„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala nu te face dramatic. Te face atent. La ceea ce ai. La cât de departe poți merge când nu renunți la tine”. Asta i-a confirmat gălăţencei Adina Paraschiv ascensiunea la 5.416 metri, în Himalaya. În urmă cu trei ani a suferit o operaţie de cancer, dar acolo, în pasul Thorong La, de unde viaţa se vede limpede, fără filtre, a înţeles că nu există munte mai înalt decât cel din tine. Că adevărata altitudine nu se măsoară în metri, ci în curaj. Şi că frica poate fi mai distructivă decât boala, iar sensul poate fi cel mai puternic medicament.
Gălăţeanca Adina Paraschiv s-a întors, recent, din Annapurna Circuit Trek. Un drum care poartă călătorul printre nori şi vârfuri de multe mii de metri, dar care înseamnă peste 100 de kilometri de parcurs pe jos, în 7 zile, la care se adaugă 3.600 m diferență de nivel la urcare și 1.700 m la coborâre. A împărţit totul - drumul, frigul pătrunzător, praful, râsetele şi tăcerile - cu alţi 11 temerari, uniţi de acelaşi vis. Vă împărtăşim povestea Adinei cu speranţa că ar putea inspira pe cei care descoperă - fie şi prin experienţa unui diagnostic teribil, aşa cum este cancerul - că viaţa se trăieşte în fiecare zi.
Adina Paraschiv este ceea ce am numi „om de birou”. Cu o formare profesională în două domenii - Inginerie navală și Drept - în prezent, conduce un departament de achiziții într-o companie. N-a fost de la bun început o montaniardă, dar a devenit. Pentru că, uneori, visurile mari se nasc din liniștea aparentă a unei vieți obișnuite. Dintr-un birou cu aer condiționat și deadline-uri, Adina și-a ridicat privirea către cer și a decis că orizontul ei e prea mic. Că locul ei e mai sus…
„Nu cucereşti muntele, te înveţi cu el”
La început, în 2019, a fost o curiozitate: un weekend pe munte, o drumeţie pe o potecă ușoară, o respirație mai grea… Apoi, pas cu pas, a devenit mai mult. Munții României i-au fost primele lecții despre răbdare, efort și siguranță. A învățat că nu cucerești muntele, ci te înveți cu el - cu frigul, cu piatra, cu liniștea.
A participat la ateliere specializate, a învățat despre orientare, echipament și comportament pe traseu. A fost începutul unei pasiuni care i-a schimbat modul de a respira viața: „Cu fiecare pas, am simțit că las ceva în urmă - stresul, gândurile, zgomotul cotidian - și că în schimb primesc o formă de liniște pe care n-o găsești nicăieri altundeva”.
Cu fiecare tură, a crescut și nivelul de dificultate: distanțe mai lungi, diferențe de nivel mai mari, trasee mai tehnice. Iar dincolo de frumusețea peisajelor, Adina a învățat o lecție esențială: pe munte, siguranța e totul.
Adina spune că este trekker, fiindcă alpinistă, aşa cum am numit-o noi, ar fi prea mult. Şi totuşi, cum se transformă un drumeț ocazional pe poteci de munte într-un călător prin Himalaya?
Cu multă perseverenţă: „Nu a fost o explozie de curaj, ci o acumulare lentă. Am făcut lucruri mici, constant - și în zilele bune și în zilele proaste. A însemnat să merg pe munte și pe ploaie și pe frig. Să renunț la weekenduri «călduțe», să car rucsacul și atunci când mă dureau spatele sau picioarele. În această poveste nu este despre mușchi. E despre disciplină”, explică Adina.
Cele mai provocatoare ascensiuni
Înainte de a ne ridica privirea spre Himalaya, am fost curioşi să aflăm care au fost cele mai provocatoare şi mai dificile ascensiuni ale Adinei, în România şi în străinătate.
„Mă gândesc acum la Creasta Sudică a Pietrei Craiului și Negoiu iarna, ca fiind mai provocatoare. Nu neapărat pentru că ar fi mai periculoase decât altele, ci pentru că acolo am învățat atenția reală, prezența aceea care nu poate fi mimată. Muntele m-a învățat să fiu atentă, să fiu prezentă. Acolo nu poți trișa. Nu există scurtături, doar pași clari și respirație”, spune gălăţeanca.
Iată şi câteva vârfuri atinse din afara României: Mytikas (2.918 m - Grecia), Musala (2.925 m - Bulgaria), Vinicunca (5.036 m - Peru) și Ararat (5.137 m - Turcia).
„Colegii mei de echipă au un palmares cu mult mai multe ascensiuni, însă fiecare dintre aceste locuri a adus în mine o schimbare, o nuanță, o confirmare”, a ţinut să spună Adina.
Când începe să-ţi crească Himalaya în suflet
Potrivit Adinei, totul a început într-o seară de septembrie 2024, când a apărut oportunitatea, gândul către Annapurna Circuit Trek: „La început a fost doar o idee, un vis care părea prea mare. Dar, pas cu pas, s-a transformat în hotărâre. A prins rădăcini adânci în mintea și în sufletul meu”.
A început să se documenteze despre: traseu, aclimatizare, echipament, cultură, lipsurile din zonele montane nepaleze: „Echipamentul îl aveam, era pregătit în proporție de 90 la sută, doar câteva completări au fost necesare. Pe munte, detaliile pot face diferența între succes și eșec. Între bucurie și risc. Sună a clişeu, dar e adevărat: ieșirea din zona de confort chiar te schimbă”, subliniază Adina.
Consecvenţa ca antrenament
Am fost curioşi dacă, pentru Himalaya, în afara unui echipament special, a urmat şi un antrenament aparte? Mai ales pentru efortul de a parcurge pe jos peste 100 de kilometri într-o săptămână!
„Nu m-am antrenat pentru viteză, ci pentru anduranță. Asta am știut de la început.
La «peste 100 de kilometri într-o săptămână» putem adăuga și 3.600 m diferență de nivel la urcare și 1.700 m la coborâre pentru a descrie ce am parcurs noi din Annapurna Circuit Trek.
Antrenamentul a fost tot despre munte: ture constante, rucsac mai greu, diferențe mari de nivel, distanțe lungi. Nimic spectaculos, doar consecvență. Uneori era bine, alteori greu. Dar am rămas în ritm. Am învățat și noțiunea asta simplă și foarte utilă: «economia de energie». Adică ritm constant, adaptat mie, fără impulsuri care te consumă inutil.
Și, să fiu foarte sinceră, cred că partea mentală a fost mai importantă decât orice traseu de pregătire. Au existat întrebări. Multe! Oare o să pot? Oare corpul meu o să reziste altitudinii din Himalaya? O să mă adaptez la mâncarea lor? Cum voi reacționa la lipsurile din zonele înalte?
Întrebările nu au fost pentru descurajare. Au fost parte din pregătire. Au fost felul meu de a mă așeza mai limpede în realitatea drumului care urma”, spune Adina.
Emoția dinaintea urcușului
Cu cât se apropia ziua plecării, cu atât emoțiile se amestecau mai tare, ne-a dezvăluit gălăţeanca: „Era un cocktail de nerăbdare și teamă. Îmi tot puneam întrebări: oare o să pot? Oare o să-mi ajungă forța fizică? Oare cum va fi vremea? Mă va afecta mâncarea lor, condimentele nepaleze?”…
În cele din urmă, și-a dat seama că toate aceste întrebări erau doar o formă de pregătire: „Am înțeles că nu pot controla nimic din ce se va întâmpla. Dar pot controla atitudinea mea față de munte”, explică temerara gălăţeancă.
Kathmandu - primul pas către altă lume
Pe 13 octombrie 2025, visul Adinei a început cu adevărat. Zborul către Kathmandu a fost o experiență în sine: „Când am ajuns acolo, am simțit că pășesc într-o lume complet diferită. Oameni zâmbitori, relaxați, recunoscători. Un haos frumos, plin de mirosuri de condimente și culori intense”.
De acolo, drumul către Dharapani a fost ca o tranziție dintr-o lume în alta: urma să înceapă aventura propriu-zisă!
Printre uriașii planetei
„Annapurna Circuit - este drumul ce te poartă printre nori și vârfuri de 8.000 de metri. De la sate pitorești și mănăstiri liniștite, până la Thorong La, cea mai înaltă trecătoare a traseului, fiecare pas dezvăluie Nepalul autentic: peisaje spectaculoase, culturi tradiționale și aventura pură a muntelui”, povesteşte Adina.
Iată şi traseul urmat: Dharapani - Chame - Upper Pisang - Manang (2 nopți pentru aclimatizare) - Yak Kharka - Thorong Phedi - Thorong La Pass (5.416 m) - Muktinath.
Cele mai mari trei provocări
„Temperatura: la peste 4.000 de metri frigul e pătrunzător, intră în oase și rămâne acolo; altitudinea: pulsul merge înaintea gândului și trebuie să fii foarte atent la orice semnal al corpului; minimalismul: acolo nu ai confort occidental, ai strictul necesar. Și înveți să te descurci cu atât”, spune Adina.
Cele mai mari trei bucurii
„Liniștea aceea adevărată, nu liniște de «fără zgomot», ci liniște de «eu sunt bine cu mine»; oamenii locului - ghizii și porterii nepalezi, cu o noblețe simplă și o forță incredibilă; solidaritatea echipei.
Am fost doisprezece oameni. Doisprezece nebuni frumoși, uniți de același vis. Pe munte, am împărțit totul: drumul, frigul, praful, râsetele și tăcerile. Dincolo de aventura în sine, a rămas sentimentul că am plecat simple cunoștințe și ne-am întors prieteni. Prietenie construită în mers.
Și da, vreau să spun asta cu toată inima: Bravo, dragilor - Camelia, Claudia, Diana I., Diana N., Flory, Silvia, Simona, Andrei, Costi, Norin și Sebi. Ați fost fabuloși! Fără voi, drumul n-ar fi avut același gust, aceeași lumină, aceeași forță”, ne-a mărturisit gălăţeanca.
Călătorie printre vârfuri şi gânduri
Un poet român spunea (despre Odiseea) că drumul este cel mai frumos, ținta e cuprinsă-n drum! Tocmai de aceea am întrebat-o pe Adina care a fost ținta acestei călătorii în Himalaya? Nu ținta geografică, în sine, ci ținta interioară, sufletească, mentală.
„Ținta mea reală în Himalaya nu a fost o cotă de altitudine, ci claritatea. Știu că sună aproape clișeic, însă ieșirea din zona de confort chiar schimbă felul în care te raportezi la viață. Acolo nu mai contează rutina de acasă, rolurile profesionale sau identitățile sociale. Nu mai ești «cineva», în sensul obișnuit. Nu mai contează jobul, contul, orașul. Contează doar pasul următor! Contează doar felul în care te adaptezi, felul în care îți gestionezi pulsul, respirația, temerile, lipsurile.
Pentru Adina, acest traseu nu a fost despre cucerire, ci despre introspecție: „Întrebarea mea interioară a fost: «Cum sunt eu când rămân fără decor?». Iar răspunsurile nu le-am găsit neapărat în cuvinte, ci în mers, în pasul următor, în ritm. Nu e despre a urca pe vârf. E despre drumul până acolo. Despre cum te schimbi pas cu pas. Este o călătorie printre vârfuri și gânduri.
Dacă m-a învățat ceva Himalaya, este că nu există munte mai înalt decât cel din tine. Că adevărata altitudine nu se măsoară în metri, ci în curaj. Și că, uneori, trebuie să te pierzi printre uriașii lumii ca să te regăsești pe tine – mic, dar infinit”, spune Adina.
Cât de înalt şi de abrupt poate fi muntele din noi?
Dar muntele Adinei? Muntele vieţii?
„Muntele din noi este format din tot ceea ce evităm. Nu cred că are sens să îl măsurăm în «metri» interiori - cred că este un proces. Ține de felul în care luăm deciziile când nimeni nu ne vede. Ține de momentul în care ne uităm la propriile frici și spunem: «Mi-e teamă… și totuși merg».
Cred că cele mai mari creșteri apar în zona de nesiguranță, nu în confort. Realitatea e simplă: urci muntele din tine atunci când nu mai fugi de adevărul tău și cobori atunci când începi să îți spui scuze”, afirmă cu tărie Adina.
Cum se vede viaţa de la 5.416 m altitudine
„22 octombrie 2025, 09,40, ora Nepalului - echipa la 5.416 m.
Când am ajuns în pasul Thorong La, la 5.416 m, am simțit că aerul devine emoție. E liniște - nu o liniște care te izolează - dar o liniște care te dezvăluie. Acolo, îți auzi inima cum bate. Îți auzi gândurile. E o pace pe care n-o pot descrie în cuvinte”, ar fi o însemnare în jurnalul vieţii Adinei Paraschiv.
Şi totuşi, cum se văd lumea și viața de la 5.416 metri altitudine, după ce ai învins o afecțiune atât de perfidă și de dureroasă precum cancerul?
„De la 5.416 metri viața se vede limpede, fără filtre. Pentru mine, Himalaya a confirmat ceva ce simțeam deja: frica poate fi mai distructivă decât boala, iar sensul poate fi cel mai puternic medicament.
Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele.
Boala nu te face dramatic. Te face atent. La ceea ce ai. La ceea ce contează. La cât de departe poți merge când nu renunți la tine.
Și mi-a rămas în minte ceea ce mi-a spus sora mea, după această călătorie: «Amor fati!» - «Iubeşte-ţi destinul!». Da. Despre asta este vorba”, mărturiseşte Adina Paraschiv.
Lecția recunoștinței
Deasupra tuturor acestor provocări și bucurii ale experienţei în Himalaya rămâne recunoștința.
Privind acum înapoi, Adina știe cât de norocoasă a fost întreaga echipă de temerari din care a făcut parte: „Când am aflat, după întoarcere, despre ninsorile, avalanșele și viscolele care lovesc acum zona, mi s-a strâns inima. Când mă gândesc cât de repede se poate schimba totul… îmi dau seama ce dar am primit. În 2014, același pas Thorong La a fost scena unei tragedii: un viscol a dus la dispariția a 70 de oameni, conform surselor. Realizez cât de norocoși am fost – pentru vreme, pentru senin, pentru puterea de a duce visul până la capăt. Pentru asta, sunt recunoscătoare”, spune Adina Parashiv.
Concluzie
„Dacă m-a învățat ceva Himalaya, este că nu există munte mai înalt decât cel din tine. Că adevărata altitudine nu se măsoară în metri, ci în curaj. Și că uneori, trebuie să te pierzi printre uriașii lumii ca să te regăsești pe tine – mic, dar infinit”.
Adina Paraschiv, trekker montan
