Gruparea gălățeană Oţelul a încheiat perioada de pregătire din cel de-al doilea stagiu al verii, până la startul în noul sezon al Superligii rămânând doar o săptămână
Pregătirile se apropie de final, pentru că de vineri, 14 iulie, Oțelul revine în Superligă, după o pauză de aproape un deceniu. Va juca prima partidă pe teren propriu, cu UTA, o formație care nu se prezintă într-o situație foarte bună, nici financiar, nici sportiv. Dar până atunci, trupa lui Dorinel Munteanu a disputat o serie de patru partide amicale în cantonamentul din Austria, în care s-a pus preț mai mult pe partea tehnică. Iar înainte a avut loc stagiul din Vatra Dornei, bazat pe acumulări fizice.
Egal și cu Vojvodina Novi Sad
În ultima partidă amicală din Austria, disputată miercuri seară, cei de la Oțelul au făcut cel de-al patrulea rezultat de egalitate din tot atâtea jocuri, 2-2 cu Vojvodina Novi Sad (prima ligă a Serbiei). Golurile gălățenilor au fost reușite de Bodișteanu și Cîrjan. Antrenorul Dorinel Munteanu a trimis în teren următoarea formulă de echipă: Stoian - Rus, Yabre, Lopez, Jelev - Cisotti, Neagu, Jardan - Teles, Fatai, Bodișteanu.
În celelalte partide, Oțelul a făcut tot rezultate de egalitate, 0-0 cu NK Maribor (Slovenia, Liga I), 2-2 cu FC Polisia (Ucraina, Liga I) și 1-1 cu Kapfenberg (Austria, Liga a II-a).
Per total, echipa gălățenilor a arătat destul de bine în aceste meciuri amicale, cu mult peste ceea ce se întâmpla în partidele de verificare dinaintea sezonului precedent, când Oțelul era carne de tun în fața unor echipe din același eșalon, iar la final tot a reușit să promoveze. Așa că linia de rezultate nu este deloc îngrijorătoare, mai ales că adversarii au fost la un nivel destul de bun. De remarcat ar fi apariția în vederea lui Dorinel Munteanu a lui Ștefan Bodișteanu, un tânăr de perspectivă adus de la Farul, sub formă de împrumut, după ce în sezonul trecut a jucat pentru Steaua CSA.
"Sunt foarte mulțumit de pregătire, atât de primul stagiu, cât și de al doilea. Aceste două campanii de pregătire au fost foarte grele, dar suntem concentrați. Tot lotul este sănătos. Mai e puțin și începe campionatul. Pentru foarte multă lume este imposibil de realizat, dar îmi doresc, în primul rând, să încep bine campionatul, jucătorii noștri să se acomodeze cu Superliga României, cu calitatea fotbalului. Trebuie să fim puternici. Trebuie să fim prudenți și să fim concentrați la fiecare joc", a spus Dorinel Munteanu.
De la începutul săptămânii viitoare, trupa lui Munteanu va avea pregătirea tipică pentru meci de campionat, pentru că vineri, 14 iulie, de la ora 18,30, este programat meciul Oțelul - UTA, în prima etapă a Superligii.