Bullyingul face din ce în ce mai multe victime şi la Galaţi. Ce ne sfătuieşte specialistul

Bullyingul face din ce în ce mai multe victime şi la Galaţi. Ce ne sfătuieşte specialistul
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Deși, în zilele noastre, apelăm din ce în ce mai des la sfatul unui psiholog pentru multiple probleme la care nu găsim răspuns individual, uneori conflictele cărora trebuie să le facem faţă depăşesc capacitatea sistemului actual de sprijin

O astfel de situaţie este fenomenul bullyingului, care continuă să facă victime, în pofida implicării specialiştilor în diminuarea sa. Întâlnit cel mai des în rândul elevilor, psihologii spun că acest fenomen se poate produce și în ceea ce-i priveşte pe adulți, la locul de muncă. Tratate cu superficialitate, fără să se acorde atenția necesară, victimele ajung până la sinucidere.

Pentru a afla cu exactitate cum stau lucrurile în acest domeniu la Galaţi, am solicitat părerea unui psiholog școlar și am vorbit și cu adolescenți, victime ale bullyingului.

"Stăteam ascunsă în baia școlii"

A. este elevă în clasa a V-a. Imediat după finalizarea clasei a IV-a, când doamna învățătoare nu a mai supravegheat colectivul de elevi, lucrurile au scăpat de sub control. "Erau foarte obraznici. Vorbeau vulgar, făceau semne obscene în pauze, uneori chiar și în oră. Pentru că nu puteam să mă comport ca ei, întâi am fost izolată. Apoi au început să facă glume pe seama mea, să râdă de mine și să mă batjocorească", ne-a spus fetița de clasa a V-a. Pentru că angoasa de colectivitate s-a amplificat zi de zi și pentru că fenomenul nu a mai putut fi oprit nici de profesorul diriginte (care nu era permanent în clasă), A. a refuzat să mai meargă la școală, manifestând un comportament de autoizolare și de respingere a celor din jur. "Într-o zi am obligat-o să meargă la ore. Deși cu o zi înainte am vorbit foarte mult cu ea și am sfătuit-o cum să se comporte, a doua zi, în grupul de colegi, A. nu a putut să stea la ore și m-a sunat din baia școlii, unde se ascunse de ceilalți, plângând în hohote. Nici măcar nu cobora din mașină când mergeam la școală să iau copilul cel mic", ne-a spus mama adolescentei. Pentru că situația în care se afla fata era una fără ieșire, mama acesteia a fost nevoită să facă demersuri la Inspectoratul Școlar Județean pentru a transfera copilul la o altă unitate școlară. "Psihologul școlar mi-a recomandat să o mut. Să tai răul de la rădăcină, cum se zice. Acum suntem bine, lucrurile s-au aranjat și copilul merge cu drag la școală", a mai precizat aceasta. Psihologii spun că situația în care minorul povestește acasă prin ce trece la școală și acceptă tratament este una fericită. De cele mai multe ori, copilul evită să povestească adultului prin ceea ce trece, fie de teamă, fie pentru că se simte marginalizat la școală și are tendința să manifeste acest sentiment și în familie. Fără tratament de specialitate și în lipsa susținerii familiei, povara bullyingului îl trimite pe tânărul-victimă la sinucidere.

Statistica situează România pe un loc fruntaș

Asociația "Salvați Copiii" a efectuat un studiu referitor la numărul de cazuri de copii martori sau victime ale bullyingului. Conform acestui document, patru din cinci copii au fost martori ai unor situații de bullying în școli. Concluziile anchetei făcute de "Salvați Copiii", pe un eșantion format din 4.449 de elevi cu vârsta între 10 și 18 ani, sunt îngrijorătoare. Studiul a arătat faptul că 99% dintre elevi sunt familiarizați cu termenul de bullying, 82% dintre aceștia au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, 28% dintre respondenți afirmând că au asistat cu frecvență ridicată la astfel de situații. Rețelele de socializare sunt mediul propice în care copiii asistă frecvent la situații de bullying, 79% dintre ei susținând că au asistat la astfel de situații, iar 45% declarând că asistă la cyberbullying des sau foarte des. Peste trei sferturi dintre respondenți afirmă că, în situații de bullying, adultul care intervine este profesorul diriginte, urmat de director, alte cadre didactice (42%), alți elevi (35%), profesorul de serviciu (25%), consilierul școlar (18%). Din păcate există și elevi care susțin că nimeni nu intervine în astfel de situații, ajungându-se ca victima să se izoleze și să dezvolte fobii care, în final, o pot duce la sinucidere.

Ce spune specialistul

Un rol decisiv în medierea situațiilor de acest gen o au, fără îndoială, psihologii școlari. Aceștia sunt de părere că, prin activități specifice de grup și prin consiliere individuală, efectele bullyingului sunt reduse. De multe ori însă, singura soluție este mutarea copilului fie la o clasă paralelă, fie chiar la o altă școală, pentru că mutarea la o clasă paralelă, în aceeași unitate de învățământ, nu rezolvă întotdeauna problema.

Adriana Cîrneciu, psiholog școlar la Școala Gimnazială Nr. 26 Galați, ne-a vorbit pe larg despre acest fenomen, pe care îl întâlnește destul de des în rândul elevilor pe care îi reprezintă.

"Bullyingul reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici: - este intenționat, când agresorul are intenția să rănească pe cineva; - este repetat, atunci când aceeași persoană este rănită mereu; - prezintă un dezechilibru de forțe - când agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură. Termenul «bullying» s-ar traduce prin «intimidare», dar nu se rezumă doar la asta, pornește de la simpla necăjire, etichetare, batjocură, răspândire de zvonuri, până la violență fizică. Comportamentul de bullying se face simțit mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial, cultural, de vârstă, iar copiii îl învață de la adulți, copii mai mari, mass-media, diverse medii de socializare. «Bully» este o persoană care își folosește puterea și tăria sa pentru a speria sau răni persoanele mai slabe (Oxford Advanced Learners Dictionary, 2016). Bullyingul se manifestă prin aplicarea repetată de către o persoană sau un grup de persoane a diverselor tipuri de violență și intimidare față de o persoană care nu se poate apăra. Atunci când doi elevi cu capacități fizice egale se ceartă sau se luptă, fac glume într-o formă prietenească și jucăușă, nu este vorba despre bullying. Bullyingul întotdeauna are scopul de a hărțui victima, de a-i provoca frică, a o demoraliza, umili, supune, jigni. Fenomenul cunoaște mai multe forme: intimidarea verbală, manifestată prin cuvinte jignitoare, poreclire, batjocorire, ameninţare, ironie, replici ofensatoare, comentarii sexuale, răutăcioase, etc; intimidarea psihologică/socială; izolarea victimei, excluderea intenţionată dintr-un grup sau colectiv, punerea intenţionată într-o situaţie jenantă în public, răspândirea de zvonuri jignitoare etc; intimidarea fizică: bruscare, lovire, împingere, scuipare, daune aduse bunurilor persoanei intimidate", ne-a explicat psihologul școlar Adriana Cîrneciu.

Exemple de hărţuire şi efectele asupra victimelor

Specialistul ne-a vorbit și despre motivația din spatele acestor situații în rândul elevilor. "Printre posibilele cauze care duc la apariția fenomenului am identificat expunerea la violență a unei persoane care poate duce mai departe la alte fenomene de bullying, atât din partea agresorului, cât și din partea celui agresat. De multe ori, agresorul adoptă violența ca ultimă posibilitate de exteriorizare și exprimare, fiind la rândul său abuzat ori neglijat", susține Adriana Cîrneciu.

La capitolul exemple, psihologul menţionează câteva, desprinse din experienţa sa în consilierea elevilor. Agresorii au fost ei înșiși cândva tiranizați: "Mă săturasem să fiu bătaia de joc a colegilor, prin urmare am început și eu să-i terorizez pe alții, ca să fiu acceptat. Mai târziu, privind în urmă, mi-am dat seama cât de greșit mă comportasem". O altă cauză ar fi propria expunere la modele negative. De multe ori, tinerii care recurg la bullying îi tratează pe alții așa cum i-au văzut pe părinții lor, pe frații lor mai mari sau pe alți membri ai familiei.

Efectele asupra copiilor sunt diverse şi pot fi extrem de profunde, fiind necesare intervenţii pe termen lung şi sprijin din partea tuturor partenerilor în educaţie, părinţi, educatori, profesori, familie extinsă.

"Copiii care joacă orice rol în episoade de bullying, victime, agresori sau martori, pot experimenta prejudicii psihologice (manifestate prin scăderea încrederii în sine, a stimei de sine, autoaprecierii), adoptarea unor comportamente de risc (fuga de acasă, consum), somatizarea (dureri de cap, de stomac, dificultăți la somn etc), absenteism școlar, abandonul școlar, fobie școlară, scăderea rezultatelor la învățătură și a interesului pentru școală, tulburări de comportament, excludere și dificultate în relaționare, frică, anxietate, sentimente de neajutorare, formarea complexului de vinovăție, criză de identitate și singurătate, pierderea prietenilor și evitarea anumitor contexte sociale, și chiar gânduri suicidare", a mai explicat psihologul Adriana Cîrneciu.

Citit 3019 ori Ultima modificare Vineri, 09 Iunie 2023 11:18

10 comentarii

  • postat de Mara M
    Joi, 08 Iunie 2023 12:38
    109.166.134.***
    Din pacate a existat acest fenomen dintotdeauna in scoli. Si eu, in comunism, cand eram eleva, am suportat umilințe si jigniriri din partea unor colege, din invidie. Acelasi lucru l-a suportat și fiica mea, tot din invidie.
    0
    0
  • postat de comunismul
    Marți, 06 Iunie 2023 15:14
    5.13.162.***
    bullyingul a fost din pacate in aproape fiecare generatie! si cei din anii 50 60 70 80 90 2000! indiferent cum! dar a fost! da bine dupa ce s-a stricat invatamantul! bullyingul a devenit foarte popular in scoli! asta dupa anii 90! adica anii 2000! atunci a inceput declinul! copiii numai invatau cart
    0
    0
  • postat de Un fost dascal
    Marți, 06 Iunie 2023 12:02
    84.232.141.***
    Toate acestea se produc pentru ca putinii dascali care isi fac orele cu raspundere, NU SUNT LASATI SA SI LE FACA CUM STIU MAI BINE, in majoritatea cazurilor de catre parinti, care le stiu pe toate, ba ei pot schimba profesorii daca nu le comvine ceva…deci toate pleaca intai de la lipsa de respect a
    0
    0
  • postat de ariciul
    Marți, 06 Iunie 2023 11:58
    89.39.81.***
    Agresorii?Parintii sa se intetreseze de copii lor ce prieteni au ce colegi si ce probleme au cu integrarea in clasa,in scoala,si in societate.Scoala nu se implica.Paznicul nici in c.r nu-l doare de comportamentele lor,psihologul sta la cabinet asteptand sa se intample si sa se vina la el.Dar o ora
    0
    0
  • postat de Iancu Jianul
    Marți, 06 Iunie 2023 10:40
    5.13.169.***
    Cine face bulling.. la a 2a acuzare dovedita, eu as pune parintii sa plateasca scoala... iar daca continua sa creasca taxele! Iar banii DOAR pentru investitia in scoli! Vezi cum le dispar figurinile din cap... asa cum le-au si aparut!
    0
    0
  • postat de micro_19
    Marți, 06 Iunie 2023 09:57
    91.216.52.***
    Daca ati mentiona si numele scolii ar fi si mai bine, ca o confirmare pentru scolile "bune" sunt in Galati!
    0
    0
  • postat de Cristi
    Marți, 06 Iunie 2023 09:43
    86.34.187.***
    In Romania acest fenomen este considerat ,,normal'' si se intampla pretutindeni in toate institutiile de invatamant indiferent de nivelul acestora. Se iau mult prea putine masuri pentru protectia copiilor si de multe ori parintii aleg sa faca dreptate copiilor provocand mai multa ura agravand astfel
    0
    0
  • postat de Hdhxhd
    Marți, 06 Iunie 2023 09:03
    37.162.28.***
    Pe vremea mea intrau garoii cu rangile, batele și cutitele in școală ca la rascoala din 1907 și noi vorbim de buling. Singurul merit că problemele s-au mai diminuat de atunci e că băieții și fetele alea au plecat in străinătate la cersit și la furat. Acum si-au făcut case cu etaje și turnulețe iar
    0
    0
  • postat de Tirpitz
    Marți, 06 Iunie 2023 08:34
    82.76.159.***
    Romania esuata din cauza unor incompetenti care sunt in fruntea Ro, mai bine-zis niste prostovani cu masterate si doctorate pe linie de partid. Este incredibil unde s-a ajuns. O legislatie care le permite unor copii violenti sa-si agreseze colegii, profesorii dar vina o poarta si parintii acestor ag
    0
    0
  • postat de Bau-Bau
    Marți, 06 Iunie 2023 06:20
    86.124.202.***
    Ce risca cei ce fac bullying in scoala? Mai nimic. Cel mult 1 punct la purtare. De cele mai multe ori victima pleaca din colectivul respectiv. De ce? Profesorii nu mai au nici un instrument de rezolvare a problemei. Agresorii sunt mai protejati decat victimele!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.