Festivalul de Datini și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „Tudor Pamfile” de la Galaţi aduce în prim-plan tradițiile și obiceiurile de iarnă din această perioadă.
Consiliul Judetean Galați și Centrul Cultural „Dunarea de Jos”, în parteneriat cu Arhiepiscopia „Dunării de Jos”, organizează, în acest weekend, cea de-a 34-a ediţie a tradiționalului festival. „Pe 13 și 14 decembrie, veți simti tradițiile românești autentice. Evenimentul va debuta sâmbătă, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor, unde vor colinda grupuri din Suceava, Maramureș, Bacău, Bistrița, Neamț și Galați. Invitatul special al serii este Ștefan Hruscă, care va prezenta un regal de colinde tradiționale. Duminică, festivalul continuă pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale, în aer liber”, ne-a detaliat Vali Viorel Sandu, managerul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați.
La acest sfârşit de săptămână, gălățenii vor primi din nou tradițiile în suflete, de la Grupul „Belciugarii” din Ilva Mare - Bistrița-Năsăud, Ansamblul „Arcanul USB” Suceava (grup al universității), Ansamblul „Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței, Școala Radăcinilor Străbune - Maramureș, Ansamblul „Codrii Neamțului” - Neamț și „Urșii” din Dărmănești - Bacău. Prezentatorul evenimentului de anul acesta va fi Văru Săndel.
Spectacolul de la Sala Sporturilor va fi deschis de un moment de datini din zona noastră, susținut de Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului” al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. După seara specială de colinde aduse de Ștefan Hrușcă, grupurile din țară, alături de grupuri din judetul Galați (Pechea, Vânători, Rediu, Schela, Braniștea, Rădesti, Măstăcani etc.) vor ura și colinda, a doua zi, pe esplanada Catedralei, de la ora 12.00, după Sfânta Liturghie.
Festivalul de Datini și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „Tudor Pamfile” a avut prima ediţie în anul 1990, fiind organizat atunci de Centrul creației populare din Galați, instituție care a devenit, în anul 2000, Centrul Cultural, prin unirea cu Școala de Artă.

