Femeie incendiată de concubin în timp ce dormea

Femeie incendiată de concubin în timp ce dormea
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Scenele de groază s-au petrecut zilele trecute, în comuna Corod, în locuința pe care cei doi concubini o împărțeau și care fusese, nu o dată, martoră a scandalurilor izbucnite pe fondul consumului de alcool. În ciuda faptului că a ars ca o torță, femeia a refuzat să își reclame partenerul și a preferat să fugă de acasă.

Atacul fără precedent asupra femeii a avut loc miercuri seară, după o nouă ceartă aprigă cu bărbatul care ar fi încercat să-și ”educe” concubina după ce aceasta a adormit. A stropit-o cu benzină și i-a dat foc, flăcările cuprinzând-o rapid pe femeie, care nu a apucat să se dezmeticească înainte ca focul să îi provoace răni grave, pe aproape jumătate din suprafața corpului.

Când și-a dat seama ce a făcut, bărbatul a stins focul și aparent nu a suportat nicio consecință, pentru că femeia nu a cerut ajutor, ci pur și simplu a plecat de acasă, la Ghidigeni, unde locuiește fostul concubin. În casa acestuia s-a simțit tot mai rău, deoarece rănile suferite prin arsuri pe față, piept, spate, mâini și picioare începuseră să se infecteze și a fost astfel nevoită să meargă la spitalul din Tecuci.

Astfel, întreaga poveste a ajuns la cunoștința poliției, care a deschis o anchetă, mai ales că în urma evaluării medico-legale a reieșit că viața femeii a fost pusă în pericol. Ea are, potrivit specialiștilor, arsuri de gradele 2, 3 și 4 pe circa 40 la sută din suprafața corpului și a fost deja transferată la Iași, într-o clinică specializată.

În urma cercetărilor, care s-au concretizat sub forma unui dosar penal pentru tentativă de omor la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, anchetatorii au decis să îl rețină pe concubinul incendiator. Fănel Ariton a fost dus în fața instanței sâmbătă, 15 iulie, procurorii cerând arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. Cererea a fost admisă și agresorul a fost încarcerat în arestul IPJ Galați.

Citit 2710 ori Ultima modificare Marți, 18 Iulie 2023 18:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.