Bine aţi venit în ceastă sferă!/ sau în cest cub! sau în ce vreţi! vă rog,/ nu mai fiţi trişti! şi nu mai scoateţi lacrimi!/ şi nu mai credeţi că n-aveţi noroc!//
Lăsaţi uitării tot ce vă ucide,/ tot ce vă doare, tot ce nu-i la fel!/ priviţi la cer, la steaua ce-i a voastră,/ luaţi lumină, treceţi prin inel,/ prin ce mai însemnează o iubire,/ pace, sfinţire, stimă şi respect,/ faceţi icoană din singurătate,/ faceţi abstract din orişice concret!//
Puneţi în „chiatră” carul şi vă duceţi/... (cum au făcut părinţii voştri dragi).../ duceţi-vă-ntr-un Sine fără margini,/ numai cu vorbă straşnică-n desagi!//
Cel Sine fără margini nu e Moartea,/ nu-i nici Sfârşitul, nici Tăcerea nu-i.../ e-un roD scris invers, este arătarea/ celui mai simplu dintre-ai Nimănui,/ e-un loc lângă un garD scris de la coadă,/ e un Răspuns şi un Eveniment.../ dar şi-un Rămas când duşmănoşii pleacă/ după castelul cel Zerovalent!//
Zvârliţi degrabă orice-ncrâncenare,/ şi pizmătareţi să nu fiţi nicicând,/ nu daţi „onoarea pe ruşine”, ziceţi/ „precum în cer, aşa şi pe pământ”!//
Pe cei ce vor să stea în preajma voastră,/ lăsaţi-i să se-apropie, să vină,/ să vadă şi s-audă ce înseamnă/ să n-ai Nimica, dar să faci Lumină!/ lăsaţi-i să-nconjoare tot Trecutul,/ să nu-şi mai de-a Prezentul pe-un argint,/ spuneţi-le că Timpul nu există,/ că sunt captivi n-acelaşi Labirint,/ că totu-i un cotlon, o păcăleală,/ o farsă şi un fals, că e păcat/ să creadă, să trăiască (în Minciună)/ „drept” subiecte fără predicat!//
Din când în când... (când unul nu mai poate,/ când altuia nu-i place)... tu rămâi/ la fel, fără să-ţi pese de triumful/ celor ce „au” Vecia sub călcâi,/ celor ce cred că-s „alfa şi omega”,/ celor ce cred că-s Cheie la Neant,/ celor ce-(şi) spun: „suntem stăpâni ai lumii!”,/ „jos Eminescu, Heidegger şi Kant”...!...//
Ei sunt, de fapt, experţi în Amăgeală,/ trântori vopsiţi pe garduri şi pereţi,/ arhonţi umilitori, „cre(ş)tini” de „gală”,/ calpi dregători, scârbavnici logofeţi,/ hotarnici ai Pierzaniei şi mândri/ c-au pus o Ţară Sfântă pe butuci,/ nişte-ngâmfaţi umpluţi cu tocătură,/ libidinoşi păziţi de eunuci.../ (să nu cumva vrun hâtru să le „fure”/ creierul mic şi sec de sub cearşaf)...!...//
Bine-aţi venit în ceastă strictă Sferă!/ haideţi, acu, să ştergem nişte praf/ din Ochi şi din Urechi şi de pe Carte!.../ vedeţi ce multe Cărţi nu s-au citit?!/ vedeţi că ignoranţa-nseamnă Moarte?!/ vedeţi cum bate clopotul la schit/ şi cheamă la Respect, nu la-ndurare,/ nu la paradă şi cerşetorie!...//
Vă rog, luaţi (acu) nu(mă)uitare/ şi ascultaţi această Simfonie!//
Moş Ion Mutelcă se opreşte! Noi suntem opriţi/uluiţi încă de la primele rânduri ale discursului său! Bem ceai! El îşi pune o porţie de borş-flăcău cu mămăligă-goală! Se aude un murmur, o rostogolire! Ni se face frică, parcă! Lecuitorul ne linişteşte zâmbind: „staţi liniştiţi! se revarsă zorii!”...
(Aveți puțintică robdare!)
