Sub semnul violenței. Așa ar putea fi caracterizate sărbătorile în familie din județul Galați, numeroase cupluri experimentând de Crăciun și Anul Nou stări de acutizare a problemelor din relații. Fără nicio legătură aparentă cu spiritul de pace și magie care ar trebui să însoțească sărbătorile, conflictele și violențele domestice au explodat, de multe ori pe fondul consumului de alcool sau al cheltuirii banilor. Dovadă sunt numeroasele situații în care cei implicați în certuri au cerut ajutor.
În majoritate femei, persoanele care au sunat la 112 și au cerut sprijin calificat din partea poliției sau au călcat pragul instanțelor de judecată în puținele zile lucrătoare din preajma sărbătorilor sau dintre Crăciun și Revelion au cerut expres să fie apărate de partenerii agresori prin ordine de protecție. În cazul ordinelor provizorii emise la fața locului de echipajele de poliție, ”dorințele” victimelor au fost îndeplinite, în timp ce, pentru deciziile cerute pe cale judecătorească, multe vor trebui să aștepte prima zi lucrătoare din săptămâna viitoare, majoritatea cererilor fiind planificate pentru 5 ianuarie.
Astfel, după ce de Crăciun a plouat cu apeluri la 112, Poliția Galați raportând pentru intervalul 25-28 decembrie nu mai puțin de 21 de intervenții la cazuri de violență domestică pentru care au emis 11 ordine de protecție, la ușile instanțelor s-a făcut ”coadă”.
De pe 29 decembrie până în ultima zi a anului trecut, numai la Judecătoria Galați au fost înregistrate 17 cereri de ordine de protecție, unele reprezentând cereri de confirmare și prelungire a ordinelor provizorii emise de Crăciun de către polițiști. Pe locul al doilea ca număr de cereri venite din partea unor persoane care au reclamat agresiuni familiale s-a situat Judecătoria Tecuci, unde instanța a fost sesizată cu trei solicitări, în timp ce judecătoriile de la Tg. Bujor și Liești au primit, în perioada amintită, câte două cereri.
De ce se ceartă oamenii de sărbători
Sărbătorile, cu tot ce înseamnă ele, scot din oameni și ce e bun, dar și ce e rău. În febra cheltuielilor, a reuniunilor familiale, a meselor și a obligațiilor sociale, ies la suprafațăși defecte și probleme de cuplu nerezolvate, susțin specialiștii, iar asta duce de mult ori la violență sub toate formele. Una peste alta, consumul de diverse ”substanțe” poate contribui decisiv la scăparea de sub control a situațiilor, dovadă că și multe dintre cererile de ordine de protecție se ”dezumflă” în instanță, victimele ajungând să renunțe la judecată în momentul în care își dau seama că lucrurile nu stau chiar atât de rău.
Statistic, cauzele care generează conflicte în familie de sărbători mai mult decât în altă perioadă a anului sunt, potrivit specialiștilor: presiunea așteptărilor, ceea de a fi fericit, de a avea o familie "perfectă" și de a crea amintiri de neuitat. Acest lucru amplifică stresul și transformă micile probleme în conflicte majore. Vine apoi epuizarea emoțională și fizică, generată de pregătiri, cumpărături și socializare intensă. Nu trebuie ignorată nici relaționarea intensă între generații, în cadrul adunărilor familiale. Interacțiunea între copii/adolescenți/adulți/bunici poate duce la escaladarea tensiunilor. Cheltuielile neprevăzute sau presiunea de a face cadouri pot, de asemenea, crea stres financiar, care se varsă în relațiile familiale. Violențele se pot naște și în rândul copiilor/tinerilor în momentul în care aceștia se simt excluși din unele activități ori sunt lăsați singuri acasă de părinții prinși în activități ”dedicate celor mari”.

