Gruparea gălățeană a reușit să aducă primul punct din deplasare, din actuala ediție a Superligii, după remiza, scor 0-0, cu Unirea Slobozia, de luni seară.
Meciul a început cu gândul la victorie, după cum declarase antrenorul Laszlo Balint și la conferința de presă premergătoare partidei. Intențiile din teren ale Oțelului au fost, totuși, destul de timide, iar Bană și Paulinho au fost protagonișții celor mai importante faze de gol din prima repriză. Chiar în finalul părții, cei de la Slobozia au avut și ei o ocazie importantă, dar la cabine s-a intrat cu scorul alb.
Repriza secundă părea ca începe cu Oțelul în postura mai hotărâtă de a cuceri toate cele trei puncte, dar planurile aveau să se schimbe până la final. În minutul 69, fundașul central Murria a fost sancționat cu cartonaș roșu direct după un fault dur comis împotriva lui Antoche.
În noua postură, orizontul unui rezultat de egalitate se contura a fi unul bun, așa că grija de final a gălățenilor a fost de a apăra rezultatul. Gazdele au încercat să puncteze pe final, dar fără luciditate și ocazii prea mari.
De remarcat și calitatea foarte slabă a terenului din Clinceni, unde s-a și disputat partida. Din cauza gazonului s-a accidentat și Joao Lameira, suferind o entorsă.
Antrenorul Laszlo Balint a mizat pe următoarea echipă: Dur-Bozoancă - Jelev, Murria, Ne Lopez, Kazu - A. Ciobanu (Patrick min. 61), Zivulic, Joao Lameira - Bană, Paulinho (Bicfalvi min. 72), Andrezinho (Joao Paulo min. 72).
Oțelul a ajuns la cinci puncte obținute după primele patru etape disputate din campionat, iar în runda viitoare va primi vizita celor de la Rapid București.