Gruparea gălățeană Oţelul a început deja demersuri în perspectiva noului sezon, mai ales că evitarea retrogradării este ca și rezolvată.
Prea puțini dintre fanii Oțelului mai sperau la un moment dat în luxul de a pierde un meci de play-out acasă, așa cum a fost disputa cu FC Hermannstadt, fără ca să se pună problema retrogradării sau a barajului de retrogradare. Dar Oțelul, în formula cu Laszlo Balint antrenor, a reușit să ajungă la o formă pe gustul fanilor ca exprimare în joc și a obţinut o serie fantastică de cinci victorii consecutive.
Pentru a putea continua în această modalitate și din sezonul viitor, trebuie ca și conducerea clubului să se miște cât mai rapid. Primul lucru de îndeplinit este cel de a prelungi contractele cât mai multor jucători de bază ai echipei din această perioadă.
În consecință, primii cu care s-a ajuns la un acord au fost Milen Jelev (fundașul dreapta bulgar) și Cosmin Dur-Bozoancă (unul dintre cei mai longevivi componenți ai lotului). Ambii au semnat pentru încă două sezoane, un semnal de stabilitate și pentru ceilalți jucători cu care se poartă negocieri în acest sens.
Bulgarul va împlini 32 de ani până la startul noului sezon, fiind unul dintre jucătorii cu experiență din cadrul lotului. Pe postul său mai sunt Rus și Maftei, ambii cu șanse mici de a continua la Galați din vară.
Dur-Bozoancă a avut o serie de patru partide și jumătate în care n-a primit gol în poarta Oțelului, până la meciul cu FC Hermannstadt. În vârstă de 27 ani, "Coco" va concura în viitorul sezon cu Iustin Popescu (care mai are contract pentru încă un an la Oțelul) pentru postul de titular.
Antrenorul Laszlo Balint s-a bucurat de faptul că cei doi au semnat prelungirea contractelor și își dorește ca și alți titulari să le urmeze exemplul. Cu toate acestea, tehnicianul gălățenilor este conștient că o parte dintre ei nu vor putea fi ținuți mai departe, prin prisma ofertelor foarte bune pe care le au de a pleca la alte echipe. "Nu sunt eu în măsură să vă spun câți jucători vor pleca. Tot ce pot spune e că oficialii din conducerea clubului poartă discuții cu jucătorii exponentiali pe care ni-i dorim la echipă. Îmi doresc să rămână cât mai mulți. S-a creat un grup foarte bun. Trebuie să subliniez profesionalismul lor. Chiar dacă sunt la final de contract - probabil unii dintre ei au fost contactați deja de alte echipe - sunt jucători profesioniști și merită toate aprecierile. Joacă foarte bine și pun și suflet", a spus Balint.
Miguel Silva și Joao Lameira, șanse mici să rămână
Doi dintre titulari cu șanse mici de a rămâne la Galați în viitorul sezon sunt portughezii Miguel Silva și Joao Lameira. Conform informațiilor vehiculate în presa centrală, fundașul stânga ar fi semnat deja un precontract cu Sepsi Sf. Gheorghe. Înțelegerea ar urma să cadă dacă Sepsi va retrograda la finalul sezonului, situaţie la care ar putea avea un aport și Oțelul, prin victoria cu 3-0 pe terenul covăsnenilor.
Șanse mici să rămână sunt și pentru Joao Lameira, mijlocașul central fiind împrumutat de la Baltika Kaliningrad (Rusia). Echipa de care aparține portughezul a promovat în prima ligă și sunt șanse foarte mari să se bazeze pe serviciile sale în sezonul următor, astfel că probabilitatea unui nou împrumut la Oţelul este destul de redusă.