VĂZ/DUHOVNIC TANGOU [dosarele XYZ]

VĂZ/DUHOVNIC TANGOU [dosarele XYZ]
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

ascult cum se scutură liniştea-n cer

de-atâta uitare

cum tremură sufletul meu efemer

şi ţie nu-ţi pare

oleacă de rău şi de trist şi de dor

pe urmele mele

rămase-n ţărână să vezi cum cobor

                                  cu ochii la stele

să vezi câtă zgură să vezi cât nimic

n-atâta văpaie

s-auzi cum lumina se zgâlţâie-n frig

şi cum se îndoaie

şi cade cu gâtul pe-un unghi ascuţit

şi tace şi moare

aşa cum se scutură liniştea-n schit

                                   de-atâta uitare

Citit 3422 ori Ultima modificare Luni, 08 Decembrie 2025 10:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.