Plan Urbanistic Zonal pentru Aeroportul Regional Galați-Brăila, cu bani din PNRR. Galațiul, Șendreniul, Braniștea și Schela își dau mâna cu județul

Plan Urbanistic Zonal pentru Aeroportul Regional Galați-Brăila, cu bani din PNRR. Galațiul, Șendreniul, Braniștea și Schela își dau mâna cu județul
Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

Aleșii locali din municipiul Galați și din comunele Șendreni, Braniștea și Schela se pregătesc să-și dea mâna cu Consiliul Județean, pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal necesar Aeroportului Regional Galați - Brăila și obiectivelor complementare aferente conexiunilor rutiere ale acestuia. Un proiect de hotărâre în acest sens a ajuns deja în dezbaterea consilierilor locali și va fi supus aprobării în ședința extraordinară de luni, 16 mai 2022. Pentru realizarea documentației autoritățile vor să obțină finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

„Se aprobă participarea în cadrul proiectului «Elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru Aeroportul Regional Galați - Brăila și obiectivele complementare aferente conexiunilor rutiere ale acestuia pe teritoriul UAT (unităților administrativ teritoriale) Șendreni, Braniștea, Schela și Galați», în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență”. Asta prevede un proiect de hotărâre care va fi supus votului aleșilor la ședința de luni, 16 mai 2022.

Concret, între consiliile locale ale celor patru unități administrative se va încheia un acord de parteneriat cu Consiliul Județean Galați pentru realizarea acestui deziderat. Pe lângă participare, unitățile administrative își asumă cheltuielile legate de proiect și nota de fundamentare a investiției. Investiția constă în elaborarea „Planul Urbanistic Zonal pentru Aeroportul Regional Galați - Brăila și obiectivele complementare aferente conexiunilor rutiere ale acestuia pe teritoriul comunelor Șendreni, Braniștea, Schela și municipiul Galați”.

„Întrucât în prezent, la nivelul Consiliului Județean Galați au fost demarate o serie de proiecte în domeniul transporturilor, cum ar fi construirea unui aeroport, varianta ocolitoare a municipiului Galați, modernizări și reabilitări de drumuri județene este necesară și oportună elaborarea documentației de amenajarea teritoriului - Planul Urbanistic Zonal pentru Aeroportul Regional Galați - Brăila și obiectivele complementare aferente conexiunilor rutiere ale acestuia pe teritoriul UAT comunele Șendreni, Braniștea, Schela și UAT Municipiul Galați.

Valoarea intervențiilor (în lei): 456.925 lei (TVA inclus), din care 383.970 lei, fără TVA reprezintă cheltuieli eligibile asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență și la care se adaugă TVA aferent cheltuielilor eligibile în valoare de 72.954 lei, cheltuieli asigurate din bugetul de stat”, se arată în documente.

Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile ce pot apărea pe durata implementării proiectului se vor asigura din bugetul Județului Galați. Acesta va asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.

Reamintim, viitorul aeroport ar urma să fie construit pe un teren de 150 de hectare, situat la răscrucea comunelor Braniştea, Smârdan şi Schela. Amplasamentul a fost dezvăluit pe 19 mai 2019, de către preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, care i-a argumentat ministrului Trasporturilor la acea vreme, Răzvan Cuc, necesitatea şi oportunitatea unei asemenea investiţii. 

Citit 16592 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Mai 2022 13:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.