Lucrările de reabilitare bulversează cursurile la unele şcoli din Galaţi

Lucrările de reabilitare bulversează cursurile la unele şcoli din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Primăria municipiului Galați se laudă la început de an şcolar cu proiecte de investiţii pentru 50 de unități de învățământ din oraș, care vizează reabilitarea clădirilor, dotarea cu mobilier sau cu echipamente școlare, dar și realizarea de construcții noi. Cu toate acestea, deputatul PNL Galaţi Onuţ Atanasiu susţine că, în unele instituţii, elevii şi profesorii plătesc un preţ destul de mare, întrucât cursurile se vor desfăşura concomitent cu lucrările, iar alţi elevi au fost relocaţi şi termenele de finalizare, nerespectate, în repetate rânduri.

Primăria susţine că este vorba despre proiecte cu fonduri europene, a căror valoare depășește suma de 50 milioane de euro. Totodată, anul acesta s-au derulat lucrări de reparații și igienizări la peste 40 de școli, grădinițe și licee din municipiul Galați, pentru care s-au alocat alte trei milioane de lei.

"Este un adevărat record de proiecte cu finanțare europeană pentru școlile gălățene. Vorbim de 50 de proiecte, dintre care 23 sunt în implementare deja, iar altele în evaluare, în cadrul PNRR. Sunt școli sau grădinițe construite înainte de anul 1990, în care investițiile au lipsit și mă bucur că reușim să le aducem la standarde europene", spune primarul Ionuţ Pucheanu. 

În momentul de față, din cele 23 de proiecte aflate în implementare, 17 sunt în diverse stadii de execuție a lucrărilor, iar două presupun realizarea de construcții noi.

"Se vor ține ore în spații improvizate, cum ar fi foste magazii ori dușuri"

Deputatul PNL Onuţ Atanasiu susţine însă că situaţia nu este chiar atât de "roz" precum o prezintă Primăria şi că sunt şcoli în care cursurile vor avea de suferit, întrucât se desfăşoară concomitent cu lucrăile: "Există în prezent opt unități de învățământ în care elevii și dascălii lor vor trebui să își desfășoare activitatea alături de echipele de muncitori. Vorbim inclusiv de situații în care termenele de finalizare a execuției au fost depășite în repetate rânduri, fără a se lua măsuri. Din această cauză, se vor ține ore în spații improvizate, cum ar fi foste magazii ori dușuri", spune Onuţ Atanasiu.

Acesta susţine că la Liceul de Transporturi "Traian Vuia", deşi lucrările ar fi trebuit să fie gata în septembrie 2021, termenul de finalizare a fost prelungit de trei ori: până la 13 ianuarie 2022, apoi până la 31 iulie 2022, respectiv, până la 5 septembrie 2022. Dar nici termenul de 5 septembrie 2022 nu va fi respectat și, prin urmare, va fi al treilea an școlar în care cursurile se vor ține în căminul liceului, în încăperile de la primele două etaje, în camerele de la cel de-al treilea fiind cazați elevi.

Aceeaşi situaţie se întâmplă şi la Liceul Teoretic "Dunărea", unde reabilitarea ar fi trebuit finalizată în iulie 2022.  În realitate, termenul a fost prelungit până la 25 octombrie 2022. "Mai sunt două săli de clasă de finalizat, iar apoi muncitorii vor lucra în exteriorul clădirii, în timp ce elevii își vor desfășura activitatea în unitatea de învățământ", spune deputatul PNL.

Și la Şcoala "Grigorie Teologul" lucrările ar fi trebuit să se termine în septembrie 2022. Însă termenul nu a fost respectat, iar elevii vor începe anul școlar în două schimburi, la primele două etaje ale clădirii. "Lucrările vor continua la parter pe parcursul anului școlar, conducerii unității școlare nefiindu-i comunicat un termen de finalizare a lucrărilor. În momentul de față, constructorul lucrează pe șantier cu puțini muncitori", se mai arată în comunicatul semnat de Onuţ Atanasiu.

Elevii de la Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu" vor începe anul şcolar împrăştiaţi în trei instituţii de învăţământ: şase clase, după-amiază, la Școala Gimnazială Nr. 26 Galați, 11 clase în corpul B de la Liceul Tehnologic "Radu Negru" şi patru clase la Colegiul "Elena Doamna". "Constructorul nu a finalizat corpul B, așa cum se angajase, prin urmare, laboratoarele de informatică pentru clasele cu specializarea matematică - informatică intensiv nu sunt gata. Elevii vor efectua orele de informatică online. Grupele ce studiază limbi moderne vor desfășura orele în spații improvizate, în foste magazii şi dușuri ale corpului B de la Liceul Tehnologic «Radu Negru»", mai spune Atanasiu.

La Şcoala Nr. 29, termenul de finalizare este în februarie anul viitor. "Până la 5 septembrie, conducerea școlii are promisiuni de la constructor că va finaliza lucrările în interior și că, apoi, se va lucra în exterior, în timp ce elevii își vor desfășura activitatea în unitatea de învățământ", se precizează în comunicat.

Şi la Şcoala Nr. 13, termenul de finalizare a fost iar prelungit, până în aprilie 2023. Este al treilea an în care elevii sunt relocați în căminul Liceului Tehnologic de Marină.

Lucrări se desfăşoară şi la Şcoala "Miron Costin", termenul-limită fiind martie 2023. Până atunci, cinci clase învaţă la Liceul Tehnologic "Aurel Vlaicu", patru clase din ciclul primar la ICOR, după-amiaza, iar celelalte vor rămâne în şcoală și se vor muta în diferite săli, în funcție de etajul la care se desfășoară lucrări.

"În reabilitare a intrat şi Şcoala Nr. 28, până în noiembrie 2023. Lucrările se vor efectua cu elevii în școală, cu toate că Primăria Galați a promis că vor fi relocați la Liceul Tehnologic de Marină. Însă acolo sunt în continuare elevii de la Şcoala Nr. 13", a concluzionat deputatul PNL.

Citit 4709 ori Ultima modificare Luni, 05 Iunie 2023 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.