Pe rochia cu străzi în perspectivă
am scris că merg la ţărmul unde stai
şi mă aştepţi - corabie-ncărcată
cu mirodenii, ca un fel de rai...!
Nu ai uitat... cred că ţi-aduci aminte
cât am citit-o când te îmbrăcai
şi când era în cufărul cu zestre...!
O ştiu pe dinafară, doamnă... hai,
calcă-ţi pe suflet, strigă-mă aproape,
îmbracă-te, dezbracă-te încet
şi lasă-mă s-o scriu şi prin lăuntru,
ca pe mătasea unui strict secret!
Pe rochia cu străzi în perspectivă
am scris că stau la ţărm şi tot aştept -
corabie se/dusă în adâncuri,
la zeul uraganelor, ne/drept -
să-mi dai lucrare de control în grabă,
la ce-am citit atuncea, ne/atent...!
Nisipul se sfârşeşte... haide... vino
şi lasă-mă-n vecie repetent!