„Să nu uiți, Simina!”. Scrisoare deschisă către președinta CCR

„Să nu uiți, Simina!”. Scrisoare deschisă către președinta CCR
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, luni, legea reformei pensiilor speciale propusă de guvern. Votul magistraților CCR a fost strâns: 5-4. Cei cinci judecători care au declarat neconstituțională legea pensiilor magistraților sunt Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihai Busuioc, Mihaela Ciochină și Bogdan Licu, potrivit unor surse politice citate de News.ro.

Președinta CCR este Simina Tănăsescu, născută la Galați, absolventă a LVA (actualul CNVA) și apoi a Facultății de Drept din București. Este fiica fostului director tehnic al Șantierului Naval Galați, Aristide Tănăsescu, și, totodată, prima femeie-judecător care a ajuns la șefia CCR.

În acest context, am primit la redacție o scrisoare deschisă semnată de fostul director general al șantierului gălățean, Gelu Stan, coleg timp de două decenii și apropiat al familiei celui care a fost Aristide Tănăsescu. Gelu Stan se declară revoltat de decizia de luni a CCR. Prezentăm mai jos scrisoarea deschisă:

„Draga Simina,

După cum știi, am lucrat cu tatăl tău, regretatul Aristide Tănăsescu, la șantierul naval din Galați peste 20 de ani, el ca director tehnic, eu ca subaltern și, mai apoi, adjunctul lui, iar în final, la pensionare, i-am luat locul. După aceea, drumurile noastre s-au despărțit, dar am ținut permanent legătura privind situația socială a nației.

Îți mai aduci aminte, când mergeam în delegație la București, mergeam împreună, tu la școală, eu la minister... Când ai fost numită președinte la CCR, ce mândru era tatăl tău și se lăuda, pe bună dreptate, că visul lui de împărțire a dreptății se va realiza sigur.

Ne-am întâlnit ultima dată la înmormântarea lui. A fost puțină lume. Nu că ar fi fost un om rău, dar lumea, încet-încet, uită valorile. Și poate uită și amintirile și, de ce nu, chiar și interesele...

În toată perioada de dinainte de 1989, dar și după, mereu discutam de starea nației și despre erorile comunismului și nedreptățile pe care le poate crea un sistem corupt și megaloman. Tatăl tău, ca fiu de preot, a suferit enorm în anii comunismului și mereu a criticat nedreptatea sistemului care a fost împotriva lui. După ce ai ajuns decan și profesor doctor la Universitatea din București, mereu se lăuda cu tine și afirma că «fata mea e puternică și știe să împartă dreptatea într-o țară săracă».

Azi (luni - n.r.) am rămas siderat când tu, puternica și convingătoarea specialistă cu adevărat din cei nouă membri ai CCR, și ceilalți ați hotărât că hoția trebuie apărată în România.

AȚI DECIS CĂ MAGISTRAȚII AU DREPTUL LA PENSII SPECIALE, CÂND PESTE 80% DIN VALOAREA LOR ESTE SUPORTATĂ DE LA BUGETUL NAȚIONAL, ADICĂ DE LA NOI TOȚI. UN FURT CARE SE VEDE DE PE LUNĂ.... Adică cei care fac dreptate au dreptul să fure legal. Păi ce țară suntem, când cei care trebuie să facă dreptate sunt primii hoți din țară?!

Nu pot să cred cât de îndoctrinați sunteți ca să vă dați drepturi, să credeți că totul vi se cuvine vouă și muncii voastre și că trebuie să primiți bani de la populație! Sarcastic vorbind, avem cca. 25-30.000 de arestați și tagma voastră are undeva pe la 6.000 de persoane. Oare nu credeți că, la acest total, nu contați pentru o țara săracă? Sau casta voastră este indestructibilă? Sunt oameni care au pensia sub 500 de lei și voi sfidați bunul simț.

Îmi pare rău pentru tine, dragă Simina, că nu ai înțeles ce și-a dorit tatăl tău, se întoarce, săracul, în groapă... Păcat, mare păcat!

Gelu Stan

Fost director tehnic și director general al Șantierului Naval Galați”

Citit 3328 ori Ultima modificare Marți, 21 Octombrie 2025 15:33

12 comentarii

  • postat de Scrisoare către cotul Siminei - Stim ca suferi pt noi
    Marți, 21 Octombrie 2025 20:47
    86.120.239.***
    Nu s-a putut? Atunci să fie anulat Pachetul 1 de măsuri, să nu mai plătească nimeni pt deficitul bugetar dacă cei vinovați sunt imuni la orice reformă.
    0
    0
  • postat de abcd
    Marți, 21 Octombrie 2025 20:38
    5.13.129.***
    Domnul Stan s-a grăbit din păcate, sunt mai multe aspecte legate de decizia CCR pe care probabil nu le cunoaște.
    0
    0
  • postat de Euclid
    Marți, 21 Octombrie 2025 20:32
    173.255.165.***
    Sa nu confundam valorile cu beizadele lor.Tocmai dedicarea enorma a lui Aristide a facut sa neglijeze progenitura care a fost acaparata de sistemul nociv al non-valorilor edificate pe fundatii efemere
    0
    0
  • postat de Quaestio
    Marți, 21 Octombrie 2025 20:28
    86.124.201.***
    Emotie ...de toamna :) Da.
    E cineva naiv care Crede ca ii curge asa ...o lacrima citind textul ? Ea e in alta Liga si apara interesele Castei din care face parte. Isi Sacrifica interesul Personal ?
    0
    0
  • postat de paloma
    Marți, 21 Octombrie 2025 20:27
    86.124.201.***
    Taica-su e mort, ea e vie si vrea sa bucure de banii castigati pe nedrept !!!
    0
    1
  • postat de Huooo , opriți pensiile speciale . Jos mafia magistraților nesimțiți . Referendumul să decidă - poporul , nu mafia .
    Marți, 21 Octombrie 2025 20:18
    108.245.201.***
    Are dreptate dl Gelu . Câtă nesimțire să-ți plătească ție statul sume colosale iar alții abia au ce mânca . Nu vă e rușine mafioților de judecători etc . Referendum de urgență . Jos pensiile speciale
    0
    2
  • postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records
    Marți, 21 Octombrie 2025 20:17
    109.166.133.***
    Mă mir că ăsta a fost în stare să scrie așa ceva. Mă mir că un PSD ist sadea e in stare de astfel de raționament logic
    0
    1
  • postat de Roman
    Marți, 21 Octombrie 2025 20:06
    86.124.201.***
    Au copilărit în tiglina 2 dacă mi aduc bine aminte la F1.O familie în care toți au învățat excepțional.Inclusiv Monica sora dumneaei.Doar ca una e una alta e alta.Un pic de decenta nu strica .
    0
    1
  • postat de V. Panait
    Marți, 21 Octombrie 2025 20:01
    86.124.201.***
    În vremuri în care mulți aleg tăcerea convenabilă, d-l Gelu Stan are puterea de a vorbi deschis despre nedreptățile care macină țara noastră.
    0
    0
  • postat de Ce conteaza?
    Marți, 21 Octombrie 2025 19:35
    86.124.201.***
    Sa spui in democratie ca sistemul de justitie nu conteaza daca tara este saraca....dar cel de aparare conteaza?Politia conteaza? Sanatatea,educatia?Sau sa ne spuna ce conteaza daca astea nu conteaza.
    0
    0
  • postat de macarie banu
    Marți, 21 Octombrie 2025 19:12
    89.137.225.***
    crede cineva ca ashtia sunt de capul lor acolo,sus?!...sunt jocuri facute de "altii" pentru noi.Simina,saraca de ea,daca vrea "dans"trebuie sa joace dupa muzica lor....
    0
    0
  • postat de Un cunoscător
    Marți, 21 Octombrie 2025 19:10
    86.122.158.***
    Domnu' Gelu? Rămâi, bre, la sculărie. Legea a fost respinsă pentru că guvernul ăsta prost nu a așteptat avizul CSM în termenul legal. Deci, pentru orice șurubar, legea a fost respinsă pe formă.
    0
    0

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro