„Eu aș militariza ANAF”, susține președintele de onoare al IMM România

„Eu aș militariza ANAF”, susține președintele de onoare al IMM România
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Prezent la Galați cu ocazia premierii celor mai profitabile firme din județul nostru, președintele de onoare al IMM România, Florin Jianu, s-a declarat nemulțumit că reforma anunțată de guvernul Bolojan a început tot cu cei care plătesc nota de plată de fiecare dată: întreprinderile mici și mijlocii.

Conform lui Jianu, este bine să facem reforma, dar trebuie început acolo unde trebuie, adică la nivel central și începând cu cheltuielile statului, nu iarăși cu IMM-urile. „Acum doi ani am schimbat fiscalitatea de două ori, anul trecut la fel. În acest an, cele două pachete au conținut foarte multe schimbări și multă reformă pentru mediul de afaceri. Vedeți, se blochează discuțiile când începe reforma în ceea ce înseamnă cheltuielile. Degeaba ne uităm numai la partea de venituri, pentru că mediul de afaceri are o limită în capacitatea de a plăti taxe și impozite. Nu combați concurența neloială și acolo ar trebui să fie o reformă, nu te duci la zona celor care ar trebui să strângă taxele și impozitele”, a afirmat Florin Jianu.

„Vă spun public, eu aș militariza ANAF, aș face mult mai multe reguli, aș aduce oameni competenți din sfera serviciilor care să controleze ce se întâmplă acolo, pentru că sunt mafii întregi. Auzim în mass-media de locații care au 2.500 de firme sau de o firmă care are sute de milioane cifră de afaceri și ea nu există. În momentul în care, dacă nu-ți plătești taxele și impozitele la zi, imediat fie ai poprire pe conturi, fie vine cineva în control la tine, acest lucruri nu sunt posibile fără o concurență din interior. De asta spun că ar trebui puse reguli acolo”, a declarat, pentru „Viața liberă”, președintele de onoare al confederației patronale IMM România.

La rândul lor, reprezentanții IMM-urilor au făcut o analiză la nivel național pe ceea ce înseamnă instituțiile deconcentrate în teritoriu. Și au ieșit 2.500 la număr, pe agricultură, pe muncă, pe sănătate etc., care toate ar putea fi reunite în câte o direcție la nivel național, conform IMM România. „În fiecare județ erau în medie 43 de astfel de instituții. Gândiți-vă că de aici ar putea să înceapă reforma. Toată lumea este de acord că reforma este necesară, dar ar trebui început cu cheltuielile. Aș începe cu toate aceste instituții deconcentrate, aș începe cu o reformă administrativă; am vorbit de localități care au mai mulți angajați decât locuitori. De ce vorbim de 42 de județe? Polonia a făcut reformă și mai are câteva voievodate. De ce am făcut regiunile de dezvoltare? Sunt structuri peste structuri peste structuri. La fel este și în zona ministerelor.

Eu nu vorbesc de medici, de sănătate, de profesori, unde, din contră, avem deficit și, dacă vrei să-i ții, trebuie să-i plătești bine, să-i atragi, să-i motivezi. Dar în zona administrativă avem instituții care nu au nici cap, nici coadă și care nu produc efectiv. În afară de suprabirocratizare, nu produc nimic”, a continuat Florin Jianu.

Președintele de onoare al IMM România a mai spus că nu are „soluții magice”, „dar nu e corect ca mediul de afaceri să achite de fiecare dată nota de plată. Și mai ales o anumită parte a mediului de afaceri, pentru că, vedeți, din ce în ce mai multe firme se închid, din ce în ce mai puține firme se deschid, apetența pentru zona antreprenorială scade și la un moment dat ne vom trezi doar cu câteva multinaționale, care înseamnă bani scoși în afara țării și fără coloana vertebrală a capitalului românesc mic din fiecare județ”.

Citit 649 ori Ultima modificare Duminică, 21 Septembrie 2025 16:19

3 comentarii

  • postat de macarie banu
    Duminică, 21 Septembrie 2025 17:49
    89.137.225.***
    ha!militarizate cu ce?...cu alte servicii "prietene"?! Desfiintati serviciile aservite...are cineva tupeul asta?! Coborati naibii din nori si pasiti pe pamant,ca si noi,normalii!
    0
    7
  • postat de Securitatea a trecut de la controlul oamenilor la controlul banilor
    Duminică, 21 Septembrie 2025 17:30
    86.120.239.***
    Si ANAF a fost campul tactic al SRI impreuna cu justiția in trecut si nu a făcut decat poliție politică.Rolul major al ANAF e protejarea firmelor si afaceriștilor de carton ce produc bani pt servicii.
    0
    9
  • postat de Radu
    Duminică, 21 Septembrie 2025 17:26
    89.136.0.***
    Domnul acesta a fost ministru. De ce nu a venit atunci cu propunerea de desfiintare a 10 dintre cele 42 de agentii. ale statului ? La fiecare minister exista 4-8 institutii subordonate.
    0
    9

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro