Metroul de la capătul tunelului pe sub Dunăre

Metroul de la capătul tunelului pe sub Dunăre
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

* Șefa diplomației europene, cum haios și pretențios i se spune doamnei Kaja Kallas, a convocat o reuniune a miniștrilor de externe și protestează față de marginalizarea UE în negocierile ruso-americane. Europenilor le este teamă că Trump nu le lasă și lor niscaiva firimituri de ciugulit din reconstrucția Ucrainei, ca să-și mai recupereze din banii trimiși cu nemiluita pentru borcanele cu murături anti-dronă. La ora la care scriu aceste rânduri, mă pregătesc să-i acord filtrului de cafea din bucătăria noastră sprijinul meu neclintit, pentru obținerea unei cafele juste și a unei stări de trezie durabile pe flancul estic.

 

* Pe 10 august s-au împlinit şapte ani de când, în Piața Victoriei, a fost lansat șlagărul de concentrare "Sculați, gaze, nu dormiți!". Culmea ironiei este că, la acest eveniment incendiar, Ștefan Hrușcă nu s-a aflat printre protestatari. S-a prins la timp că e ceva putred.

 

Financial Times a scris că "măsurile de austeritate care au stârnit nemulțumire publică și au dus la căderi de guverne prin toată Europa în urmă cu peste un deceniu revin în România, unde responsabilii încearcă să aducă sub control un deficit-record." Încercarea moarte are, ca să citez cu aproximație o vorbă românească. Singura consolare este că, așa cum ne-a obișnuit si cum a spus și poetul, Moartea citește ziarul și încearcă să se decidă dacă îsi face abonament la revista "Reforma lu' Ilie" sau la sala de fitness.

 

* Primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat ieri că "metroul de la Cluj intră în faza subterană." Cam cum a făcut Ion Iliescu, nu cu mult timp în urmă şi, de ce nu, așa cum a intrat și Tunelul de sub Dunăre de la Galați. Așa de bine a intrat acel tunel, încât n-a vut să mai iasă. De fapt, ca să fiu cumva sincer, a ieșit la spălat. Există bănuiala că Metroul de la Cluj va fi dat în folosință în ziua în care va fi inaugurat Aeroportul de la Galați.

 

* Un filozof de origine română din Năvodari a declarat, ieri, pentru Radio Vacanța, că veșnicia s-a născut la sat, mai precis în satul de vacanță din Mamaia. Norocul ei, al veșniciei, este că n-a prins celebrele pachete fiscale ale lui Bolojan.

Citit 9805 ori Ultima modificare Luni, 11 August 2025 16:33

Mai multe din această categorie:

3 comentarii

  • postat de IULIAN
    Miercuri, 13 August 2025 10:32
    109.166.139.***
    Oare chiar nu se găsește un artist să cioplească chipul lui „Miron Cozma în peisaj cu lupi”.?..ar fi fost Gepetto dar el se pricepe la lemn,nu lucrează în huilă.
    1
    1
  • postat de Mihai
    Marți, 12 August 2025 22:51
    86.123.200.***
    Esti penibil
    1
    2
  • postat de Adrian
    Marți, 12 August 2025 22:08
    86.124.200.***
    Un articol care se vrea probabil pamflet. Din păcate cam fără sare și piper...
    1
    3

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.