Primăria vrea "tomograf" pentru arbori, pentru a preveni tăierile abuzive

Primăria vrea "tomograf" pentru arbori, pentru a preveni tăierile abuzive
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Tăierea arborilor de pe domeniul public a fost privită adesea cu suspiciune de gălățeni. Nu o dată, cetățenii au acuzat că au fost doborâți arbori sănătoși, iar cei uscați au scăpat neatinși. De cealaltă parte, autoritățile au acuzat că unul dintre copacii care s-a prăbușit la ultima furtună fusese pe lista de tăieri, dar cetățenii s-au opus acestei măsuri. Peste toate acestea, proiectele edilitare implică adesea sacrificarea unor copaci care stau în calea restructurării urbane și plantarea, în loc, a unor puieți care se usucă înainte de a le da frunzele. Toate aceste situații ar putea deveni amintire.

Potrivit city managerului Cezar Bichescu, Primăria municipiului Galați a demarat procedurile pentru achiziția unui aparat care să indice starea de sănătate a copacilor. Ideea a fost propusă luna trecută de consilierul local PACT pentru Galați, Gregor Teodorescu, și se referă la procurarea unui aparat tip "tomograf", similar aparaturii medicale, cu care s-au dotat deja alte administrații locale. Soluția a fost agreată de primarul Ionuț Pucheanu. Înregistrările acestui dispozitiv, care se înfășoară în jurul trunchiului, pot dovedi starea de sănătate a copacului și motivele pentru care a fost tăiat. "Vă putem garanta că niciun arbore sănătos și care se află într-o stare bună nu va mai fi afectat", a subliniat Bichescu.

De cealaltă parte a baricadei, societatea care se ocupă de arborii și de spațiile verzi din oraș, Gospodărire Urbană, anunță pe Facebook că organizează concurs pentru ocuparea posturilor de inginer silvic și inginer horticol, pe perioadă nedeterminată, în cadrul Biroului Spații Verzi și Seră. "Se oferă un salariu minim net de 3.500 de lei și tichete de masă", promite operatorul. Candidaților li se cer studii superioare tehnice de specialitate (silvicultură, horticultură), cunoașterea legislației în domeniu și cunoștințe de operare PC. Dosarele de înscriere se pot depune în perioada 5-15 septembrie, proba scrisă va avea loc pe 19 septembrie 2022 și va fi urmată de un interviu.

Citit 2118 ori Ultima modificare Luni, 05 Iunie 2023 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.