Suntem în pragul unei greve? Bugetarii gălățeni cer „primă de restaurant”

Suntem în pragul unei greve? Bugetarii gălățeni cer „primă de restaurant”
Evaluaţi acest articol
(26 voturi)

Drepturile angajaților la stat din Galați nu sunt respectate pe deplin și nu este doar o alarmă falsă în titlu: ne putem aștepta la o ieșire în masă în stradă din partea acestor oameni care se consideră exploatați. Cei din mediul privat sunt invitați să nu citească rândurile următoare.

E un soi de febră, dar altfel

Nimeni nu poate înțelege febra care a cuprins mediul bugetar din Galați, și nu avem în vedere medicii, profesorii sau polițiștii. Sunt destule alte categorii care se fac vizibile în târg, chiar le-am putea considera influenceri/influencerițe. Unii dintre aceștia analizează probabilitatea declanșării unei greve la care ar putea achiesa și colegii lor din alte orașe ale României. "Nu vi se pare că suntem neglijați? În loc să ni se mulțumească de mii de ori că am rămas acasă, cu toate că exista și posibilitatea de a emigra, ni se scot ochii cu numai câteva măriri de salariu. Undeva greșim, nu știm să ne cerem drepturile", a exclamat un lider local. Îi știm numele, dar momentan îl protejăm.

 

Aplauze pentru orator

La ce se referă gălățeanul angajat la Primărie pe un post care îi aduce venituri serioase fără să aibă și atribuțiuni pe măsură? "E monotonie, fraților, asta trebuie să înțelegeți. La birouri suntem noi, când ieșim la mall, că noi ne mișcăm pe alte paliere orare, tot noi. Rar ne intersectăm cu videochatiste și cu proxeneți, de se mai colorează priveliștea. Apoi, la revelioane și la celelalte ieșiri la restaurant, tot noi, aceleași fețe. Am ajuns să credem că și la cârciumă suntem la serviciu, or, asta e crimă. E de Tribunalul de la Haga, unde-s ăia cu apostilele. Vrem primă de restaurant, bonusuri de mers la mall și alte beneficii", și-a continuat el discursul, în aplauzele celor prezenți.

 

Petiția, doar cu semnături fizice

Totuși, secretara unui boss din administrația locală l-a contrazis: "De ce să cerem tot felul de beneficii, să ne încurcăm în titulaturi, știți cât de grea e birocrația? Ne umplem și mai tare de hârtii, am o idee și mai bună. Pentru fiecare ieșire la restaurant, ar trebui să fim pontați suplimentar, că tot spuneați că ne simțim ca la serviciu." Și, surprinzător, a strâns destule voturi, fiind lansată și o petiție care va fi semnată fizic. S-a încercat și în varianta electronică, însă afectează vizibil jocurile lăsate în bară, doar se știe că în computerele din sistemul de stat nu s-a mai investit de ani buni.

Pontaj Mahal

Garduri (iar) la supermarket?

* Oamenii care țin municipiul în viață, că nimeni nu crede asta despre slujbașii din privat, au lansat în cadru restrâns ideea de a elimina orice "angajat la patron". Atenție mare, așadar! "Dacă vedeți vreo figură necunoscută în restaurant, chemați ospătarul și spuneți-i că nu are bani și că nu va plăti!" Dacă e vorba de un bugetar din alt oraș, este obligat să atârne un ecuson.

* Se zvonește că gălățenii cu cartea de muncă în instituțiile statului tolerează doar ideea de a avea vecini din mediul privat. "Ar însemna ca și acasă, în bloc, să mă simt ca peste program, când mai rămâneam că aveam o colegă cu care... Scuze, voiam să zic altceva", s-a dat de gol un funcționăraș.

* Există și varianta ca "săracii" de la particular să meargă la cumpărături printr-o intrare separată, privilegiații de la buget avansând scenariul după care funcționa un cunoscut retailer în toiul pandemiei. "Să pună garduri între noi și ei, ca să nu-mi aduc aminte când vindeam la tarabă! Am făcut apoi facultatea și acum am tot dreptul să emit pretenții", s-a făcut auzită o doamnă între două vârste la celebra ședință care schimbă complet fața Galațiului.

Privatu’ din fundul curții

Colțarul Libidinos

Sunt un colţar, tehui de gang, libidinos,

un fel de şmecher copleşit de-atâta lene,

sfrijit haios lâng-o sfrijită, am aplomb

pitit în gesturi ample, grele şi obscene!

Sunt mofturos şi turbulent şi loază, sunt -

prost şi modest şi simplu sub acoperire -

ateu viteaz, îngenunchez şi mă crucesc

subtil, de sanchi... sunt alergic la psaltire!

Sunt cel mai şic în sfera mea de secături,

sunt lider uns cu tot ce-nseamnă alifie,

am loc în faţă, n-am ruşine şi nici stres,

mi-s remarcabil hoardei din maimuţărie!

Şi-s cel mai dur mojic suav şi marţafoi,

gol cu magnet stupefiant la juni şi june -

sunt, deci persist, că-s dezirabil şi uman -

nu mai umblaţi prin raza mea de acţiune!

Submarin Cosorescu

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Sare de Himalaya pe drumurile județene

Consiliul Județean Galați a anunțat că, în noaptea de 11 spre 12 ianuarie, angajații instituției au intervenit cu material antiderapant pe 18 drumuri județene. Totuși, circulația rutieră n-a fost ajutată mai deloc de aceste măsuri, însă există o explicație. Se pare că drumarii au presărat sare de Himalaya(foto) pe șosele, iar poleiul n-a putut fi contracarat. "Nu aveam habar, abia auzisem de sarea de Himalaya și nici nu știam că nu are efect. Înțeleg că e mai mult de fițe, așa. O fi fost cumpărată de șefu', de domnul Fotea, când a mai fost plecat prin delegații", ne-a povestit un responsabil de la CJ Galați.

Sare din pământ norocul

*Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 5861 ori Ultima modificare Marți, 14 Februarie 2023 08:06

3 comentarii

  • postat de Ichim
    Luni, 16 Ianuarie 2023 10:37
    89.136.0.***
    Mai bine nu le dati idei ca se prind!
    0
    0
  • postat de eu
    Luni, 16 Ianuarie 2023 10:17
    193.231.148.***
    "Cei din mediul privat sunt invitați să nu citească rândurile următoare" - pentru ca ei nu stiu sa citeasca; exista un disclaimer
    0
    0
  • postat de Bine, bravo autor.
    Luni, 16 Ianuarie 2023 07:33
    109.166.132.***
    E bună satira scrisă și în imagini reprezentată, un fel de haz de necaz, că atât ne-a mai rămas după 33 de ani de ,,succesuri''. Felicitări autorului și la mai multe .
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.