Este frumos...dar mâine-i mai frumos
decât a fost întotdeauna, doamnă!
Te rog din taină, din adânc şi nalt,
spune ce-nseamnă, dacă mai înseamnă,
să stai o viaţă-n margine de drum,
cu capul pe genunchi, cu gându-n zare,
şi să aştepţi tot ce-ai de aşteptat
precum o monastire-ntâmplătoare,
să crezi că vine-ncet şi sigur când
ai rouă-n ochi...şi-n suflet ai candoare!?
Este frumos...dar mâine-i mai frumos
de-a lungul şi de-a latul veşniciei,
fiindcă poţi şi vrei şi ştii şi-auzi
şi vezi minunea-n sus(uri) cât de vie-i,
şi-n jos(uri), şi-mprejur, şi peste tot!
Ascultă, aşadar: ai grijă, doamnă,
fii simplă monastire până când –
când relativ: nu cere, nu condamnă,
doar vrea să-i spui: adâncu-acesta nalt
ce mai înseamnă, dacă mai înseamnă!?
