Pentru copiii ucraineni, adaptarea poate fi dificilă într-o țară nouă, dacă nu primesc sprijin pentru a avea un loc în care să socializeze cu alți copii de vârsta lor. Cu cât aceștia sunt mai mici, cu atât mai greu este să li se explice situația în care se află, evident, fără voia lor. Astfel, copiii au nevoie de cât mai multe programe pentru a se putea acomoda la noua viață și pentru a reuși să se dezvolte normal, atât pe plan social, cât și psiho-emoțional.
Cei mici au nevoie de acces la educație
În acest sens, o grădiniță privată din Galați a hotărât să facă o grupă specială pentru copiii veniți din Ucraina, cu vârste cuprinse între trei și șase ani. Pentru ca viețile lor să semene cât mai mult cu ceea ce cunoșteau, grădinița a hotărât să facă o grupă, cu program de la ora 8,00 la 16,00, îndrumată de două educatoare ucrainene, care să le ofere acestora un loc în care să participe la activități specifice vârstei lor și să își facă prieteni.
În urma unei vizite la grădiniță, am aflat, de la directoarea Carmen Talabă, cum s-a născut această idee. Aceasta ne-a mărturisit că, din primele zile după ce a început războiul, și-au dorit să dea o mână de ajutor și, cum nu puteau face asta mai bine decât ocupându-se de lucrul la care sunt cei mai pricepuți, activităţile cu cei mici, decizia a fost ușoară. Fiind implicată într-un proiect în care ajuta refugiații cu lucruri de care aveau nevoie, haine, alimente, obiecte de uz casnic etc, Carmen Talabă ne-a spus că a observat copiii, care stăteau pe holurile centrelor de refugiați, plictisiți, neavând cum să interacționeze și un loc în care să se joace. ”Când i-am văzut pe holuri, mi-am dat seama că au nevoie de o șansă la educație, am realizat că au nevoie să fie într-un colectiv și să-și reia activitatea educațională, să lege prietenii. Deși inițial am vrut să aducem o educatoare din România, am realizat că e foarte greu pentru ei să interacționeze într-o limbă necunoscută, astfel am adus o educatoare din Ucraina și împreună am construit această grupă de copii ucraineni.”
În acest moment, copiii ucraineni beneficiază și de ajutorul unei profesoare de limba română, care încearcă să îi învețe câteva noțiuni de bază, în speranța că poate în viitorul apropiat vor reuși să interacționeze și vorbind, nu doar prin joacă, cu copiii români. Tot de la directoarea Carmen Talabă am aflat că, în vara anului 2022, au desfășurat un proiect numit ”Tabăra prieteniei”, în cadrul căruia timp de șase săptămâni au fost organizate excursii. În cadrul proiectului, copiii au fost la Delfinariul din Constanța, Salina din Târgu Ocna, ba chiar au fost spectatori la un antrenament de fotbal al unei echipe din Galați.
Singurul loc în care copiii şi-au făcut prieteni
De la una dintre educatoarele care se ocupă de cei mici am aflat că aceștia iubesc să lucreze în echipă, în defavoarea lucrului individual. ”Sunt 16 copii și încerc să îi rotesc, în așa fel încât să lucreze toți și să lege prietenii”, ne-a mărturisit educatoarea.
În ceea ce privește adaptarea copiilor și depășirea traumelor provocate de război, am aflat că cei mici s-au acomodat și sunt veseli în majoritatea timpului, spre deosebire de perioada în care abia veniseră și erau afectați de ceea ce li s-a întâmplat.
Educatoarele au urmat chiar și un curs, la București, pentru gestionarea situațiilor în care copiii cedează sau în care au un comportament neobișnuit, cauzat de șocul avut. Mai mult decât atât, micii ucraineni au la dispoziție și un psiholog, care îi vizitează o dată pe săptămână, însă nu discută despre război, cei mai mici dintre ei neștiind situația din țara lor, iar varianta spusă de părinți pentru a-i proteja este că sunt într-o vacanță. Deși subiectul războiului este evitat la grădiniță, uneori copiii care știu de cele întâmplate se joacă de-a războiul, semn că în subconștientul lor a rămas situația din țara natală.
Când am participat la activităţile dintr-o zi normală de grădiniță, am avut plăcuta surpriză să vedem niște copii veseli și jucăuși, care ne-au primit imediat printre ei. Am putut observa că micuților le place să ofere și să primească îmbrățișări, motiv pentru care le place să intre în contact cu persoane noi. Totodată, o altă activitate preferată este pictatul cu degetele. Cu ajutorul doamnei educatoare, am reușit să discutăm cu câțiva dintre ei despre felul în care se simt la noi și cum s-au acomodat aici.
I. este din Odesa și ne-a mărturisit că îi place mult la grădiniță pentru că aici și-a cunoscut cel mai bun prieten. Neavând alt loc în care să cunoască alți copii, singurii săi prieteni sunt colegii de la grădiniță, cu care se bucură să se joace în fiecare zi. Acesta ne-a spus că cel mai mult îi place să danseze alături de colegi și de doamna educatoare.
N. este tot din Odesa și ne-a povestit că îi place în Galați și că și-a făcut mulți prieteni atât la grădiniță, cât și la biserică, acolo unde se întâlnește atât cu ucraineni, cât și cu români. Totodată, aceasta ne-a spus că cel mai mult îi place să meargă să se joace în Parcul "Viva", însă nu îi place Grădina Publică, deoarece nu are skatepark.
S. are cinci ani și ne-a spus că la grădiniță este interesant și se poate juca ”de-a v-ați ascunselea” cu ceilalți copii. Puştiul s-a adaptat aici, fiind, și pentru el, singurul loc în care are prieteni.
Copiii care frecventează grădinița sunt fericiți că au un loc în care să vină zilnic și să se joace cu alți copii, lucru care le face adaptarea mai ușoară. Însă mulți dintre ei au prieteni doar la grădiniță, nefiind vorbitori de limba română, lucru care face imposibilă socializarea cu copiii români din vecinătatea caselor în care locuiesc. În ceea ce privește potențialele prietenii cu alți copii din Ucraina, în afara grădiniței, micuții nu au un loc în care să aibă ocazia să îi cunoască, activitățile destinate lor nefiind probabil atât de mediatizate încât să ajungă la unii dintre ei.
***
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Educația media - instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) - Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în parteneriat cu UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția UNICEF.
