În cel mai fericit scenariu pentru combinatul siderurgic gălățean, o dorită renaștere sub vechea denumire de SIDEX este imposibilă, iar motivul este unul cu totul surprinzător: marca SIDEX a fost înregistrată la OSIM de un om de afaceri „creativ” din Năvodari.
Remus Borza, președintele EuroInsol SPRL – parte din consorțiul concordatar al Liberty Galați, a declarat pentru „Viața liberă”: „În urma unor verificări la Ministerul de Justiție, colegii mei au constatat că există o societate înregistrată la Năvodari. Mai mult decât atât, chiar și marca este înregistrată de acel român creativ. Marca SIDEX a luat-o un român de la Năvodari. Deci, ăștia ai noștri, indieni deopotrivă și pe vechi și pe nou, nici măcar marca comercială nu și-au protejat-o. SIDEX-ul e la un băiat din Năvodari. Probabil că dacă mergem să o cumpărăm, o să ceară vreun milion de euro pe ea. Și atunci, sigur că SIDEX-ul e istorie.
Am putea reveni la o denumire prin care, până la urmă, așa e și cunoscut: Combinatul Siderurgic Galați. Sper să n-avem surpriză și aici, să vedem că mai există un Combinat Siderurgic Galați la Deva sau că și marca este înregistrată la OSIM pe numele altcuiva. Dar până la urmă, ăsta e un aspect mai puțin important, poate să se cheme societatea oricum s-o chema, important e să aibă capital, adică să aducă bani”, a spus președintele EuroInsol.
Ca o ironie a sorții, firmele Laborator Sidex SRL, Sidex SRL și Sidex Steel SRL sunt în proprietatea unui consilier local din Constanța care a acumulat datorii de milioane de lei și care este executat silit de ANAF.
„Viața liberă” va publica în curând un interviu acordat în exclusivitate de Remus Borza, în care acesta va da detalii despre „planul B” al combinatului de la Galați, un plan în care statul român va avea un cuvânt hotărâtor și care nu va fi posibil decât după data de 30 septembrie.