Printr-o adresă recentă, Poştă Română ne informează că, începând de la 1 ianuarie 2026, măreşte iar, după numai jumătate de an, comisioanele pe care le percepe la distribuirea către cetăţeni a abonamentelor de presă.
Aşa cum am scris şi data precedentă, pe 10 iunie 2025, presiunile referitoare la creşterea comisioanelor au fost mari, afectând toată presa, dar mai ales pe cea locală, dependentă de serviciile Poştei Române pentru a trimite ziarele către abonaţi. Astfel, de la 1 iulie, comisionul perceput de Poşta Română creştea, în ceea ce ne priveşte, de la 24 la 32 la sută. Acum, se propune (impune) ajungerea 42 la sută, o valoare extrem de mare, care ne pune într-o situaţie foarte delicată.
Motivele invocate de Poşta Română sunt legate de situaţia economică, de creşterea preţurilor, care, evident, ne afectează pe toţi. Deşi am avut, de-a lungul celor peste trei decenii şi jumătate de când suntem prezenţi pe piaţă, o relaţie bună cu Poşta Română, având tot respectul pentru personalul care face ca ziarul "Viaţa liberă" să ajungă în casele cetăţenilor din judeţul Galaţi, ne vedem acum într-un moment de impas economic, al cărui impact asupra continuării editării ziarului print şi asupra preţurilor abonamentelor încă îl analizăm.
În condiţiile în care discountul acordat în prezent pentru abonamente merge până la 30 la sută, la care s-ar adăuga de la 1 ianuarie un comision de 42 la sută pentru distribuirea către abonaţi, acest lucru devine imposibil de susţinut economic.
Este important, pentru abonaţii persoane juridice care doresc să aibă în continuare ziarul "Viaţa liberă", să ştie că există şi abonamentul în format pdf, pe care îl primiţi şi îl puteţi apoi multiplica sau distribui în cadrul firmei dvs. tuturor angajaţilor. În ceea ce priveşte formatul print pentru care facem şi transport, acesta va fi posibil, într-una dintre variantele pe care le analizăm, dacă în proximitate se mai află şi alte firme abonate. În ceea ce priveşte firmele, căutăm, în continuare, parteneri, agenţi economici din zonele unde nu există puncte proprii de distribuţie, care doresc să distribuie ziarul "Viaţa liberă", care, la rândul său, le va promova afacerile. Doritorii pot scrie pe Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., ne pot contacta pe pagina noastră de Facebook sau la telefon 0725.348.672.
Între timp, îi încurajăm pe toţi cititorii noştri din municipiul Galaţi să se aboneze, cât mai mult posibil, direct la chioşcurile şi minimagazinele "Viaţa liberă", pentru a evita costurile suplimentare impuse de Poşta Română.

