Suporterii, tot mai nemulțumiți de situația de la Oțelul. Eșecul cu Poli Iași le-a pus capac

Suporterii, tot mai nemulțumiți de situația de la Oțelul. Eșecul cu Poli Iași le-a pus capac
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Gruparea roș-alb-albastră și-a pierdut credibilitatea în fața propriilor fani, după eșecul umilitor din meciul cu Poli Iași, scor 2-3, după ce a condus cu 2-0 și având un om în plus pe teren.

La Oțelul sunt ape tulburi din toate punctele de vedere. Dacă din punct de vedere financiar au părut a fi probleme în mod constant, de ceva timp au ieșit la iveală și altele. Sportiv, Oțelul pare să alunece tot mai mult către locurile de retrogradare, iar, mai nou, nici sprijinul fanilor nu mai pare la același nivel. Eșecul cu Poli Iași a stârnit un val de critici dure la adresa băncii tehnice, dar și asupra managementului echipei. Fanii de la tribune au scandat Demisia! la finalul jocului, iar suporterii de la Peluza Nord au cerut socoteală jucătorilor la final, cerându-le să lase tricourile deoparte.

Mai mult, la antrenamentul de sâmbătă, a doua zi după eșecul umilitor cu rivalii de la Poli Iași, un grup de suporteri a fost din nou pentru a le cere socoteală tuturor celor implicați.

Nici pe rețelele de socializare n-au fost lucrurile mai liniștite, fiind aproape 800 de mesaje scrise la o singură postare pe Facebook a celor de la Oțelul. Cele mai multe, cu trimIteri clare în direcția băncii tehnice și a managementului sportiv de a-și da demisia.

Burcă, atac voalat asupra jucătorilor

La finalul meciului cu Poli Iași, antrenorul Ovidiu Burcă a oferit o declarație total neinspirată. Deși a durat mai mult decât de obicei pentru a veni la interviul de după meci, Burcă nu și-a putut stăpâni starea de indignare asupra rezultatului. Voit sau nu, a reieșit o declarație ce ar putea fi interpretat negativ de către jucători, după ce a spus că nu e nevoie de antrenor pentru a gestiona un avantaj de două goluri și un om în plus pe teren.

„La scorul de 2-0, nu i-am simțit deloc relaxați, ci că nu aveam claritate în ceea ce facem. Ar fi trebuit să avem o posesie mult mai bună, am văzut jucătorii confuzi. Au venit și golul înainte de pauză, când speram să reglez unele lucruri, însă a venit și al doilea. Să ai 2-0 și om în plus, nu știu dacă ai nevoie să ai antrenor pe bancă pentru a câștiga. Sunt jucători cu experiență, au trecut prin foarte multe. Începem cum nu se poate mai prost acest play-out, însă asta este, ne vor aștepta momente grele. Eram încrezători după meciul de la Slobozia, însă astăzi am făcut trei pași înapoi”, a spus Burcă.

De pe 12 în play-out

Oțelul a încheiat sezonul regulat pe locul 12, cu 32 de puncte, fiind la limită față de locurile de baraj de retrogradare. În primul meci din play-out, gălățenii vor juca în deplasare la Arad sau Constanța, în funcție de rezultatul de luni seară de la meciul UTA – Dinamo. În cazul în care UTA pierde, atunci prima deplasare va fi la Arad. Iar în cazul unui rezultat de egalitate sau victorie a gazdelor, atunci deplasarea gălățenilor va fi pe terenul Farului. Al doilea meci din play-out va avea loc tot în deplasare, la Gloria Buzău (ultima clasată).

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Citit 7061 ori Ultima modificare Luni, 10 Martie 2025 22:20

9 comentarii

  • postat de Bafto delo
    Luni, 10 Martie 2025 23:35
    5.254.125.***
    ăștia sint niște smecheri cu figuri. Poate mincau un mic cu muștar cind dM lua 26mii coco.lasati OTELUL în pace! OTELUL acum nu are bani.. Mai sinteti și voi smecheri.La greu se vad caracterele...
    2
    3
  • postat de băgați mina în buzunar
    Luni, 10 Martie 2025 18:00
    173.245.207.***
    Suporterii otelului sint smecheri de 40, 39.38, 17, 18. Spuma baietilor de galati. Dati fiecare 5000 euro. Și OTELUL traieste...
    5
    5
  • postat de comunismul
    Luni, 10 Martie 2025 16:42
    86.124.202.***
    adevarul este ca inainte de meciul cu politehnica iasi! am considerat ca sunt tata de mata! astia de la politehnica iasi! dar uite ca nu a fost asa! si nici macar nu au jucat corect! murdar tot meciul
    6
    1
  • postat de Suporteri de 2 lei. Scoateți 3 milioane euro și aveți echipa de mijloc superliga. Altfel sinteti doar niște doritori pe banii altuia
    Luni, 10 Martie 2025 14:45
    173.245.207.***
    Galați e un oraș retard fata de orașe civilizate din romania. Asa sint și suporterii. Nu gindesc.Jucătorii ăștia sint, d.M i-a adus.Bani nu sint dar vreți fotbal. NU SINT SPONSORI. Da voi sinteti smec
    12
    6
  • postat de Ionel
    Luni, 10 Martie 2025 10:33
    89.136.187.***
    Ce doare cel mai mult este atitudinea jucatorilor si mai ales a lui Burca cand au fost luati la rost.
    Cainii latra, ursul merge...Asa se poate interpreta! Du-te si lasa-ne!
    4
    12
  • postat de ss
    Luni, 10 Martie 2025 10:31
    86.124.202.***
    Suporterii s-au integrat in prostia generala, si e vorba de cei mai fideli......incepi sa scandezi, "fotbal de nu jucati, tricoul il dezbracati" cand totusi se luptau pt cele 3 puncte?!
    5
    8
  • postat de un cetatean
    Luni, 10 Martie 2025 08:59
    89.137.138.***
    Nemultumirea cea mai mare fata de conducere este ca a neglijat total sectorul juvenil.astfel incat nu avem niciun galatean macar in lot,in conditiile in care acest oras a produs mereu jucatori.
    1
    22
  • postat de Roman
    Duminică, 09 Martie 2025 23:43
    62.49.196.***
    Atâta timp cât România e confuza și sportul e confuz...De ce Galațiului ar fi o excepție.Atata timp cât nu ai sponsori adevarati și...jucători dedicați nu precum cei ce mimează sportul e grele de noi
    4
    54
  • postat de Razzy
    Duminică, 09 Martie 2025 21:07
    86.124.203.***
    Reconversie profesionala pt jucatori ! Si suporterii fuga la AJOFM, e nevoie de forta de munca ! Gata si cu aceasta echipa de miutza odata cu falimentul Sidex !
    68
    41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.