Săptămâna viitoare se vor împlini zece luni de la inundațiile devastatoare din 13/14 septembrie 2024, în urma cărora, printre altele, calea ferată Galați - Bârlad a fost distrusă pe o lungime de circa zece kilometri. Vă invităm să ghiciți dacă și ce lucrări s-au făcut de atunci și până acum.
Multe se pot face în zece luni, și bune, și rele. Ai, de exemplu, timp destul să ți se nască un copil. Sau, tot de exemplu, poți să faci un credit și deja să ajungi să fii executat silit pentru neplata ratelor...
Există, bineînțeles, și posibilitatea să nu faci nimic. Exact asta s-a întâmplat pe linia de cale ferată Galați - Bârlad, din septembrie anul trecut și până acum: nimic.
Înainte de inundațiile din septembrie 2024, pe traseul Galați - Bârlad circulau zilnic 23 de trenuri ale operatorului privat Transferoviar Călători (TFC). În medie, circa 2.000 de călători circulau cu aceste garnituri, din care 900 aveau abonamente lunare.
Pagubele la infrastructura feroviară s-au produs numai pe secțiunea Chiraftei - Bârlad, pe o lungime cumulată de aproximativ 10 km. Între Galați și Chiraftei și retur, trenurile circulă normal. De la Chiraftei la Bârlad și înapoi, pasagerii sunt preluați de microbuzele puse la dispoziție de TFC. S-a spus, la vremea respectivă, că soluția transbordării este una temporară.
Nu se știe însă cât înseamnă „temporar” pentru o linie de navetiști de la margine de Moldova, departe de ochii celor din birourile de la București. Sunt toate șansele ca, în lipsa banilor și a interesului, această linie să devină istorie și să se distrugă iremediabil. În momentul de față, la zece luni de „făcut nimic”, nu se știe când, și mai ales dacă, linia va fi reparată.
În februarie 2025, a existat o tentativă a Sucursalei Regionale Căi Ferate (SRCF) Galați de a semna contractul de lucrări pentru repararea liniei cu Arcada Company, dar semnarea s-a amânat din cauza lipsei finanțării. Apoi s-au găsit banii necesari și s-a întocmit un proiect de hotărâre de guvern, dar acesta a primit aviz negativ de la Ministerul Finanțelor. S-au cerut inclusiv bani din Fondul de rezervă al Guvernului Ciolacu, numai că banii de acolo aveau programate alte destinații, mai... electorale, se pare.
În concluzie, suntem acum exact unde eram acum zece luni.
Directorul SRCF Galați, Gabriel Oprea, ne-a declarat, zilele trecute, următoarele: „La solicitarea noastră, firma care a câștigat licitația (Arcada Company - n.r.) a prelungit oferta financiară cu șase luni. Poate că la rectificarea bugetară se vor aloca fondurile necesare pentru repararea liniei Galați - Bârlad”.
Conform unor surse familiarizate cu situația, distrugerea căii ferate i-a afectat nu numai pe pasageri. Compania Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă (TFIN), care a închiriat linia de la CFR SA, a fost nevoită să restructureze posturile a 25 de salariați. S-a făcut disponibilizare colectivă, iar din noiembrie 2024 oamenii au intrat în șomaj. Dacă s-ar repara secția, ar reveni toți la muncă.
Din cauza numeroaselor majorări ale fondului de salarii de la CFR, ultima intrată în vigoare la 1 ianuarie 2025, ca urmare a majorării salariului minim pe economie, CFR SA folosește aproape toate disponibilitățile bănești pentru plata salariilor. Ministerul de Finanțe nu a fost de acord să le suplimenteze bugetul pentru reparația liniei, pe motiv că își sporesc continuu salariile, ne-au declarat sursele citate.