Impozite mai mari pentru gălățenii care obțin bani din chirii

Impozite mai mari pentru gălățenii care obțin bani din chirii
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Prin Ordonanța de Guvern 16/2022, s-a reintrodus obligația prin care contractele de închiriere trebuie înregistrate la ANAF de la 1 ianuarie 2023. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați a detaliat pentru „Viața liberă” schimbările care intervin din prima zi a anului viitor.

Gălățenii care obțin bani din închirierea unor bunuri vor plăti impozite mai mari începând de anul viitor. Practic, venitul impozabil va fi stabilit la nivelul venitului brut, iar impozitul nu va mai fi de 6%, ci de 10% din suma de pe contracte.

Conform precizărilor AJFP Galați, pentru contractele de închiriere încheiate începând cu data de 1 ianuarie 2023, contribuabilii persoane fizice care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal – chirii (altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală) au obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea sau de la producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent. În cazul contractelor de închiriere aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023, înregistrarea la Fisc a contractului încheiat între părţi şi a modificărilor survenite se efectuează în termen de cel mult 90 de zile de la data la care a intervenit obligația înregistrării acestora.

Dispare cota forfetară de 40 la sută

Depunerea la Fisc a contractului de închiriere a fost obligatorie până la introducerea declarației unice – 23 martie 2018. De la 1 ianuarie 2023, depunerea devine din nou obligatorie, precizează AJFP.

„O altă modificare introdusă prin OG 16/2022 este adusă calculului impozitului aferent veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, în sensul că venitul brut reprezintă venit impozabil. Anterior, din venitul brut se scădea o cotă forfetară de cheltuieli în procent de 40%”, conform AJFP Galați.

De exemplu, dacă închiriezi un bun pentru suma de 1.000 de lei pe lună, plătești impozit de 10% din întreaga sumă, adică 100 de lei. Anterior, impozitul se calcula numai la suma de 600 de lei, după ce scădeai din mia de lei obținută cei 400 de lei – suma forfetară.

Cum se înregistrează contractele de închiriere

Conform prevederilor Ordinului președintelui ANAF nr. 2031 din 2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 1164 din 5 decembrie 2022, pentru înregistrarea contractului de închiriere, contribuabilul depune „Cererea de înregistrare a contractelor de locațiune”, însoțită de copia contractului de închiriere. Pentru bunurile deținute în comun, fiecare coproprietar – persoană fizică are obligația înregistrării contractului de închiriere.

Cererea, însoțită de copia contractului de închiriere, poate fi depusă de către persoanele fizice în trei variante: direct la registratura organului fiscal, prin poștă, sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță (prin intermediul Spațiului Privat Virtual).

Citit 4406 ori Ultima modificare Luni, 30 Ianuarie 2023 01:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.