Polițiștii rutieri gălățeni acordă o atenție sporită siguranței rutiere și prevenirii accidentelor produse pe fondul consumului de alcool sau substanțe psihoactive. Astfel, în cursul nopții de 8/9 noiembrie, în intervalul orar 18:00 - 04:00, polițiștii din cadrul formațiunilor rutiere ale Inspectoratului de Poliție Județean au desfășurat o amplă acțiune pe raza județului, având ca principal obiectiv creșterea siguranței rutiere.
Oamenii legii au testat pentru alcool 367 de șoferi, iar alți şapte au fost verificați cu privire la consumul de substanțe interzise. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.975 de lei, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. În urma verificărilor, au fost depistați şase conducători auto care au prezentat valori pozitive de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, doi şoferi cu o alcoolemie peste această limită, iar în cazul unuia au reieșit indicii privind posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au depistat un bărbat de 24 de ani, din comuna Umbrărești, care conducea un autoturism pe strada Matei Basarab din municipiul Tecuci, având o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt bărbat de 39 de ani, din Ghidigeni, a fost oprit în timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Creangă din localitatea de domiciliu având o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Prin astfel de acțiuni, polițiștii rutieri urmăresc identificarea și sancționarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța traficului, precum și creșterea gradului de responsabilitate în rândul participanților la trafic. Acțiunile preventive pe linie rutieră vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de siguranță pe drumurile publice din județul Galați.

