Frig umed şi pătrunzător, vânt aspru, care şfichiuieşte fără milă, dar pace. Şi, mai cu seamă, zeci de voluntari neobosiţi, dornici să-i ajute aşa cum doar omenia românească ştie mai bine. Asta îi aşteaptă, pe malul românesc al Dunării de la Isaccea, pe ucrainenii refugiaţi din calea războiului. "Noviodunum", aşa se numeşte singurul bac care traversează fluviul o dată la două, trei sau chiar patru ore - depinde cât de mult durează formalităţile la vama ucraineană - aducând în România femei, mame cu copii şi, mult mai rar, familii întregi. Pentru că bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani au fost opriţi de legea marţială să-şi mai părăsească ţara. De îndată ce păşesc pe pământ românesc, fiecare dintre refugiaţi are parte de grija şi de atenţia voluntarilor.
Pe Tatiana Grecu şi pe Adrian Movilă, studenţi ai Universităţii „Dunărea de Jos”, i-am cunoscut chiar pe bacul cu care traversam Dunărea de la Galaţi la Tulcea. Erau la bordul unei maşini încărcate cu pături, pilote, plăpumi, perne, mâncare pentru copii, pufuleţi, scutece, geci şi ciorapi, toate colectate în urma anunţurilor postate pe grupurile de Facebook. Unele nici n-au mai apucat să ajungă la punctul de colectare din căminul C al Universităţii. Au fost direcţionate către Vama Isaccea. „E foarte frig. Lumea stă în corturi în vămi şi trebuie să se încălzească măcar cât de cât”, ne spune Tatiana, care avea deja experienţa unei nopţi petrecute printre refugiaţi, ajutând la traducere. Pentru că foarte mulţi dintre oamenii care fug din calea războiului nu vorbesc decât ucraineană şi rusă, iar comunicarea poate fi o reală problemă.
Tocmai de aceea, Tatiana şi Adrian, membri ai Clubului Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni, nu doar însoţeau transportul de bunuri. Aveam să-i regăsim printre corturile din Vama Isaccea, ajutând la traducere.
Dar până acolo a trebuit să trecem printre coloanele formate din zecile de autoturisme parcate de o parte şi de alta a drumului către Vama Isaccea. Maşinile voluntarilor veniţi să ajute. Numere de Galaţi, de Brăila, de Tulcea, de Constanţa, de Ilfov şi de Bucureşti, de peste tot, dovadă cu umanitatea nu are graniţe teritorial-administrative.
Chiar lângă cele 22 de corturi montate de autorităţi în vamă, se află un prim punct cu ajutoare, organizat de voluntari. De aici, refugiaţii îşi pot lua căciuli, mănuşi, şosete, apă, alimente, fructe, iar copiii îşi pot alege cu mănuţa lor ce dulciuri şi jucării vor. Acest punct este în permanenţă alimentat cu produse şi bunuri de la zecile de măsuţe cu ajutoare, amplasate în apropierea punctului vamal. Aici ai senzaţia că te afli într-un fel de bazar uriaş, gratuit, unde refugiaţilor li se oferă inclusiv cazare sau transport, nu doar hrană caldă, gustări, apă, sucuri, şerveţele şi produse de iginenă intimă, scutece şi lapte praf pentru micuţi, cartele telefonice.
Între bacuri
„Prietenii mi-au povestit că straşnic se mai auzea şi se mai vedea de la noi când a început războiul”, mi-a mărturisit Adrian, care e din Căuşeni, la 80 de kilometri de Odessa. Alături de Tatiana, Adrian a luat la rând corturile din vamă, întrebând în ruseşte oamenii dacă sunt bine şi au nevoie de ceva. Apoi, împărţeau pături, perne, geci sau anunţau acolo unde căldura nu funcţiona. Tot ei încercau să se înţeleagă cu mamele ieşite din cort ca să-şi mai liniştească pruncii care plângeau.
Alina, venită de la Reni, tocmai reuşise să o împace pe micuţa din braţele ei. Sosiseră cu ultimul bac şi îşi dorea să ajungă cât mai repede la soţul ei, în Polonia. Pentru siguranţa lor, bărbatul a sfătuit-o să plece.
„Io-s moldovancă dintr-un sat de lângă Ismail”, ne-a mărturisit Olesea, ţinând-o de mână pe micuţa Haiat. Sunt singure, pentru că bărbatului nu i s-a permis să plece din Ucraina, dar ele vor să meargă mai departe.
Principala problemă a celor mai mulţi dintre refugiaţi este lipsa paşaportului biometric. Şi, fără el, nu pot pleca mai departe, spre Occident, acolo unde îşi doresc să plece. Nu vor să ceară azil în România şi le este foarte dificil autorităţilor să le explice că doar aşa pot rămâne aici. Refugiaţii sunt nevoiţi să aştepte în corturi, nu se ştie cât timp. Tocmai pentru că în următoarele zile se anunţă cod galben de vânt şi ninsori viscolite, au nevoie de căldură şi de pături.
Un transport de pături a fost adus duminică şi de gălăţeanul Daniel Rusu şi împărţit jumătate aici, jumătate în Ucraina. Daniel este unul dintre zecile de gălăţeni care s-au implicat încă din prima noapte şi o face în continuare.
„Dacă în prima noapte era aici doar o doamnă cu o oală cu borş de pasăre, făcut în casă, şi cu ceai, deja azi mi se pare o mobilizare impresionantă. În prima noapte, am reuşit să luăm trei femei, un baiat de 17 ani și un copil de doi ani, să-i ducem la Galaţi, ulterior, la Bucureşti, iar de acolo au luat un tren spre Cracovia. Cu ajutorul unei asociaţii de pescuit şi al unor privaţi din Galaţi, am strâns bani pentru contravaloarea biletelor de tren. Acum aşteptăm să ne dea un mesaj că au ajuns cu bine. Sâmbătă, ne-am întors la Isaccea cu două mașini cu alimente, apă şi sucuri pentru a le împărți celor din vamă. Astăzi (duminică n.r.) am strâns pături, pe care le-am distribuit jumătate la Crucea Roşie, jumătate pe malul ucrainean", ne-a povestit gălăţeanul.
Când am părăsit Vama Isaccea, tocmai se sunase mobilizarea traducătorilor şi a voluntarilor pentru că sosise bacul cu refugiaţi. Şi, după câte se spune, cei mai necăjiţi dintre ei ajung să traverseze fluviul doar noaptea...
Foto: Marian Calestru
