale, lingvistice și STEM. De asemenea, Adriana Lefter este Ambasador eTwinning la nivel național și internațional și a devenit Ambasador Scientix în România pentru activități STEM. Școala Gimnazială "Elena Doamna" a primit și Premiul "Creator de Educație" în cadrul Campaniei STEM Discovery Week 2020.

Adriana Lefter este învăţătoare şi cel mai tânăr cadru didactic din şcoala pe care o conduce cu succes. În toţi aceşti ani cât a fost director, nu şi-a abandonat clasa de elevi, a continuat să predea şi să facă lucruri minunate cu ei. Este impresionant cum a găsit timp să dezvolte atâtea proiecte.

"Sunt norocoasă. Familia mă susţine. Colegii mei mă susţin. Au înţeles să facem echipă. I-am chemat de fiecare dată să le arăt ideile mele şi le-au plăcut. Şi-au dorit să le aplice. Iar de la copiii mei de la clasă îmi iau energia", povesteşte directoarea Şcolii "Elena Doamna".

Aceasta susţine că a fost pasionată dintotdeauna de lucruri noi, a căutat să facă experimente cu elevii de la clasă şi a adunat idei de pe site-urile în limba engleză, pentru că în România nu există aşa ceva. Aşa a venit ideea parteneriatelor cu şcoli din Vest. Aşa a văzut cum se procedează acolo şi a aplicat aceleaşi lucruri în şcoala tecuceană.

"De exemplu, am citit la lectură o poveste despre un ursuleţ de la pol. Dar nu am rămas doar la text, mergem dincolo de barierele literaturii şi ne îndreptăm spre ştiinţă. Facem investigaţii ştiinţifice şi experimente prin care le demonstrăm cum îi protejează stratul de grăsime de frig, de exemplu. Pentru că şcoala noastră abordează teme diverse pe STEM, adică educaţie ştiinţifică cu aplicaţii în tehnologie, cu predare interdisciplinară, cu dezvoltare de competenţe digitale, competenţe de lucru în echipă, asumare de responsabilitate, posibilitate de a greşi şi de a repara greşeala", explică Adriana Lefter.

În prezent, Şcoala "Elena Doamna" are proiecte în derulare alături de 14 unităţi de învăţământ din toată Europa. Au proiect pe robotică, au imprimantă 3D şi învaţă să programeze şi să printeze diferite componente, au proiect pe bullying. De asemenea, au activităţi pe tema "Astronomie şi tradiţii", iar acum de Crăciun învaţă despre steaua care i-a ghidat pe magi, dar şi despre ce rol au avut constelaţiile în viaţa oamenilor sau despre diferenţele dintre astronomie şi astrologie.

Împreună cu Finlanda, şcoala lucrează la un proiect intitulat "Artă verde", prin care elevii sunt învăţaţi să facă decoraţiuni de Crăciun din materiale reciclabile. De asemenea, tecucenii sunt incluşi în proiectul "Educaţie la înălţime", prin care profesorii transmit lecţii live de la faţa locului. "Elevii au putut învăţa despre războiul troian chiar de le faţa locului, din Turcia, de pe teritoriul Troiei de odinioară. Au văzut muzeul, obiectele şi statuile de acolo. Sau au învăţat despre Mărăşeşti şi despre rolul femeilor în război, printr-o transmisiune chiar de la Mausoleu", a mai povestit Directoarea anului pentru Antreprenoriat.

Citit 7450 ori Ultima modificare Vineri, 03 Decembrie 2021 00:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.