Contractul prin care fostul Cinema „Țiglina” se transformă în sediu pentru Teatrul „Gulliver” tocmai a fost majorat, substanțial, cu o sumă de 1.473.399 de lei fără TVA. Motivul? Lucrările suplimentare necesare.
Cam liniște pentru un șantier în desfășurare... așa ni s-a părut marți dimineață, când am vizitat zona fostului Cinematograf „Țiglina”. Poate că muncitorii lucrau de zor, în liniște, la interior și nu se auzeau din curte. Ori poate că am nimerit noi pauza de masă! Așa cum puteți vedea în imaginile pe care le-am surprins, împrejmuirea de șantier era larg deschisă, dar n-am zărit, în curte, vreun lucrător. De la Primăria municipiului Galați, am primit însă asigurări că se lucrează.
Cert este că au apărut lucrări suplimentare. Despre ele am aflat din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, unde contractul de lucrări pentru acest obiectiv tocmai a fost majorat. Și nu cu puțin, ci cu de 1.473.399 de lei fără TVA! Portalul achizițiilor publice nu specifică, din păcate, natura lucrărilor suplimentare apărute, ci doar valoarea lor, consemnată în actul adițional. Astfel, valoarea contractului de lucrări încheiat cu firma Gendav a fost majorată de la 12.068.305 de lei la 13.541.705 lei fără TVA.
Așa cum ați putut afla din ziarul „Viața liberă”, o parte din finanțare - 2.571.902 de lei - a fost obţinută prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Principalele lucrări vizează reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, reabilitarea termică a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea, reabilitarea și modernizarea sistemelor de climatizare și ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, modernizarea instalației de iluminat, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice etc.
Potrivit autorităților locale, lucrarea mozaic de pe fațadă - monument de for public - va fi păstrată și restaurată. Se numește „Cinematografie” și a fost realizată între 1964-1965 de Perahim Jules.
După cum ați mai putut citi în ziarul „Viața liberă”, destinația pe care o va primi clădirea după renovare va fi cea de sediu al Teatrului pentru Copii și Tineret „Gulliver”. Desigur, vor mai fi difuzate și filme, dar aici se vor juca spectacolele „Teatrului familiei tale”, așa cum se prezintă "Gulliver". Din sursele noastre, am aflat că lucrările, la interior, ar fi ajuns deja la scenă, moment care ştim că este emoţionant pentru echipa teatrului, care abia aşteaptă să poată juca la ea acasă, într-un spaţiu modern, primitor şi unde să existe suficientă libertate de mişcare pentru proiecte artistice inovatoare.
Ianuarie 2026 este termenul de finalizare înscris atât pe panoul european, cât și pe cel de șantier, al proiectului „Renovare energetică a imobilului din strada Brăilei nr. 165 (fost cinematograf «Țiglina»)”. Evident, atât autoritățile, cât mai ales actorii, copiii și părinții își doresc ca acest termen să fie respectat.