Dispare Comisariatul Regional Galați al Protecției Consumatorilor

Dispare Comisariatul Regional Galați al Protecției Consumatorilor
Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

Printr-un proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică și promovat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), trei din cele opt comisariate regionale pentru protecția consumatorilor vor dispărea complet din prima zi a anului viitor. Printre comisariatele regionale care "au tras paiul scurt" se numără și Galațiul, care încă mai are în subordine, până la 31 decembrie 2023, comisariatele județene din, bineînțeles, Galați, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău și Vrancea.

De la 1 ianuarie, nimic nu va mai fi la fel, pentru că împărțirea viitoarelor comisariate teritoriale este aiuritoare, iar noi ne vom «uni» cu Vasluiul. Un alt județ sacrificat de această reorganizare este Doljul, care este "mutat" în subordinea Prahovei, care a primit și Valea Prahovei, după desființarea comisariatului regional Brașov.

Astfel, Galațiul este rupt în mai multe bucăți, care pleacă spre trei comisariate teritoriale. Buzăul și Brăila "pleacă" la Prahova, iar Tulcea și Constanța sunt preluate de București, fiind direct subordonate șefului ANPC, Horia Constantinescu. Capitala primește astfel cea mai mare "felie de tort", cu toate hotelurile de pe litoral și din București, restaurantele din cele mai mari centre turistice din țară și cele mai multe mall-uri și spații comerciale.

Galațiul se va lua de mână cu Vasluiul(!) și, împreună, se vor subordona comisariatului teritorial de la Iași. Dacă poate exista vreo consolare pentru pierderea de către județul nostru a încă unei instituții de forță, putem spune că viitorul comisariat pentru protecția consumatorilor Galați - Vaslui va avea sediul principal în Galați. În mod logic, pentru că sediul este aici, conducerea viitorului comisariat Galați - Vaslui ar trebui să fie asigurată de comisarul-șef adjunct din Galați. Dar ce mai este logic în zilele astea?

Citit 5402 ori Ultima modificare Joi, 07 Decembrie 2023 20:05

11 comentarii

  • Sâmbătă, 09 Decembrie 2023 13:58
    5.13.167.***
    Si ce ma bucur, astia faceau controale doar de sarbatori, Paste…Craciun…oare de ce?
    1
    5
  • postat de Războiul clanurilor pesediste
    Joi, 07 Decembrie 2023 18:49
    37.162.67.***
    ... Dar era pentru orgoliul și influența lor, al acestui grup Infracțional numit și psd Galați. Unde sa-si mai plaseze sinecurile, bieții de ei.
    2
    14
  • postat de Războiul clanurilor pesediste
    Joi, 07 Decembrie 2023 13:14
    37.162.67.***
    Mă mir cum de pucheanu, fotea, nica tac ca porcul în cucuruz si n-au nica de zis cum pesedistii lor le iau sunca din fasole. Nu că ne-ar schimba cu ceva viața nouă, oamenii cinstiți cu taxele la zi. Va fi la fel de rău si vom fi la fel de neprotejati.
    2
    24
  • postat de florin
    Joi, 07 Decembrie 2023 12:57
    86.124.202.***
    Și încă ceva!Atît de slab pregătiți sunt politicienii galateni în cît alții le ia prajitura din farfurie!Jenant pt pesedeii din Galați cum ii lucrează un fost covrigar!Jalnică!
    3
    17
  • postat de Je
    Joi, 07 Decembrie 2023 12:25
    5.13.144.***
    Oricum nu protejau nici un consumator, isi protejau doar interesele proprii si afacerile prietenilor si cotizantilor.
    Pot fi desfiintate total ca nu e nici o pierdere.
    3
    36
  • postat de Mai bine.
    Joi, 07 Decembrie 2023 11:07
    86.124.201.***
    Capitala primește cea mai mare,, felie de tort. "Foarte bine definita aceasta instituție Protecția Consumatorului. Deci este instituția care îndulceste cadrele de nădejde ale unor partide și partidele de la guvernare.PSD, PNL, fiind cele mai ciocolatii partide.
    2
    25
  • postat de AUGUSTIN
    Joi, 07 Decembrie 2023 09:19
    86.120.239.***
    Agenție Nationala - Comisariat Judetean - Comisariat Teritorial, asta s-a inteles prin descentralizare in Romania: crearea a cât mai multe funcții de conducere și birocratizare excesivă pentru a justifica activitatea noilor funcții create.
    1
    27
  • postat de florin
    Joi, 07 Decembrie 2023 08:01
    86.124.202.***
    ANPC ,APM,DNA etc la Galati nu exista!Poate ca cei de la Iasi vor avea mai multa grija de ce se intimpla la Galati!Sigur atirnatorii din Galati nu isi vor pierde posturile dar pot fi mutati prin alte zari ,micsora salariile etc!Centrul de la Bucuresti are nevoie de bani!
    3
    30
  • postat de Tecucean
    Joi, 07 Decembrie 2023 06:58
    5.14.59.***
    PSD PSD PSD...
    Există cele 8 euroregiuni ale României dar PSD orbi nu văd bine.
    Cu Horia cel corupt (vezi terenul de la Herăstrău) şi-a dorit "reorganizarea" doar ca să schimbe şefii...
    PSD PSD..
    5
    21
  • postat de Iorga Gheorghe
    Joi, 07 Decembrie 2023 06:43
    5.13.183.***
    Oricum orice plângere isi gasea "rezolvarea" oriunde în altă parte, decât aici. În afară de o secretară vocală ce încerca să te convingă să renunți, nu obtineai nimic.
    1
    35
  • postat de eu
    Miercuri, 06 Decembrie 2023 20:41
    86.124.203.***
    Din păcate, salariile RĂMÂNE pentru că oamenii E funcționari publici și, o dată intrați în sistem, nu se mai atinge nimeni de ei. Nu vor face nimic în continuare pe bani mulți, sub o altă denumire
    7
    87

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.