La o evaluare făcută în anul 2017, echipa care a făcut măsurătorile menţiona în procesul-verbal că, la Colegiul Naţional "Costache Negri", "la o eventuală mişcare seismică mai puternică, se poate prăbuşi cupola" de deasupra intrării principale.
Clădirea veche (şi monument de arhitectură), construită pe vremea lui Spiru Haret, a fost reabilitată în 1988, fără însă să se facă şi consolidarea turnului de deasupra intrării principale. Acesta nu a fost prins nici în reparaţiile efectuate în 2014, nu se ştie din ce motive, deşi crăpături mari, cât să bagi degetul prin ele, existau încă de atunci. Acestea sunt măsurate şi monitorizate frecvent, mărturie stând şi adnotările făcute în creion pe ziduri. În ultima vreme, crăpăturile s-au adâncit şi s-au înmulţit foarte mult. Drept dovadă, în 2017, firma Geotopocad, plătită din banii Consiliului Local Galaţi, avertiza că există pericolul ca acea bucată de clădire să cadă la un cutremur mai mare.
Mai mult decât atât, lemnăria de la ferestre, nefiind nici ea schimbată de aproape 35 de ani, s-a umflat şi peste tot sunt spaţii de poţi să bagi degetul. Pe acolo bate vântul nestingherit în clădire, dar şi intră zăpada între geamuri, atunci când viscoleşte. De altfel, sălile fiind foarte mari, la fel şi coridoarele, colegiul s-a confruntat mulţi ani cu temperaturi scăzute în sălile de clasă, "Viaţa liberă" scriind despre acest lucru în repetate rânduri. S-au luat măsuri pentru instalarea unei centrale mai puternice, astfel că nu mai sunt probleme cu frigul, însă facturile pentru încălzire sunt astronomice, pentru că nu s-a investit deloc în reabilitarea termică.
Situaţia a fost adusă la cunoştinţa autorităţilor de către conducerea şcolii, în repetate rânduri. "Noi am cerut reabilitare. Astă-toamnă, a venit cineva care s-a uitat la problemele pe care le are clădirea. Dar nu ştim încă ce s-a decis. Am aflat că am fi fost prinşi printr-un proiect la Compania Naţională de Investiţii, dar nu ştim în ce stadiu se află. Sperăm să primim fonduri pentru că unele nevoi sunt urgente. E drept că, fiind clădire de patrimoniu, costurile sunt mari, dar trebuie făcut ceva", ne-a spuns directoarea Andra Ionescu.
Mai mult decât atât, deputatul Onuţ Atanasiu a cerut, săptămâna trecută, în şedinţa de stabilire a bugetului, fonduri pentru reabilitarea termică: "Mereu a fost o problemă cu încălzirea acestei clădiri, lemnăria este veche, s-a umflat, intră vântul peste tot. Trebuie făcut ceva", a spus şi Onuţ Atanasiu.
Am întrebat şi reprezentanţii Primăriei ce se va întreprinde în vederea reabilitării acestui colegiu de elită şi am primit următorul răspuns: "Primăria municipiului Galați are în vedere și consolidarea și modernizarea clădirii acestui colegiu. În acest sens, a fost deja întocmită documentația tehnică în vederea finanțării lucrărilor de intervenție prin Compania Națională de Investiții. Nu s-a primit un răspuns favorabil în acest sens, fapt pentru care este acum în curs de actualizare această documentație, care va sta la baza proiectului ce va fi depus pe următorul exercițiu financiar, pentru finanțare din fonduri europene. Subliniem că dorim modernizarea tuturor unităților de învățământ din municipiul Galați, sens în care se fac demersuri pentru obținerea de finanțare din toate sursele posibile, dovadă fiind și numărul record de proiecte de modernizare a școlilor aflate acum în derulare", semnează Biroul de presă al Primăriei.