Un șofer gălățean lăsat fără permis s-a urcat la volan chiar a doua zi

Un șofer gălățean lăsat fără permis s-a urcat la volan chiar a doua zi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Un gălățean în vârstă de 26 de ani s-a dovedit de neoprit pentru echipajele de poliție. Două zile la rând, tânărul a încălcat flagrant regulile de circulație și măsurile luate de polițiști.

Șoferul a fost reperat prima dată pe 11 ianuarie conducând pe raza comunei Umbrărești cu aproape 170 de km/h, viteză de trei ori și jumătate mai mare decât limita admisă în localitate.

”Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Galați, județul Galați, conducea un autoturism pe DN 25, în localitatea Umbrărești, cu viteza de 169 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă admisă era de 50 km/h, depășind astfel viteza legală cu 119 km/h. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.822,5 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 150 de zile, întrucât fapta a fost săvârșită pentru a doua oară în decursul ultimelor șase luni. Totodată, acestuia i-a fost eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație, începând cu momentul constatării faptei”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați.

Deşi sancționat cu amendă și suspendarea permisului, individul  şi s-a urcat din nou la volanul mașinii, chiar a doua zi.

”Pe 12 ianuarie 2026, în jurul orei 19,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au depistat același conducător auto în timp ce conducea autoturismul pe DN 25, în localitatea Umbrărești, deși avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice”, au completat polițiștii, care de data aceasta i-au întocmit dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat.

În ciuda faptului că bărbatul este un pericol evident pe drumurile publice, încălcând repetat regulile de circulaţie și măsurile impuse, poliția nu a anunțat, până la această dată, vreo măsură care să-l împiedice fizic să se mai urce la volan.

Citit 915 ori Ultima modificare Marți, 13 Ianuarie 2026 17:51

4 comentarii

  • postat de Sechestru pe mașini și pușcărie la beizadele
    Marți, 13 Ianuarie 2026 18:18
    86.124.202.***
    Dați-ne și nouă numele să-l căutam, victime ale ăstora cu pile!
    0
    0
  • postat de Florin
    Marți, 13 Ianuarie 2026 17:40
    86.124.201.***
    Probabil tacsu și măsa il vor considera DEMENT cum îl apără și G Iorgulescu pe fiisu! CARNET ANULAT DEFINITIV FĂRĂ RECUPERARE VREODATĂ!
    0
    1
  • postat de DC
    Marți, 13 Ianuarie 2026 15:52
    86.124.201.***
    Arestați-l pe inconștientul ăsta, duceți-i cazanul la o presă și faceți-l pachețel plus amendă părinților nepăsători.
    2
    8
  • postat de macarie banu
    Marți, 13 Ianuarie 2026 15:15
    89.137.225.***
    e clara,nu?! e copilul lu' cutare sau al lu' cutare.Stim ce vor spune tutorii odorului...lasati, ca e tanar si el,de ce sa-i distrugeti viata cu 3 ani de puscarie?!...chiar si daca omoara pe cineva...
    2
    12

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro