Gruparea gălățeană are propria miză în ultima rundă a fazei de play-out a Superligii, chiar dacă s-a salvat matematic de la retrogradare.
Victoria, scor 3-2, cu Farul, din ultimul joc de pe teren propriu din acest sezon a consemnat salvarea de la retrogradare a Oțelului. Cu toate acestea, fotbaliștii gălățeni trebuie să rămână capacitați pentru a încerca să obțină o clasare cât mai bună, fiind diferențe considerabile la recompense, în funcţie de clasament, ca urmare a împărțirii drepturilor tv. Clasată pe locul 10 în acest moment, Oțelul ar putea urca pe 9, dacă FC Botoșani nu câștigă la Ciuc, iar formația roș-alb-albastră câştigă la Ploiești. Dar poate să și pice pe 11, dacă Csikszereda își câștigă meciul cu Botoșaniul, iar Oțelul pierde la Petrolul.
Rezultatele din penultima etapă de play-out a Superligii: UTA - FK Csikszereda 1-0, Oțelul - Farul 3-2, FC Botoșani - Petrolul 1-1, Metaloglobus - FC Hermannstadt 2-2, FCSB - Unirea Slobozia 0-0.
Clasament: 7. FCSB 37 puncte, 8. UTA 36 p, 9. FC Botoșani 33 p, 10. Oțelul 32 p, 11. FK Csikszereda 30 p, 12. Petrolul 25 p, 13. Farul 25 p, 14. Unirea Slobozia 22 p, 15. FC Hermannstadt 22 p, 16. Metaloglobus 13 puncte.
În etapa următoare se joacă astfel: FK Csikszereda - FC Botoșani (duminică, ora 17:30), Farul - Metaloglobus, Petrolul - Oțelul, Unirea Slobozia - UTA și FC Hermannstadt - FCSB (toate duminică, de la ora 20:30).
Există și situația în care meciul de la Ploiești n-ar avea nicio miză pentru Oțelul, dacă FC Botoșani câștigă la Ciuc. Atunci ar fi clar că formația gălățeană se clasează pe locul 10, indiferent de deznodământul meciului cu Petrolul.
Miza pentru o clasare pe locul 9 este foarte mare și pentru antrenorul Stjepen Tomas, al cărui contract se prelungește automat dacă echipa sa consemnează o astfel de clasare. Altfel, există riscul ca acesta să fie schimbat în vară. "Voi discuta cu preşedintele şi conducerea despre viitorul meu. Contractul meu se termină în vară, dar există o clauză (n.r. - prelungire automată pentru încă un sezon, dacă Oțelul se clasează pe locul 9). În cazul în care nu intervine ceva, sper să rămân în continuare", a spus Tomas.
FC Botoșani n-are nevoie de victorie la Miercurea Ciuc, pentru că are deja asigurată prezența în semifinala barajului de Conference League, unde va juca împotriva FCSB, după ce UTA și Oțelul n-au depus documentele necesare pentru a obține licența europeană.
"U" Cluj - CSU Craiova, două finale într-o săptămână
În partea superioară a clasamentului se duce în continuare o luptă în doi pentru câștigarea campionatului, între CSU Craiova (liderul la zi) și Universitatea Cluj (aflată la un punct distanță). Cele două vor disputa în această săptămână două partide capitale. Mai întâi, miercuri seară, de la ora 20:00, finala "Cupei României", la Sibiu. După aceea, duminică, de la ora 20:30, la Craiova, are loc, practic, o altă finală, în Superligă, între CSU Craiova și "U" Cluj. În cazul în care Craiova câștigă meciul devine matematic campioană a României.
Rezultatele etapei a opta din play-off: CFR Cluj - CSU Craiova 0-0, "U" Cluj - Rapid 1-0 şi Dinamo - FC Argeș 2-1.
Clasament play-off: 1. CSU Craiova 46 puncte, 2. "U" Cluj 45 p, 3. CFR Cluj 41 p, 4. Dinamo 37 p, 5. Rapid 32 p, 6. FC Argeș 30 puncte.
În penultima etapă de play-off se joacă astfel: FC Argeș - Rapid (vineri, ora 20:30), Dinamo - CFR Cluj (sâmbătă, ora 21:00) și CSU Craiova - "U" Cluj (duminică, ora 20:30).

