Fostele halde de zgură de la Liberty și Elnav, pe "lista neagră" a Europei

Fostele halde de zgură de la Liberty și Elnav, pe "lista neagră" a Europei
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că România riscă să fie condamnată de Curtea Europeană de Justiţie, pe 14 decembrie, pentru neînchiderea unor depozite de deşeuri, în cea mai mare parte industriale, menţionând că, în prezent, 31 de astfel de amplasamente se află în această situaţie. Pe "lista neagră" se află și două depozite de deșeuri din Galați: halda de zgură a Combinatului Liberty și cea a fostei întreprinderi Elnav, de pe Calea Prutului.

"Din păcate, România face astăzi obiectul unor proceduri de infringement legate de gestionarea deşeurilor. Dintre aceste proceduri, cea mai importantă şi în care suntem în pericol cel mai mare este fosta cauză C 301, actualmente cauza C109 din 2021, în care Curtea Europeană de Justiţie va pronunţa, pe 14 decembrie, un verdict care are mari şanse să fie nefavorabil României.

Este o procedură care se referă la neînchiderea unor depozite de deşeuri. În cea mai mare parte, discutăm despre depozite industriale de deşeuri periculoase şi nepericuloase. Din lista celor 101 astfel de depozite, astăzi, când discutăm, mai sunt încă neînchise 31, situaţie în care, aşa cum am fost informat de către specialiști, riscul ca statul român să fie condamnat cu sancţiuni pecuniare în data de 14 decembrie este unul major", a afirmat Fechet, la audierea în Comisia de afaceri europene a Camerei Deputaţilor.

Sancțiuni de până la 100.000 de euro pe zi

"Discutăm despre milioane de euro pe care e posibil ca România să le plătească, iar acest lucru mă îngrijorează profund", a adăugat ministrul, potrivit căruia soluția pentru aceste depozite de deșeuri neconforme este ecologizarea, astfel încât ele să nu (mai) afecteze nici calitatea pânzei freatice, nici solul și aerul.

Conform unui document guvernamental, sancțiunile din partea Curții Europene de Justiție se pot concretiza atât în plata unei sume forfetare minime, stabilită în prezent pentru România la 1.708.000 de euro, cât și în plata unor penalități cominatorii cuprinse între 1.830 de euro și 109.800 de euro pe fiecare zi de întârziere.

Depozitele neconforme din Galați trebuie închise până pe 31 decembrie 2023

Dintr-o discuție purtată cu directorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Galați, Robert Mihai Rusu, am aflat că halda de zgură a Combinatului Liberty Galați și amplasamentul fostei halde de zgură a (fostei) întreprinderi Elnav se află pe lista celor 31 de depozite de deșeuri din România neînchise. Ele au la dispoziție mai puțin de două luni să finalizeze acest lucru, adică până la 31 decembrie 2023.

"Procedura de închidere a haldei de la Liberty este finalizată în proporție de 92%. Ei au avut exploatare în 2022 și au început închiderea efectivă în 2023. Acum sunt în faza emiterii acordului de mediu revizuit", ne-a spus șeful APM Galați.

Practic, zecile de milioane de tone de zgură se strâng din toate fronturile spre centru, se închid cu un "capac", format tot din zgură și care este întins pe zeci de hectare, care apoi se autocimentează. Pe amplasamentul fostei halde, Liberty și-a declarat în repetate rânduri intenția de a construi un parc fotovoltaic.

Situația de la fostul depozit de pe Calea Prutului care a aparținut defunctei Elnav este puțin diferită. Terenul de acolo s-a vândut, pe bucăți, către mai multe firme, însă obligațiile de mediu trebuie stinse la comun, pentru că au fost date pe întreg amplasamentul fostului depozit de deșeuri, nu pe bucățica fiecărei firme cumpărătoare. Chiar și așa, termenul-limită pentru închiderea definitivă este tot 31 decembrie 2023.

"Noi așteptăm toate documentele pe care le-am solicitat și sperăm că până la sfârșitul anului se vor închide aceste depozite", ne-a mai spus directorul APM Galați, Robert Mihai Rusu.

Citit 2628 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Noiembrie 2023 17:43

8 comentarii

  • postat de florin
    Joi, 23 Noiembrie 2023 09:29
    86.124.201.***
    Privatizarea in Romania a fost un jaf imens!O crima economica!Si din pacate cei care de exemplu iau sprijinit pe alde Chelu si Mangalea sa distruga INETOF traiesc linistiti!Adica traiesc bine conform sloganului unui mare politician de dreapta care toata viata a luptat impotriva coruptiei !
    5
    19
  • postat de Anonymous
    Joi, 23 Noiembrie 2023 09:09
    194.105.20.***
    Ce Europa ipocrita. Asta-i problema urgenta a UE?
    Oare tragerile cu munitie din poligonul de la Smardan sunt eco-friendly?
    Amendam Romania, cumparam arme si le trimitem in Ucraina ptr poluarea planetei.
    5
    20
  • postat de penseonarul minim
    Joi, 23 Noiembrie 2023 08:59
    89.39.81.***
    Nu am ințăles niciodată, cum mă si la nivel de țară io imi muncesc grădina mea si vine ,,Europa''șă mă sancționeze ca am siderurgie si zgură?Iar eu trebuie să plătesc ? de ce?Acasă platesc habitatul fiindcă vine cineva si imi ia gunoiul .ok.Dar Europei %De ce ii plătesc că am un morman de zgură?
    7
    17
  • postat de De 10 ani trebuia.
    Joi, 23 Noiembrie 2023 08:19
    86.124.201.***
    Cred ca în anul 2007 am participat la fostul Club CSG la ședința, conferință, adunare, unde Arcelor Mittal Galați I-și prezenta masurile pe parte de madiu pentru a obține O NOUA AUTORIZARE DE MEDIU pentru funcționarea pe următorii N ani. HALDA de Zgura avea termen 2014 sa fie teren curat. Angaja...
    8
    15
  • postat de Zgura de aur
    Miercuri, 22 Noiembrie 2023 23:55
    89.137.224.***
    Se putea da gratis zgura pentru autostrazi, drumuri, sosele, drumuri expres dar noi in loc sa profitam de oportunitate inchidem tot sau aruncam la gunoi! Ceausescu mai facea un transfagarasan cu muntele ala de zgura si ramanea si zona curata si neteda!
    8
    43
  • postat de Iancu Jianul
    Miercuri, 22 Noiembrie 2023 23:50
    5.13.167.***
    Cate vile s-au construit din banii fervez.. din aceasta groapa? Noroc ca nu avem DENEA LA galatz! MARE NOROC! Chior chiar! Ca si injustitia!
    18
    23
  • postat de Nicusor
    Miercuri, 22 Noiembrie 2023 21:27
    5.13.159.***
    Tot romanul de rand PLATESTE ???
    19
    20
  • postat de Nicusor
    Miercuri, 22 Noiembrie 2023 21:27
    5.13.159.***
    15
    15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.