Un control realizat de Curtea de Conturi a evidențiat multiple nereguli în administrarea bugetului public de către compania locală de transport Transurb SA Galați. Printre cele mai flagrante abateri se numără remunerația lunară a directorului general, Ghiță Paraschiv, care, în perioada ianuarie-septembrie 2024, a primit un salariu brut de 19.000 de lei. Această sumă depășeşte cu peste 3.000 de lei plafonul legal, stabilit în funcție de salariul mediu brut din sectorul transporturilor.
„În cazul de faţă, remuneraţia directorului general în sumă brută de 19.000 de lei depăşeşte de 3 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă, conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii. [...] Astfel, remuneraţia acestuia nu putea depăşi suma de 15.703 lei brut”, se arată în raport.
Această plată ilegală a fost corectată abia în timpul auditului, când contractul de mandat a fost renegociat. Diferența încasată nejustificat - peste 17.000 de lei net - urmează să fie returnată treptat, prin rețineri din salariul directorului, până la finalul mandatului.
Problemele salariale nu se limitează la conducerea executivă. Mai mulți angajați din structura de conducere - directori și șefi de compartimente - au beneficiat, de asemenea, de venituri peste limita legală. Conform legii, aceste salarii nu pot depăși 80% din remunerația directorului general. În consecință, Transurb a fost obligată să recalculeze aceste sume și să demareze procesul de recuperare.
Beneficii ilegale: tichete de masă și cadouri
Un alt punct sensibil semnalat de Curtea de Conturi se referă la beneficiile extrasalariale. În decembrie 2023, cei 643 de salariați au primit câte un tichet cadou de 500 de lei, în condițiile în care societatea înregistra pierderi de peste 40 milioane de lei - situație în care legea interzice acordarea unor astfel de bonusuri.
Mai mult, în perioada aprilie-septembrie 2024, Transurb a acordat tichete de masă în valoare de 40 lei/zi, deși limita legală era de 35 lei/zi. Deși conducerea a început recuperarea sumelor acordate în plus, nu toți salariații au fost de acord să returneze diferențele.
„În anul 2024, entitatea nu a ţinut cont în totalitate de modificările legislative aplicabile din 28.03.2024, acordând tichete de masă salariaţilor cu un salariu net de până la 8.000 lei/lună, dar în cuantum de 40 lei/zi, şi nu 35 lei/zi, aşa cum era prevăzut de lege”, precizează raportul.
Achiziții netransparente și evidențe contabile neclare
Curtea de Conturi a identificat nereguli și în derularea procedurilor de achiziții publice. Mai multe echipamente au fost cumpărate fără a fi prevăzute în planul anual de achiziții. În unele cazuri, firmele câștigătoare nu au prezentat documente care să ateste experiența profesională relevantă. De asemenea, cel puțin într-o situație, Transurb nu a transmis notificarea obligatorie în SEAP, ceea ce afectează grav transparența procesului.
Tot în cadrul auditului, s-a descoperit că două autobuze casate încă din 2017, aflate sub sechestru ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală), figurează încă în evidențele contabile ale societății. Diferența de valoare - peste 176.000 de lei - nu este justificată, iar conducerea nu a luat măsuri până la momentul controlului. Conform estimărilor Curții de Conturi, prejudiciul total generat de aceste abateri depășește 600.000 de lei.
Transurb a început parțial procesul de recuperare, însă raportul ridică întrebări serioase cu privire la modul în care este gestionat bugetul unei companii de interes public.
Semnal de alarmă: companie în colaps financiar
Situația este cu atât mai gravă cu cât Raportul Auditorilor Independenți, publicat pe site-ul Transurb Galați, confirmă o stare financiară critică a societății. „Atragem atenția asupra notei Situația modificărilor capitalului propriu din situațiile financiare, din care rezultă că, la data de 31 decembrie 2024, capitalurile proprii ale societății erau negative, înregistrând un deficit în valoare de 10.088.030 de lei [...] acest fapt, coroborat cu alte aspecte prezentate în Nota 10 Alte informații, relevă existența unei incertitudini semnificative, care poate genera îndoieli substanțiale cu privire la capacitatea societății de a-și continua activitatea în condiții normale.”
Soluția? Scumpirea biletelor
În ciuda tuturor problemelor evidențiate, conducerea Transurb a optat pentru creșterea tarifelor. Prețul unui bilet de călătorie a fost majorat de la 2,5 lei la 3,5 lei - mai mult decât în București, unde un bilet costă 3 lei și este valabil 90 de minute. La Galați, valabilitatea unui bilet a rămas de doar 60 de minute.