Primele două transferuri reuşite de Oțelul pentru Superligă

Primele două transferuri reuşite de Oțelul pentru Superligă
Evaluaţi acest articol
(26 voturi)

Gruparea gălățeană a ajuns la un acord cu doi jucători, iar cu alți doi este foarte aproape de a reuşi o înțelegere pentru a evolua în tricoul roș-alb-albastru din sezonul următor

Mult-așteptatele transferuri ale Oțelului pentru această vară, când are loc campania de pregătire a noului sezon, încep să apară o dată cu reluarea antrenamentelor. Chiar înainte de reunirea lotului, s-a ajuns deja la un acord cu doi jucători, ambii proveniți de la echipe din al doilea eșalon (foste adversare ale trupei lui Dorinel Munteanu), iar cu alți doi sunt discuții avansate. Cei doi jucători cu care Oțelul a bătut palma sunt Relu Stoian și Alexandru Pop.

Pop și Stoian, așteptați la pregătiri

Relu Stoian este portar şi a evoluat în ultimele sezoane pentru Gloria Buzău (pentru care a fost și căpitan), fiind titular în mare parte a sezonului. Antrenorul Mihalcea l-a preferat pe Rusu în ultimele meciuri în locul său. În vârstă de 27 de ani, Stoian vine la Galați pentru a-i face concurență lui Dur-Bozoancă, titularul de drept, și a-i ține locul în startul sezonului, când acesta din urmă va lipsi din cauza unei intervenții chirurgicale la umăr. În cariera sa, Relu Stoian a mai jucat la Sepsi, Juventus București și ACS Berceni în România, plus Honved Budapesta în Ungaria - unde și-a făcut junioratul. A fost portar de Under 21 la lotul național al României, măsoară 1,86 metri și are o cotă de 225.000 euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com.

Alexandru Pop este un atacant de 23 de ani, care în sezonul recent încheiat a evoluat pentru Unirea Dej. A fost considerat cel mai periculos jucător al dejenilor de către Dorinel Munteanu în meciurile directe, drept dovadă că Pop a fost și golgheterul celor de la Unirea, cu nouă reușite și trei pase de gol. Pop este născut în Argentina, la Buenos Aires, dar a revenit în România, unde a făcut junioratul la Universitatea Cluj. De acolo a fost remarcat de Hagi și luat la Academia aparținând de Farul Constanța. Sezonul foarte bun de la Unirea Dej l-a adus în vizorul mai multor echipe, dar se pare că Oțelul a ajuns deja la un acord pentru transferul său.

Cei doi n-au fost încă prezentați în mod oficial, n-au semnat încă înțelegerile, dar sunt așteptați ca în această săptămână să se alăture lotului gălățenilor, înainte de plecarea în cele două cantonamente. Pe lângă cei doi, Oțelul este în discuții avansate cu un fundaș central și un atacant, ce ar putea veni chiar de la reunirea lotului.

Start la pregătiri

Oțelul este una dintre cele mai harnice echipe din România, pentru că este printre primele care pornește pregătirea pentru noul sezon. Astfel, Dorinel Munteanu a sunat adunarea pentru reunirea lotului pentru luni, 5 iunie, de la ora 17,00, la propria bază de pregătire. După o săptămână de readaptare la efort, gălățenii vor merge în două cantonamente. Primul va fi la munte, în România, pentru acumulări fizice, iar cel de-al doilea - unul internațional, cu Austria și Slovenia ca destinații posibile.

Citit 9566 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2023 09:37

4 comentarii

  • postat de comunismul
    Luni, 05 Iunie 2023 13:51
    5.13.162.***
    ar trebui sa se implice ceva mai mult combinatul liberty! in finantarea echipei otelul galati!
    0
    0
  • postat de Mario
    Luni, 05 Iunie 2023 12:53
    89.137.136.***
    Portarul Nelu Stoian și Alexandru Pop...care era mai mult un coordonator de joc la Dej...decât atacant...dar f ofensiv...multe goluri...dar o parte... le a dat din și din 11m...sunt îns2 transferuri f bune ptr noi...sa vedem cine sunt și ceilalți 2 jucători...un atacant și un fundaș central cred.. și...ar mai tb poate un fundaș lateral și o extremă...și deja ai schimbat jumătate de echipă...dar să fie titulari...nu rezerve sau să stea prin tribune...și poate se schimba și jocul echipei...să fim mai ofensivi...cel puțin acasă...când ai suporterii în nr f mare alături de tine...FORZA OȚELUL!!!
    0
    0
  • postat de florin
    Duminică, 04 Iunie 2023 21:05
    46.97.176.***
    Felicitari pentru orice investitie!Va fi greu de aceea trebuie sa multumin celor care siau asumat formarea unui grup care sa reziste in liga 1.!%!!!Multumesc și bafta multa!!!!!!
    0
    0
  • postat de Nicusor
    Duminică, 04 Iunie 2023 20:55
    5.13.133.***
    Din acest motiv Combinatul Siderurgic Liberty Galați a raportat pe 2022 o pierdere de peste 821,58 milioane de lei (echivalentul a peste 165 milioane de euro - n.r.) ???
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.