George, pompierul-erou care a avut nevoie să fie salvat (VIDEO)

George, pompierul-erou care a avut nevoie să fie salvat (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Printre miile de pompieri care au sărit în ajutorul sinistraților din județul Galați în aceste zile cumplite, a existat și unul aflat în ingrata misiune de a fi, în același timp, salvator și victimă. Un țânăr militar și-a lăsat casa la Pechea pradă viiturilor și a sărit în sprijinul comunității, cel mai grav afectată de inundațiile care au îngenunchiat județul în noaptea de 13 spre 14 septembrie.

Peste 2.000 de gospodării din Pechea au căzut pradă viiturilor cumplite care au lovit județul în urmă cu zece zile, localitatea fiind cea mai afectată dintre cele 28 lovite de calamitate. Una dintre ele este a unui pompier, George Stoica, pe care viitura din noaptea de 13 spre 14 septembrie l-a aruncat în cea mai dificilă misiune: aceea de salvator și victimă. Prins între două fronturi, tânărul servant a dat curs primei chemări, aceea de militar în slujba oamenilor. Alături de colegii săi, cu barca, a înfruntat apa care a năpădit peste Pechea și a salvat mii de oameni, asta în timp ce propria lui gospodărie era inundată. Cum binele făcut se întoarce însă înzecit, în sprijinul lui George au sărit alți salvatori, colegii lui.

Pompierii care au aflat de necazul tânărului lor coleg au venit din timpul liber și au pus umăr de la umăr să îl scoată din nevoie, pentru ca acesta să poată acționa fără griji și mai mari pentru ajutorarea oamenilor și mai năpăstuiți. Și asta nu a fost tot. Sprijin pentru salvatorul care a sărit mai întâi ca să-i ajute pe alții la greu a venit și de la Brăila. Părinții și învățătoarea clasei a III-a A de la Școala Gimnazială din municipiul vecin s-au mobilizat exemplar pentru a strânge fonduri în sprijinul lui George, dar și al elevilor din Pechea, ale căror clase au fost devastate de viituri. 

”Cu inundațiile lăsând urme adânci în mai multe comunități, inclusiv în școli, gestul lor reflectă un spirit de solidaritate care depășește granițele unei singure localități. Inundațiile au afectat și mai multe unități de învățământ din regiune, iar autoritățile, împreună cu comunitățile locale, lucrează contra-cronometru pentru ca elevii să poată începe noul an școlar în siguranță. Eforturile pompierilor nu doar că ajută la refacerea gospodăriilor, ci și la pregătirea școlilor pentru a oferi elevilor un mediu propice învățării”, a ținut să sublinieze cpt. Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați. 

Solidaritatea dintre pompieri s-a văzut în aceste zece zile la Galați prin prezența, în județul calamitat, a peste 2.000 de pompieri din toată țara. Practic, toate subunitățile ISU din țară au trimis oameni să ajute în localitățile sinistrate din Galați, să salveze oameni, animale, să curețe gospodării și drumuri, să aducă ajutoare și să ofere sprijin pe toate fronturile. 

Media

Citit 4151 ori Ultima modificare Marți, 24 Septembrie 2024 19:26

1 comentariu

  • postat de IN
    Marți, 24 Septembrie 2024 00:04
    46.97.168.***
    De mentionat: Printre primii salvați de tanar a fost propria bunica, noaptea, în plina viitura.
    Bravul pompier merita toată stima!
    Familia lui este de toata isprava si trebuie ajutata pentru ca este a doua oara in ultimii 10 ani cand rămân fără nimic, urmare a unei inundatii.
    0
    52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.