Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, la preţuri rezonabile! Aşa ne-au descris Galaţiul - pe care acum l-au vizitat pentru prima dată - turiştii Linda Lea din Marea Britanie şi Ian Davies din Australia - soră şi frate. Nu ştiau mai nimic despre oraşul nostru, dar au ajuns aici căutând şi urmând paşii bunicilor lor, care au locuit aproape 20 de ani în ţara noastră, în Bucureşti şi Galaţi. Au înţeles acum de ce tatăl lor a purtat România în suflet. Şi s-au putut reculege la mormântul unchiului lor, îngropat în Cimitirul „Eternitatea”.
„Unul dintre motivele pentru care am venit la Galaţi – sunt mai multe! – a fost Dunărea. Tatăl nostru a crescut cu amintirea ei, surprinsă în fotografii. Un alt motiv este mormântul unchiului nostru, Siriol Davies. Iar cel mai important motiv: să înțelegem viața bunicilor noştri şi a tatălui nostru. Și să redescoperim farmecul anilor 1920”, ne-a mărturisit Linda Lea. Nici ea, nici fratele ei, Ian, nu ştiau mai nimic despre Galaţi, cu excepţia faptului că este un oraş industrial despre care le povestise tatăl lor. „Mi-am dorit dintotdeauna să mă întorc în România pentru a retrăi povestea bunicilor noștri, care au locuit în România aproape 20 de ani”, ne-a spus Ian Davies.
Cine sunt Linda şi Ian
Linda Lea şi Ian Davis au fost, la finele săptămânii trecute, oaspeţii redacţiei „Viaţa liberă”, alături de ghidul lor turistic, Viorel Prisecaru. Linda a fost profesoară de limba engleză, apoi a devenit casnică şi mamă cu normă întreagă pentru cei trei copii ai săi. Ian trăieşte în Australia, după ce a părăsit Marea Britanie şi a locuit 20 de ani în Franţa. Şi-a început cariera în marketing, apoi a devenit traducător de franceză-engleză, activitate pe care încă o practică.
Au mai fost în România: Ian - o singură dată, în 1969, iar Linda - de două ori, după Revoluţie, în Transilvania. Dar aceasta a fost cea mai intensă călătorie a lor în ţara noastră.
O vizită pentru care s-au pregătit luni în şir, căutând informaţii şi primind ajutor preţios din partea lui clujeanului Ádám Gábor, genealogist, şi a gălăţeanului Viorel Prisecaru, care, la rândul lor, au făcut cercetări pentru a descoperi cât mai multe despre bunicii Lindei şi ai lui Ian.
Cutia cu fotografii şi scrisori
Povestea acestei călătorii a pornit de la o cutie mică, plină cu fotografii, documente, cărţi poştale şi scrisori, pe care Linda şi Ian au găsit-o în casa părinţilor, după decesul acestora. „Avem multe fotografii cu tatăl nostru şi cu bunicii noştri în România”, spune Ian. Au adunat pozele şi corespondenţa într-un uriaş album, pe care îl răsfoiesc cu respect şi dragoste: „M-am gândit că voi muri curând şi trebuie să dau un sens acestor amintiri”, spune Linda. „Să ne înțelegem rădăcinile!”, subliniază Ian.
Pe baza menţiunilor de pe spatele fotografiilor şi a adreselor din corespondenţă, au încercat să reconstituie parcursul bunicilor lor în ţara noastră. Şi, în special, în Galaţi, acolo unde bunicii şi tatăl lor au locuit o vreme, pe strada Elena Doamna nr. 10. Iar în Cimitirul „Eternitatea” este înmormântat unchiul lor, Siriol, decedat în Galaţi la o vârstă fragedă – doar trei ani.
Britanicul atras în România de oportunităţi
„Trebuie să înțelegeți că bunicul meu a venit în România pentru oportunități”, punctează Linda.
John Gwilym Davies s-a născut în 1889, într-o familie de mineri din Clydach, Ţara Galilor. După cum au dedus nepoţii lui, ar fi studiat contabilitatea, iar în 1915, a venit în România ca specialist al unei firme britanice. Avea să lucreze, înainte de căsătorie, la Compania Româno-Americană.
În iunie 1916, s-a însurat, în București, cu Alice Marsh. Certificatul lor de căsătorie civilă arată că John Gwilym era funcționar bancar. Datorită abilităţilor sale în croitorie, Alice era camerista personală a lui Lady Barclay, soţia ambasadorului britanic în România acelor vremuri, Sir George Head Barclay. De altfel, familia Barclay a fost martoră la cununia mirilor, la fel și E.J. Sadler, directorul companiei Standard Oil din New Jersey, SUA.
Potrivit datelor din paşaport, la finele anului 1916, tânăra familie nu se mai afla în România, încercând să se reîntoarcă în Anglia. Acolo, aveau să se nască fii: Gwilym John Cotroceni Davies (tatăl vizitatorilor noştri) şi Siriol Morgan Davies. Dacă pe certificatul de naştere al primului copil scrie că tatăl era „funcționar comercial”, pe actul celui de-al doilea scrie „manager oțelărie”.
Revenirea în România, special pentru Galaţi
În noiembrie 1922, un articol publicat într-un ziar din sudul Ţării Galilor relatează că John Gwilym, împreună cu familia, vizitează Clydach venind din România, unde „lucrează ca manager englez pentru o fabrică de galvanizare a oţelului”. Ian şi Linda bănuiesc că fabrica se afla la Galaţi şi că ar putea fi „Roumanian Sheet and Galvanizing Company”, înființată de W. Gilbertson & Co.
Nepoţii afirmă că revenirea bunicului lor cu familia în România a avut ca obiectiv principal chiar Galaţiul, pentru că ar fi cunoscut, la clubul local de cricket din Țara Galilor, un englez care deținea o fabrică de galvanizare a tablei în Galați.
Cert este că familia Davies a locuit pe strada Elena Doamna nr. 10. Fotografiile de la Sala de bal „Central” şi din Grădina Publică atestă că familia Davies a avut o viaţă liniştită în oraşul nostru. Tulburată, însă, de durerea morţii lui Siriol, în februarie 1923.
Tatăl Lindei şi a lui Ian a locuit cu părinţii în România până când a fost trimis la internat, la Colegiul Llandovery din Ţara Galilor. De acolo, în 1930, le scria părinţilor rămaşi în Bucureşti.
Şi în 1932, John Gwilym Davies se afla în România, lucrând pentru Steaua Româna Oil Company în Bucureşti.
John Gwilym Davies, pe lista străinilor nedoriţi
Genealogul clujean Ádám Gábor a descoperit două articole publicate în presa de extremă dreaptă a anului 1933, în care John Davies apare pe lunga lista străinilor înfieraţi pentru că „fură” locurile de muncă ale românilor.
„Străinii de la Societatea Steaua Română au salarii fantastice. Cum am ajuns robii capitalismului exploatator”, titra „Ţara Noastră”, publicând o listă cu personalul, pe care la „Comptabilitate” apare numele lui John Davies.
„În vreme ce românii n-au o bucată de pâine, 500.000 de străini încasează zeci de miliarde anual. Toate avuţiile ţării, tot comerţul, industria şi munca naţională în mâna străinilor”, scrie în, 17 decembrie 1933, „Porunca Vremii”. Sub fotografia în medalion a lui Octavian Goga, apare o listă lungă a străinilor, între care este nominalizat şi Davies.
Nepoţii lui presupun că bunicul ar fi rămas în România până în 1939. S-a stins din viaţă în 1949, în Marea Britanie.
Turism genealogic? De ce nu!
„Suntem foarte interesați să urmăm pașii lui John și Alice în România: unde au locuit, ce au făcut etc. Şi vrem să vedem tot ce este posibil când vom veni la București și Galați”, a fost dorinţa Lindei şi a lui Ian, pe care ghidul lor turistic, gălăţeanul Viorel Prisecaru, s-a străduit să le-o îndeplinească.
A fost a doua misiune de acest fel – turism genealogic – după ce anul trecut a reuşit să descopere casa copilăriei unui turist de 84 de ani din Israel, despre care octogenarul îşi mai amintea, vag, că era „lângă Dunăre, lângă o piață și o biserică...”.
Viorel recunoaşte că, în povestea Lindei şi a lui Ian, s-a implicat emoţional de la început. Nici n-ar fi putut altfel, admirând minunatele fotografii de epocă trimise de Ian într-o lungă corespondenţă: „evocări ale perioadei de boom economic a Galaţiului, când specialiști străini veneau să câștige bani, dar să și ridice economic ţara”, după cum spune gălăţeanul.
Documentarea a fost, însă, muncă de Sisif. Pentru a da de urmele bunicului Davies a primit sprijinul dr. Adrian Pohrib de la Arhivele Naționale Galați. Găsirea mormântului lui Siriol, de asemenea, a fost o mică aventură. La un moment dat, chiar intrase în panică: „Vine nepotul de la Antipozi şi eu n-am găsit monumentul din «Eternitatea»”. A avut sprijinul administraţiei Cimitirului, care l-a identificat în zona numită „non-ortodoxă”, mai exact lângă Capela Anglicană, unde este și celebra placă mortuară a viceconsulului Charles Cunningham…
„Românii nu trebuie să-şi subestimeze talentele”
Cele două zile petrecute în Bucureşti au fost un adevărat maraton în care Linda şi Ian au vizitat locurile prin care au trecut bunicii şi cele mai frumoase obiective turistice ale Bucureştiului. De pildă, au fost în Parcul Cişmigiu, să vadă lacul pe care tatăl lor vâslea într-o fotografie. Iar la Biserica Anglicană au fotografiat pagina din Registrul Căsătoriilor care atestă cununia bunicilor lor. La Banca Naţională a României şi-au imaginat ce ar fi făcut şi pe unde ar fi fost bunicul lor.
Au fost încântaţi de locurile şi de expoziţiile văzute şi s-au bucurat din plin de experienţa românească: „Am descoperit atât de multe lucruri bune despre România! Am gustat mâncarea, vinul, am făcut lucruri minunate şi am încercat să înţelegem ţara”, ne-a spus Linda.
N-avem spaţiu să trecem în revistă toate locurile pe unde i-a purtat Viorel, aşa că ne mărginim la ceea ce i-a impresionat cel mai puternic pe turiştii noştri. La Muzeul Naţional de Istoria României: scaunul de catapultare pentru salvarea piloţilor, concept datorat românului Anastase Dragomir. Fiul Lindei a fost pilot pe Eurofighter, iar fiul şi nora lui Ian sunt piloţi pe linie comercială.
„Fiul meu s-a bazat pe siguranţa acestui scaun, invenţie românească. Deci românii nu trebuie să-şi subestimeze talentele”, ne-a spus, categorică, Linda.
„Ne dăm seama acum că tatăl nostru avea România în suflet”
Aşa ne-au mărturisit Linda şi Ian, la Galaţi. Au mai înţeles că, exceptând tragedia pierderii lui Siriol, bunicii lor au avut o viaţă mult mai bună în Bucureşti şi la Galaţi, decât în Anglia.
Merită spus că, în drum spre Galaţi, au oprit la Brăila pentru fotografii în faţa Teatrului „Maria Filotti”, pentru că aveau o fotografie cu tatăl lor jucând într-o piesă de teatru. Au văzut zona pietonală a Brăilei şi la Podul peste Dunăre. Profesoara Linda a remarcat că Brăila şi Galaţiul sunt oraşe foarte culturale şi a remarcat cu plăcere activităţile educative de vacanţă ale copiilor în parcuri.
În prima seară în Galaţi, turiştii au cinat la un restaurant cu specific pescăresc, de pe Dunăre, şi şi-au imaginat că şi bunicii lor ar fi putut mânca într-un loc similar.
Casa lor de pe strada Elena Doamna nr. 10 nu mai există, face parte dintr-un segment care a fost demolat pentru a face loc lărgirii stadionului Portul Roșu... Dar s-au plimbat pe porţiunea încă pavată a străzii, imaginându-şi că urmează paşii tatălui lor. Locatarii au fost cam intrigaţi de
Linda care fotografia casele, dar au înţeles că e vorba doar despre amintiri.
Iar în Grădina Publică şi-au imaginat locul unde tatăl lor ar fi putut face poza pe tricicletă.
Au admirat harta veche a Galaţiului, iar dr. Pohnrib de la Arhivele Naţionale le-a putut arăta nişte documente cu semnătura olografă a bunicului lor: contracte prin care împrumuta un prieten ca să-şi ia un imobil pe strada Frumoasa.
Un moment emoţionant a fost la mormântul lui Siriol, unde a fost oficiată o mică slujbă.
Galaţiul, o experienţă încântătoare
Linda a fost surprinsă aflând că Galaţiul nu este pe harta itinerariilor turistice europene. Iar cea mai grozavă experienţă a fost să admire panorama oraşului din Turnul de Televiziune.
„Am venit la Galaţi şi am descoperit un oraş cald şi prietenos, în care ne-am simţit în siguranţă. Un oraș-grădină, verde, cu parcuri minunate şi cu locuri liniştite în care să poţi sta. Iar de sus, din Turnul Tv, poţi vedea toţi copacii, ceea ce poate fi neobişnuit pentru un oraş. Mâncare foarte-foarte bună şi la preţuri rezonabile, evident, datorită raportului bun liră sterlină - leu. Pe scurt, o experienţă încântătoare”, ne-a descris Linda oraşul.
Dar cel mai adânc în suflet i-a rămas Dunărea: „Am descoperit frumoasa Dunăre! Fluviul mereu a dus istoria cu el, nu-i aşa? Fluviu este istoria…”. Iar acum poartă şi istoria ei, nu doar pe a tatălui care se scălda în apele Dunării.
Linda şi Ian spun că au trăit, în această călătorie în România, două poveşti: „Poveștile tatălui și bunicilor mei și povestea mea și a fratelui meu venind la Galați pentru prima dată, mergând pe urmele paşilor lor…”.
„Mă întorc în România! Îmi doresc o vacanţă în care să petrec timp pe malul Dunării, să vizitez Delta Dunării şi să fiu cazată într-o staţiune de la Marea Neagră”, ne-a promis Linda Lea.
O vom aştepta cu drag!
