Tariful pentru autorizațiile de taxi se reduce la jumătate

Tariful pentru autorizațiile de taxi se reduce la jumătate
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Consiliul Local Galați știe, se pare, să calculeze taxe și cu minus, nu numai cu plus. Aleșii locali gălățeni vor avea pe masă, la ședința de joi, 25 aprilie, un proiect de hotărâre pentru reducerea tarifului pentru autorizația de taxi. Reducerea propusă este una consistentă, de la 813 la 450 lei/an și se face în urma unei propuneri a Camerei Naționale a Taximetriștilor din România - filiala Galați.

Cu alte cuvinte, Consiliul Local Galați recunoaște, în sfârșit, că le percepe taximetriștilor gălățeni cele mai mari tarife din țară. Dacă ar fi citit "Viața liberă", ar fi aflat acest lucru cu câțiva ani mai devreme.

Dintr-o analiză comparativă care însoțește proiectul de hotărâre citat și care a fost realizat pe 13 orașe comparabile, reiese că Galațiul are cea mai mare cheltuială anuală cu taxele pentru taximetrie, de 1.008 lei. Aceasta este compusă din viza pentru autorizația taxi, de 813 lei, și viza pentru autorizația de transport în regim de taxi, de 195 de lei anual. Totalul, de 1.008 lei pe an, este un adevărat record la nivel național, dacă ne raportăm la orașe precum Craiova (24 lei/an), Pitești (30 lei/an), Brașov (80 lei/an), Constanța (120 lei/an) sau Iași (200 lei/an).

Există și orașe în care taximetriștii au o cheltuială anuală cu taxele mai apropiată de cea din Galați, fără însă să o egaleze. Este cazul Brăilei (745 lei) și Bacăului (732 lei, unde situația este mai specială, pentru că acolo tariful pentru parcare este 576 lei pe an).

În zona de mijloc a tarifelor se situează orașe ca Oradea (450 lei), Focșani (457 lei pentru societăți comerciale, 391 pentru persoane fizice autorizate), Arad (400 lei), Sibiu (360 lei) sau Ploiești (260 lei).

"Vă propunem micșorarea taxei de autorizare a transportului în regim de taxi, deoarece transportul alternativ a luat o mare amploare în orașul nostru și, ca urmare, a scăzut cererea transportului în regim de taxi. Un alt motiv îl reprezintă inflația și creșterea continuă de prețuri la carburanți și la întreținerea mașinilor, dar și scăderea puterii de cumpărare  a locuitorilor orașului nostru. Și, nu în ultimul rând, să aveți în vedere că avem cea mai mare taxă din țară pentru autorizațiile de taxi", se arată în adresa trimisă de filiala Galați a Camerei Naționale a Taximetriștilor din România referitoare la "taxa de autorizare a taxiurilor din Galați, care a depășit ușor suma de 1.000 de lei".

"Direcția Servicii Comunitare de Utilități Publice a efectuat o analiză comparativă a nivelului taxei de viză a autorizațiilor în mai multe municipii și a refăcut fundamentarea taxei, rezultând reducerea acesteia de la 813 lei/an la 450 lei/an", conform raportului de specialitate al proiectului de hotărâre. Acest nivel de 450 lei/an este considerat "optim" și de Direcția Financiar Contabilitate din cadrul Primăriei Galați, conform fundamentării anexate la dosar.

În concluzie, dacă proiectul de hotărâre va trece de Consiliul Local, cheltuiala anuală cu taxele a unui taximetrist gălățean va scădea de la 1.008 la 645 de lei. Noua sumă va fi compusă din viza pentru autorizația de taxi (450 lei) și cea pentru autorizația de transport (care rămâne 195 lei pe an).

Citit 3587 ori Ultima modificare Joi, 25 Aprilie 2024 18:50

8 comentarii

  • postat de Galatean
    Luni, 29 Aprilie 2024 09:40
    81.12.150.***
    Inseamna ca vos scadea si tarifele / km? VAX ! Mic si bere...
    0
    0
  • postat de Taxist muls de dispecerate....
    Vineri, 26 Aprilie 2024 00:42
    92.82.217.***
    Normal într-o țară normală ar trebui umblat la legea 38 ( lege făcută pe genunchi de șmecherii din București) și anume să nu mai fie obligativitatea de a adera la un dispecerat sau primăria să facă un dispecerat să țină sub control toți taximetriștii din oras ( sau cine vrea). Un HCL ar rezolva tot.
    0
    8
  • postat de Marius
    Joi, 25 Aprilie 2024 18:09
    5.13.185.***
    Nu merita! Taximetristii sunt romi smecherasi care nu au alt loc de munca
    2
    4
  • postat de Cristi
    Joi, 25 Aprilie 2024 14:42
    5.2.209.***
    Nu va faceti griji ca dupa alegeri le creste la loc:))
    1
    8
  • postat de Aurel
    Miercuri, 24 Aprilie 2024 21:23
    86.124.200.***
    Parafrazand un clasic in viata as spune ca a trebuit sa se apropie alegerile pentru ca alesii sa mai reduca aceste taxe...
    2
    28
  • postat de mmm
    Miercuri, 24 Aprilie 2024 21:04
    194.105.20.***
    Noroc de campania electorla.
    2
    26
  • postat de Das
    Miercuri, 24 Aprilie 2024 19:22
    89.137.139.***
    La Galati totul e scump: apa, taxiul, biletul de autobuz, asigurarile , stomatologul, motorina, gazul, electricitatea , mobila, varul, viata iar salariile sunt cele mai mici ! Fug toti de orasul asta !
    10
    47
  • postat de Gigel
    Miercuri, 24 Aprilie 2024 19:07
    5.13.144.***
    Ia sa vezi acum cum NU se reduce tariful.Exact ca la benzina, scade pretul la petrol dar pretul la pompa creste.
    6
    33

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro