În ce deplasări externe au fost în 2023 primarul şi viceprimarii Galaţiului

În ce deplasări externe au fost în 2023 primarul şi viceprimarii Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

SUA, Belgia, Germania, Franţa, Polonia, China şi Slovacia sunt statele în care Galaţiul a fost reprezentat, în cursul anului 2023, la diferite evenimente şi reuniuni internaţionale, de primarul Ionuţ Pucheanu sau de viceprimarii Sorin Enache şi Lucian Andrei. Aşa cum o spunem de fiecare dată, este important ca oraşul nostru să scoată capul în lume, iar autorităţile să înveţe din experienţa şi bunele practici ale altora, dar să şi aplice aceste soluţii în Galaţi.

Ca la fiecare început de an, în baza liberului acces la informaţiile de interes public, am solicitat Primăriei Galaţi să ne transmită care au fost deplasările în străinătate efectuate în cursul anului 2023 de către reprezentanţii săi. Datele cerute de noi au vizat: cine şi unde a fost plecat (ţara şi oraşul), perioada deplasării, costurile aferente, cine le-a suportat, dar şi scopul şi rezultatele deplasării.

Pentru că deplasările au fost numeroase în cursul anului trecut, vom începe cu primarul şi viceprimarii Galaţiului şi vom continua, într-un articol viitor, cu ceilalţi reprezentanţi ai administraţiei locale. Precizăm faptul că toate costurile pentru deplasările enumerate în continuare au fost suportate de la bugetul local.

California

Probabil cea mai sonoră deplasare externă a oficialităţilor locale din 2023 a fost cea din Statele Unite ale Americii, despre care am relatat la acel moment. Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului, şi Cezar Bichescu, administratorul public al oraşului, au fost în Fresno, California, în perioada 13-18 mai. După cum ne-a comunicat Primăria, "în perioada 13-21 mai 2023, U.S. Commercial Service Embassy of the United States of America (Serviciul Comercial al Ambasadei SUA în România) a organizat o vizită de promovare în California. În programul vizitei a fost inclusă și organizarea protocolului de semnare de acorduri de colaborare pentru orașe din România și Republica Moldova. Vizita reprezentanților municipiului Galați a fost scurtată până la data semnării Înțelegerii de Cooperare cu orașul Fresno, Comitatul Fresno/SUA, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 332/31.07/2019".

Reamintim că aleşii locali au aprobat înfrăţirea Galaţiului cu oraşul Fresno. Deplasarea autorităţilor locale în America a costat 42.907 lei.

Belgia

Primarul Ionuț Pucheanu a fost în Belgia, la Bruxelles, în perioada 26-28 iunie, deplasare care a costat 7.747 de lei. Misiunea a fost una importantă, relatată în ziarul nostru la acel moment. "Deplasare la Ninove, alături de Ștefan Radu Oprea - ministrul Economiei și Florin Spătaru - consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului României, pentru a participa alături de reprezentanții companiei ABEE, oficiali europeni (Alexander de Croo - prim-ministrul Belgiei, Joaquim Nunes Almeida - director general al Comisiei Europene) și români, la evenimentul de anunțare a investiției - fabrică de baterii pentru mașini electrice - la Galați a companiei belgiene Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE)", transmite Primăria.

Germania

Cea de-a treia deplasare oficială a primarului Ionuţ Pucheanu a fost în Germania, la München, în perioada 11-13 septembrie. Iată care au fost scopul şi rezultatele deplasării, conform Primăriei Galaţi: "La invitația EEC Trade Fair Consulting, a vizitat locațiile operate de Messe München: Centrul de Târguri din München, Centrul Internațional de Congrese ICM și Centrul de Comenzi MOC München. Deplasare în scopul însușirii de know-how și a experienței internaționale al Messe München". Costurile deplasării s-au ridicat la 5.957 de lei.

Slovacia, China şi Germania

Viceprimarul Sorin Enache şi inspectorul de specialitate Toma Dumitrescu au fost la Bratislava, în Slovacia, pentru a participa la workshopul «Innovations and digital technologies in communication with citizens», organizat de National Democratic Institute for International Affairs (NDI). Deplasarea a avut loc între 28 şi 30 martie şi a costat 13.188 de lei.

Aceeaşi echipă, Sorin Enache - Toma Dumitrescu, a reprezentat Galaţiul în China, la Ningbo. Aşa cum am relatat la acel moment, a fost vorba despre participarea la misiunea economică în R.P. Chineză cu prilejul evenimentului «CHINA - CENTRAL AND EAST EUROPEAN COUNTRIES MAYORS FORUM», la invitația Biroului de Afaceri Externe al Republicii Populare Chineze și a Camerei de Comerț și Industrie România - China. Deplasarea a avut loc în intervalul 16-23 mai şi a costat 49.272 de lei.

Galaţiul a fost reprezentat în Germania, la Sttutgart, de viceprimarul Sorin Enache şi de Cristian Capeţis, directorul executiv al Direcției Dezvoltare, Infrastructură și Lucrări Publice. Conform Primăriei, cei doi au participat la Conferința «Urban Future 2023» pentru orașe europene sustenabile: "Un eveniment unde peste 300 de primari și peste 3.000 lideri ai transformării urbane își împărtășesc experiențele legate de transformarea urbană, având ca tematică strategiile de administrare publică locală pe continentul european", explică administraţia locală. Deplasarea a avut loc în perioada 20-23 iunie şi a costat 11.239 de lei.

Polonia şi de două ori Franţa

În Polonia, la Varșovia, ne-au reprezentat, în intervalul 14-17 martie, viceprimarul Lucian Andrei şi directorul Cristian Capețis. Aceştia au participat la evenimentul «ReBuild Ukraine 2023», conferință și expoziție internațională, studii analitice ale daunelor și planificarea etapelor de restaurare și reconstrucție a caselor, a infrastructurii sociale și a forțelor de producție, eveniment dedicat proceselor de recuperare din Ucraina. Deplasarea a costat 11.774 de lei.

Viceprimarul Lucian Andrei a fost prezent în Franţa, la Tours, la reuniunea Comitetului permanent Franța-România, organizată de Association française du Conseil des Communes et Régions d'Europe - AFCCRE. Deplasarea a avut loc în perioada 25-27 iunie şi a costat 7.106 lei.

În perioada 2-4 noiembrie, viceprimarul a revenit în Franţa, de această dată la Pessac. "În cadrul parteneriatului de înfrățire dintre Pessac și Galați, sărbătorirea a 30 de ani de înfrățire prin participarea la un eveniment de punere în valoare a culturii române la Pessac", ne-a comunicat Primăria scopul acestei deplasări, care a costat 3.621 de lei.

Citit 6354 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Ianuarie 2024 18:00

12 comentarii

  • postat de Nicusor
    Joi, 25 Ianuarie 2024 14:58
    5.13.133.***
    Costumul de haine cu care este imbracat in poza, este cam mic, dupa cum este o vorba: "Este de bodaproste", adica parca este de POMANA. NU vreti sa facem o colecta sa ii cumparam un costum de haine mai de "Doamne ajuta" ???
    4
    11
  • postat de Nicusor
    Joi, 25 Ianuarie 2024 14:50
    5.13.133.***
    IN CONCLUZIE, in afara de plimbari si recreeri ca si Iohanis, a produs locuri de munca, a adus investitori si bani la bugetul Primariei Galati ? A terminat regenerarea urbana a cartierelor Micro 19, 20 si 21 (proiecte incepute) ?
    3
    15
  • postat de Nicusor
    Joi, 25 Ianuarie 2024 14:50
    5.13.133.***
    A inceput:
    - Artera de legătură între B-dul Dunărea şi B-dul Marii Uniri, drumul prin curtea Poliţiei de Frontieră ?
    - Parcul de la Turnul de televiziune ?
    - Parcarea supraterana din Micro 20 (in zona blocului J5) ?
    - Parcarea supraterana din Micro 21 ?
    - Parcul Closca (Durbaca) ?
    3
    14
  • postat de Nicusor
    Joi, 25 Ianuarie 2024 14:30
    5.13.133.***
    A inceput:
    - Podul hobanat promis ca va face legatura intre Faleza superioara si artera de legatura prin curtea Politiei de Frontiera ?
    Bine ca a "atacat" parcul de la Elice si cel de la Biserica Greaca, lucrari care nu se stie cand se vor finaliza si bineinteles cu ce preturi.
    4
    14
  • postat de Nicusor
    Joi, 25 Ianuarie 2024 14:30
    5.13.133.***
    A inceput:
    - Artera de legătură între B-dul Dunărea şi B-dul Marii Uniri, drumul prin curtea Poliţiei de Frontieră ?
    - Parcul de la Turnul de televiziune ?
    - Parcarea supraterana din Micro 20 (in zona blocului J5) ?
    - Parcarea supraterana din Micro 21 ?
    - Parcul Closca (Durbaca) ?
    3
    11
  • postat de Nicusor
    Joi, 25 Ianuarie 2024 14:30
    5.13.133.***
    IN CONCLUZIE, in afara de plimbari si recreeri ca si Iohanis, a produs locuri de munca, a adus investitori si bani la bugetul Primariei Galati ? A terminat regenerarea urbana a cartierelor Micro 19, 20 si 21 (proiecte incepute) ?
    3
    11
  • postat de dinu
    Joi, 25 Ianuarie 2024 13:38
    95.76.1.***
    CE AU INVATAT SI PUN IN APLICARE????? PTR CE AM PLATIT ACESTE PLIMBARI? IN AFARA DE FAPTUL CA IN ALTE TARI BILETUL DE TRANSPORT ESTE ATAT, IMPOZUTUL ATAT, FARA SA RAPORTEZE CONDITIILE DIN TRANSPORT SAU SALARIILE NOASTRE. POATE NU MAI AUZIM ASTA. DACA DA, DEGEABA AM PLATIT.
    2
    18
  • postat de paloma
    Joi, 25 Ianuarie 2024 13:08
    5.13.151.***
    C-au fost nicio problema ! Intrebarea e cu ce contracte/beneficii pentru urbea noastra s-au intors de acolo ???!!!
    3
    25
  • postat de roman verde
    Joi, 25 Ianuarie 2024 09:29
    165.225.206.***
    Doua nopti de cazare in Pessac costa 120x2= 240 euro (4 stele). Avionul BUC- Bordeaux este 460 eur. Diurna 70 eur. total 770eur. Transportul GL-BUC 300lei. E mai usor sa insulti decat sa te documentezi 5 minute.
    19
    12
  • postat de florin
    Joi, 25 Ianuarie 2024 08:30
    86.124.202.***
    In 2021 marele liberal Citu a aprobat o ordonanta prin care firmele din China si Turcia sunt excluse de la contracte cu statul roman!Au avut derogari de la guvern atirnatorii din Galati precum ca ar putea semna vreun contract cu vreo firma din China fara sa incalce ordonanta lui Ciiituu presedinte?
    6
    20
  • postat de Gălățean
    Joi, 25 Ianuarie 2024 07:50
    5.2.209.***
    Von Bergovicz Vezi ti-a dat vicele un dis-like, cică a fost cu maxi-taxi, n-a mâncat, n-a băut! In Belgia a fost mai scump pentru că a trebuit să facă o cinste ministrului cu care a fost!
    7
    24
  • postat de Von Bergovicz
    Joi, 25 Ianuarie 2024 00:11
    109.166.131.***
    3621 de lei între 2 și 4 in Franța??? Viața liberă chiar credeți asta? Vizitele astea de plimbare la gagici pe alte meleaguri sunt mult mai scumpe nu doar atât cât declara primăria. Hai sa fim realiști și seriosi
    11
    80

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.