Pe 5 noiembrie, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema Operațiunii „Neptun”. Numele ales, „Neptun”, nu spune mare lucru, și a fost intenționat ales așa atunci, în 1944. Dar operațiunea a fost una demnă de cărțile de istorie: ascunderea a peste 200 de tone de aur, de teama rușilor, într-o peșteră din apropierea Mănăstirii Tismana.
În vara anului 1944, Mănăstirea Tismana cunoștea dintr-o dată un nou soi de activitate, deosebită de rutina de secole a vechiului așezământ. Autoritățile hotărâseră, în ciuda greutăților vremurilor, să acorde atenție monumentului istoric și să înceapă lucrări de restaurare și renovare a celui mai vechi așezământ monahal din Țara Românească, cu o continuitate istorică de 600 de ani.
Echipe de muncitori și-au făcut apariția în peisaj și camioanele cu materiale de construcție au început să facă naveta spre Tismana, așa cum se întâmplă când se deschide un șantier, și nimic nu lăsa loc de mari semne de întrebare. „Localnicii s-au obișnuit curând cu ideea și nimeni nu a mai dat atenție lucrărilor de la mănăstire. Dar povestea cu restaurarea nu era decât o legendă menită să acopere una dintre cele mai secrete operațiuni românești din timpul Războiului, ascunderea tezaurului Băncii Naționale, Operațiunea Neptun”, scrie historia.ro.
Operațiunea a fost decisă de Banca Națională, în colaborare cu Guvernul, Armata, CFR și Mitropolia Olteniei, și astfel s-a organizat adăpostirea, în secret, a 242 de tone de aur din tezaurul BNR, împreună cu trei tone de aur din tezaurul Poloniei, aflat în tranzit prin România, într-o peșteră din apropierea Mănăstirii Tismana.
Era dovada că BNR învățase ceva din experiența dramatică a Primului Război Mondial, când cele 93 de tone de aur trimise în Rusia nu s-au mai întors. Iar pericolul venea de peste tot. Pe de o parte era armata germană, care se afla deja în Romania, pe de alta, era Armata Roșie, care se apropia dinspre răsărit.
Codul ales pentru operațiunea ascunderii tezaurului, „Neptun”, nu avea nicio legătură cu marea sau cu marina, era pentru inducerea în eroare a „curioșilor”. Aurul a fost depozitat inițial în pivnițele mănăstirii, apoi a fost mutat într-o peșteră din apropiere, unde a stat timp de trei ani. S-a canalizat pârâul din peșteră și s-au astupat hornurile naturale. Intrarea a fost zidită cu un ciment de culoarea stâncilor, iar dacă dușmanii găseau aurul, peștera se prăbușea, întrucât fusese dinamitată.
În 1947, după război, aurul a fost transportat înapoi la București și, timp de peste jumătate de secol, nimeni nu a mai vorbit despre acest lucru. Pe 26 iulie, anul acesta, BNR a inaugurat în peștera de la Tismana un muzeu care spune povestea aurului ascuns.
„Happy end-ul” a fost, totuși, doar parțial. Despăgubirile imense de război și, apoi, cheltuielile militare impuse de sovietici statelor din pactul de la Varșovia au făcut ca, la zece ani de la terminarea războiului, tezaurul României să mai aibă 50 de tone de aur.
