Corul de la Colegiul „C. Negri” a cântat cu Madrigalul în concertul de Crăciun de la Operă

Corul de la Colegiul „C. Negri” a cântat cu Madrigalul în concertul de Crăciun de la Operă
Evaluaţi acest articol
(42 voturi)

Elevii de la corul Colegiului Naţional "Costache Negri", alături de profesoara lor, Ştefania Stamate, au fost invitaţi la Bucureşti să cânte, la Opera Română, în tradiţionalul concert de Crăciun susţinut de Madrigal, un cor devenit legendă.

Cei 50 de elevi care alcătuiesc formaţia corală de la "C. Negri" au declarat că participarea la acest eveniment a fost ceva unic, care le va rămâne în memorie pentru toată viaţa.

"Eu am înscris corul nostru în proiectul «Cantus Mundi» organizat de reprezentanţi ai Madrigalului. Am participat la diferite ateliere organizate de ei. Ştiind că invită coruri din ţară alături de ei să cânte la acest concert, am cerut să participăm şi noi. În prima etapă ni s-a trimis un repertoriu. După  ce am învăţat cântecele, am trimis înregistrarea cu interpretarea lor, iar, în final, am fost selectaţi. Madrigal a fost într-un turneu prin ţară, intitulat «Pe drumul Crăciunului», iar luni, 19 decembrie, la Opera Română, a fost concertul de final, la care am fost invitaţi să participăm şi noi, alături de alte coruri de copii din ţară. A fost incredibil, încă nu reuşim să ne revenim. Ni se pare că totul a fost un vis. Nu am reuşit să ascult, până acum, Madrigalul cântând live. A fost ceva extraordinar să vezi atâţia oameni cântând ca unul. Au fost momente în care mi-am spus că pasajele respective sunt înregistrări, că nu există să se poată cânta aşa ceva live. Dar concertul a fost live sută la sută şi am fost mândră de prestaţia copiilor mei care, după un drum lung, au intrat la repetiţii şi au dat tot ce au avut ei mai bun", povesteşte, încântată, profesoara Ştefania Stamate.

Elevele de la "C. Negri" au fost împrăştiate prin sală, alături de spectatori, aşa că s-au putut bucura şi ele de spectacolul Madrigalului, până la final, când au cântat, din sală, câteva melodii, alături de corul devenit legendă şi marcă naţională.

"A fost destul de greu. Plecarea de dimineaţă cu autocarul, repetiţii, concertul, şi drumul spre casă târziu în noapte, dar a meritat fiecare efort. A fost incredibil, minunat. Eu am cântat din sală şi am putut observa reacţia spectatorilor care au fost încântaţi să ne vadă acolo", spune Andra Ştefania Moisi, elevă la CNCN.

Colega sa, Ioana Denisa Pricop, ne-a mai povestit că nu-i venea să creadă că ei sunt printre cei care au primit la final aplauzele nesfârşite parcă ale publicului.

"Mă bucură nespus că elevii de la CNCN au stat pe aceeaşi scenă cu fenomenul Madrigal. Numele colegiului nostru s-a aflat pe afişul unui asemenea eveniment de înaltă ţinută", a declarat şi directoarea Andra Ionescu.

Citit 4137 ori Ultima modificare Vineri, 10 Februarie 2023 05:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.