Educația rutieră salvează vieți. O materie care ar trebui predată în şcoli

Educația rutieră salvează vieți. O materie care ar trebui predată în şcoli
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Mersul pe stradă este plin de riscuri, mai ales în condițiile actuale, așa că educarea de mici a copiilor privind conduita în trafic, în primul rând ca pietoni, devine mai mult decât un plan de acțiune al poliției.

Statisticile arată că multe accidente rutiere se petrec din neatenția pietonilor și că, în foarte multe cazuri, victime sunt copii care nu respectă reguli elementare de circulație.

Pentru că este extrem de importantă educarea în sistem organizat, în județul Galați, în cursul acestei săptămâni, mai multe unități de învățământ, de la grădinițe la licee, au fost antrenate în activități prin care elevii au fost deprinși să își însușească noțiuni practice și teoretice de circulație responsabilă.

Multe dintre unitățile vizitate de polițiștii de la formațiunile rutiere din județ, care au mers printre elevi cu laboratoare mobile și diverse materiale care să le facă învățarea mai distractivă, sunt din mediul rural. Astfel, vizați au fost deja elevii de la Școala Generală Nr. 1 Corod, Școala Gimnazială Nr. 1 și Grădinița Nr. 1 din Liești, dar și Școala ”Ștefan Octavian Iosif” din Tecuci. În municipiul Galați, agenții rutieri au avut interacțiuni cu elevii Liceului ”Elena Doamna” și cu micuții din ciclul primar al Școlii Gimnaziale Nr. 28.

Elevilor le-au fost prezentate regulile esențiale de circulație, adaptate vârstei și nivelului lor de înțelegere. Ei au învățat, prin jocuri și demonstrații practice, cum să circule în siguranță, fie ca pietoni, fie ca pasageri, fiind încurajați să adopte un comportament responsabil în trafic.

Astfel de întâlniri între elevi și polițiști vor avea loc și în zilele următoare, până pe 25 mai, toate activitățile fiind cuprinse într-o campanie numită ”Săptămâna națională a siguranței rutiere”.

Citit 384 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Mai 2025 18:07

2 comentarii

  • postat de Quaestio
    Miercuri, 21 Mai 2025 18:44
    5.13.174.***
    Asta Da . Ajuta ptr pietoni (mici sau mari), dar si Viitorii Soferi . Sa fim seriosi - a avea Permis e o aptitudine Necesara daca traiesti/lucrezi in Oras .
    1
    1
  • postat de Gigel
    Miercuri, 21 Mai 2025 16:56
    5.13.198.***
    O mare greseala a fost desfiintarea acelor patrule scolare si a concursurilor tematice.
    1
    1

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro