Cât a ajuns salariul mediu nominal net la Galaţi

Cât a ajuns salariul mediu nominal net la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Tendința de creștere a efectivului salariaților din județul Galați care s-a manifestat pe parcursul acestui an, odată cu reluarea unor activități economice afectate de pandemia de Covid-19, a ajuns, în luna august 2022, într-un punct de stagnare. De asemenea, veniturile salariale au rămas mult sub media națională.

Potrivit datelor centralizate de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Galați, efectivul salariaților la sfârșitul lunii august 2022 a fost de 120.854 persoane, în condițiile în care, în iulie erau înregistrați 120.873 de salariați. Prin urmare, luna august nu numai că nu a adus mai mulți angajați, ci a fost înregistrată chiar o ușoară scădere, cu 19 persoane.

Spre comparație, la începutul acestui an, în județul Galați erau 119.557 de salariați, cu 1.297 de salariați mai puțini decât în luna august. De asemenea, față de luna corespunzătoare din anul 2021, în luna august 2022 s‐a înregistrat o creștere cu 1.051 salariați.

În ceea ce privește veniturile, în luna august 2022, câștigul salarial mediu nominal brut în județul Galați a fost de 5.529 lei, cu doar 1,0 la sută mai mare decât în luna precedentă.

Față de luna august 2021, câștigul salarial mediu nominal brut din luna august 2022 în județul Galați a înregistrat o creștere cu 4,2 la sută.

Dacă este să ne raportăm la ce rămâne în buzunar după ce sunt plătite contribuțiile sociale, asigurările și celelalte taxe către stat, câştigul salarial mediu nominal net în județul Galați, în luna august 2022, a fost de 3.459 lei, mai mare cu 0,7 la sută faţă de luna iulie 2022. Faţă de luna august 2021, câştigul salarial mediu nominal net din luna august 2022 a înregistrat o creştere cu 6,3 la sută în judeţul Galaţi.

Pe de altă parte, evoluția veniturilor salariale rămâne una destul de sinuoasă. Per ansamblu, până în prezent, ultimele creșteri salariale nu reușesc să țină pasul cu creșterea inflației. Mai mult, nici tendința de creștere a salariilor nu s-a păstrat. De exemplu, în luna mai, salariul mediu net din județul Galați a fost de 3.553 lei, cu 94 de lei peste nivelul salariului mediu net raportat în luna august.

Ce-i drept, nivelul salariilor poate fi influențat de primele ocazionale, precum cele de Paști, de reducerea activității sau concediile pe timp de vară, însă o certitudine rămâne faptul că, în medie, salariile din Galați rămân sensibil sub media pe țară. Mai exact, salariul mediu net din județul Galați a fost, în august a.c., cu 474 de lei sub salariul mediu net de 3.933 lei înregistrat la nivel național. De asemenea, nivelul salarizării gălățenilor depinde și de domeniul de activitate.

”La nivelul judeţului Galaţi, faţă de luna precedentă, câştigul salarial mediu nominal net din luna august 2022 a crescut cu 1,3 la sută în servicii, dar a scăzut cu 2,0 la sută în agricultură, silvicultură şi pescuit şi doar cu 0,2 la sută în industrie şi construcţii”, precizează Direcția Județeană de Statistică (DJS) Galați.

În termeni nominali, la Galați, salariul mediu net cel mai mare a fost înregistrat în sectorul Serviciilor, unde s-a ajuns la 3.486 de lei, urmat de sectorul industriei și construcțiilor, cu salariu mediu nominal net de 3.433 lei. În agricultură și silvicultură, salariul mediu net raportat la nivelul lunii august a fost de 3.196 lei.

 

Citit 5183 ori Ultima modificare Marți, 16 Mai 2023 06:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.