16 oameni au murit în șapte luni pe șoselele Galațiului

16 oameni au murit în șapte luni pe șoselele Galațiului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

73 de accidente grave, în urma cărora au murit 16 oameni, este bilanțul tragediilor produse pe drumurile din Galați în primele șapte luni ale acestui an, cifre în scădere, potrivit Poliției Rutiere.

Atât la capitolul evenimente, ca număr general, cât și la cel al accidentelor cu consecințe grave, traficul rutier în județ pare, cel puțin statistic, să fi fost mai sigur, pe fondul prezenței mai accentuate a echipajelor în cadrul unor acțiuni de amploare, pe arterele și în zonele cunoscute cu grad ridicat de risc.

”În primele șapte luni ale anului 2025, s-au înregistrat 390 de accidente de circulație, față de 410 în perioada similară a anului anterior. Din totalul accidentelor rutiere, 73 au fost grave, soldate cu 16 persoane decedate, cu un minus de opt persoane decedate faţă de 2024”, a explicat cms. șef Dan Pelin, șeful Poliției Galați.

Neschimbate ca pondere în clasamentul cauzelor care au determinat accidentele grave au rămas abaterile pietonilor, respectiv traversarea neregulamentară și/sau deplasarea pe carosabil, neacordarea de prioritate vehiculelor și abaterile comise de biclicliști/trotinetiști.

Acestea au fost, de altfel, și obiectivele avute în vedere de poliţiști în ultimele luni, aceștia concentrându-și acțiunile pe linia prevenirii și mai apoi sancționării celor care încălcau reguli elementare de circulație. Prezența în stradă a echipajelor cu atribuții rutiere s-a soldat cu constatarea a 566 de infracțiuni la regimul circulației și a peste 24.000 de contravenții, pentru care au dat amenzi. În acelaşi timp, peste 2.200 de șoferi au rămas fără permise.

Citit 398 ori Ultima modificare Vineri, 05 Septembrie 2025 17:58

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro